Autor: Marius Niculescu
Karl Marx a fost un gânditor de geniu al secolului XX, care, direct sau indirect, a schimbat cursul istoriei; influența sa a dus la apariția unor mișcări sociale, a unor partide politice, a unor revoluții chiar, iar sisteme întregi – de la URSS la China – au fost modelate de ideile sale.
Chiar și democrațiile moderne au introdus reforme sociale pentru a contracara criticile lui Marx – statul social modern este, într-un sens, o reacție la marxism.
Niciun gânditor din istoria modernă a lumii nu a avut o operă atât de distorsionată de cei care au interpretat-o, marxiști și antimarxiști laolaltă, ce se foloseau de numele lui fără să-i înțeleagă însă, gândirea; la un moment dat, în urma unui conflict cu Karl Grün, un socialist german care pretindea că urmează doctrina marxistă, dar o interpreta în mod superficial, idealist sau utopic, Marx a avut replica, rămasă celebră: „Dacă acesta este marxismul, atunci eu nu sunt marxist”!
Karl Heinrich Marx s-a născut la 5 mai 1818 la Trier, în Germania, dintr-o familie de evrei cu vechi și ramificate tradiții rabinice: ambii lui părinți se trag din familii cunoscute de rabini, unica excepție fiind o soră a mamei lui, căsătorită cu un evreu, care era bancher – bunicul fondatorului concernului olandez Philips.
Trier, mica urbe renană unde se va naște Marx, devine în 1815 posesiune prusacă, fapt care a dus la excluderea tuturor evreilor din funcțiile publice. În aceste condiții, tatăl lui Marx fiind jurist, decide să se convertească la evanghelism pentru a-și putea exercita meseria; soția și copiii lui vor fi de asemenea, botezați.
Puținele scrieri ale lui Marx despre români se găsesc în lucrarea „Karl Marx – Însemnări despre români: manuscrise inedite”, publicată în 2014 de acad. A. Oțetea și S. Schwann la Editura Vicovia; aceasta conține traducerea manuscriselor lui Marx și este o copie adaptată după o lucrare apăruta în 1964 la Editura Academiei Republicii Populare Române.
Într-un pasaj din carte, Marx descrie tratamentul inuman la care au fost supuși românii de către armata țaristă care a ocupat Principatele Române, în timpul războiului ruso-turc din 1828-1829; ”bărbați și femei au fost înhămați la care cu vizitii cazaci care nu-și cruțau nici bâta, nici vârful lăncii lor. Peste 30.000 de români fură smulși de la munca câmpului pentru a servi ca animale de muncă. La protestele adresate guvernului rus, răspunsul a fost: Nu interesează să știm cine face lucrul, oamenii sau animalele, numai ordinele să fie executate.”
Calea Victoriei este una dintre cele mai cunoscute și mai importante artere ale Capitalei României, cu un flux uriaș de pietoni, dar și de mașini; ea este situată în centrul orașului și se întinde din Piața Națiunile Unite până în Piața Victoriei, având o lungime de 2.700 de metri.
Actualul nume i-a fost dat după ce la 8 octombrie 1878, Armata Română își face intrarea triumfală în Capitală, în urma victoriei din Războiul de Independență.
Recent, pe Calea Victoriei s-a instituit obligația mașinilor de a circula cu o viteză de maximum 30 km/oră, în loc de 50 km/oră; primele panouri cu indicații despre noua viteză au fost deja instalate.
Reducerea limitei de viteză cu 20 km/oră a fost făcută la propunerea Brigăzii Rutiere, pentru ca principala arteră de circulație să devină, chipurile, mai sigură; cu toate acestea, o asemenea măsură ridică mai multe probleme decât soluții și riscă să aducă haos și frustrare într-una dintre cele mai importante artere ale Capitalei.
În sprijinul acestei afirmații aduc următoarele argumente:
O măsură care va sufoca traficul în centru
Reducerea vitezei la 30 km/h va duce inevitabil la o încetinire majoră a traficului. Calea Victoriei, deși nu este o arteră de mare viteză, servește ca legătură importantă între nordul și sudul orașului, astfel că impunerea unei viteze atât de mici va obliga șoferii să evite zona și să caute rute alternative, ceea ce va congestiona și mai mult bulevardele deja supraîncărcate din proximitate, cum ar fi Blvd. Magheru sau Blvd. Lascăr Catargiu, cu creșterea timpului de deplasare și accentuarea haosului rutier deja existent.
Costuri economice indirecte, dar reale pentru toată lumea
Circulația lentă înseamnă timp pierdut, combustibil consumat inutil și productivitate scăzută. Firmele de curierat, taximetriștii, livratorii și toți cei care își desfășoară activitatea în zonă, vor fi afectați direct; chiar și locuitorii orașului vor simți efectele acestei decizii în prețuri mai mari, servicii întârziate și un centru tot mai greu accesibil. Pe termen lung, zona va deveni în mod sigur, mai puțin atractivă pentru afaceri și investiții.
Un impact redus asupra siguranței reale
Calea Victoriei este deja o zonă relativ calmă, cu sens unic, trotuare largi, zone pietonale și trafic redus în week-end-uri; nu există date concludente care să indice că viteza actuală este cauza unor accidente grave, de aceea măsura pare mai degrabă una simbolică decât eficientă.
Problema siguranței rutiere este reală în București, dar prioritățile ar trebui să fie zonele cu risc ridicat, nu cele care arată bine în poze; măsurile trebuie concentrate în intersecțiile periculoase, zonele cu trafic intens sau școli fără protecție pietonală.
O decizie fără infrastructură alternativă reală
Reducerea vitezei mașinilor nu este o soluție sustenabilă, atâta timp cât nu există un sistem de transport public de calitate, piste de biciclete coerente și trotuare largi și accesibile. În lipsa acestor alternative, automobilul rămâne singura opțiune viabilă pentru mulți locuitori; penalizarea mașinilor fără a oferi opțiuni reale, este o abordare abuzivă, inechitabilă și ineficientă.
Aplicație dificilă și haotică
Fără mijloace clare de monitorizare (radare fixe, camere inteligente), această regulă va fi greu de impus. Unii o vor respecta, alții nu, ceea ce va crea tensiuni și accidente din cauza diferențelor mari de viteză. În plus, va afecta și transportul în comun sau intervențiile de urgență, care ar trebui să aibă prioritate și fluiditate, nu obstacole birocratice.
În concluzie, reducerea vitezei pe Calea Victoriei la 30 km/h este o decizie pripită, simbolică, abuzivă și deconectată de realitățile orașului. În loc să penalizăm mașinile, ar trebui să investim în soluții reale de mobilitate: transport public eficient, piste de biciclete funcționale, trotuare reabilitate și spații verzi. Doar prin politici echilibrate și gândite sistemic putem face Bucureștiul un oraș mai sigur și mai accesibil pentru toți.
Karl Marx definea cretinismul parlamentar ca fiind o agregare de oameni inteligenți, care dau o mulțime idioată.
Eu nu spun că cei care au propus această măsură sunt niște oameni inteligenți, pentru că nu-i cunosc! Nu spun nici că „oficialii” care au aprobat această măsură sunt niște oameni inteligenți, pentru că nici pe ei nu-i cunosc!
Ceea ce pot să spun însă cu certitudine, este că toți acești oameni care s-au „agregat” într-o mulțime posibil inteligentă, au scos o măsură idioată, cu efecte secundare grave asupra traficului și care trebuie abrogată de urgență!
