Autor: Lelia Munteanu
Nu-i corect! Toată lumea are manea, numai doamna Elena Lasconi n-are. Inadmisibil! Intră în turul unu, cu un handicap major, cea mai principală dintre candidaţi. (Nu vreau să mă antepronunţ, spun decât că va fi preşedinta la România).
Normal că-i fac eu o manea! Nu că mă laud sau ceva, dar între timp mi-am luat doctoratul în manele mentolate, magna sine fraude. Dani Mocanu şi Tzancă Uraganu – să mă ierte – n-au valoarea mea, ăştia scriu “La mulţi ani” pe colivă.
Sunaţi-vă mamele, tatele, fraţile şi daţi-mi un fa major! De la mine dedic această melodie pentru doamna preşedintă Elena, femeie care nu s-a gândit la viaţa ei când a trecut de cealaltă parte a microfonului! Nu pui botu la vrăjeală/- Preşedinta ideală/ Eşti o fată din popor/ Lui Ciolacu-i dai omor/ Că în simplitatea ta/ L-ai citit pe Derrida!…
I-auzi ce spune Lasconi! Adevărat! Nu dau un pas înapoi/ Eu câştig orice război/ Ciucă (să mor de vă mint)/ – Nici cu glonţu de argint!… O valoare se cunoaşte/ Din ziua-n care se naşte/ Voi aveţi doar şcoli de vară/ Vă poate fi profesoară/ Pe Elena-o recomand/ L-a citit şi pe Rembrand!…
I-auzi ce spune Lasconi! Se ştie! Ţineţi-vă bine-n funii/ Dau la toţi, nu doar la unii/ Şi v-aduc pe rând din vest/ Să le dea la proşti cu rest!…
Eşti bazată, pe felie/ Ai de toate, slavă ţie/ Ai de toate pentru toţi/ Poţi şi vrei, şi vrei şi poţi/ A-de-vă-ră-ciu-ne, fato/ Ai citit şi Carta NATO!…
I-auzi ce spune Lasconi. De ascultare! Am citit şi-o să citesc/ Cât o să preşedinţesc/ Zece ani o s-aveţi vreme/ Să nu vă faceţi probleme/ Nu mă mişc de la servici/ Hai, pupici!
sursă: libertatea.ro