Autor: Liviu Alexa
Democrație pe hârtie de budă
de Liviu Alexa
Votezi în 2025 în România, țara ce face azi-mâine 20 de ani de membership în Uniunea Europeană. E țara care se laudă cu digitalizare, cu PNRR, cu salt în viitor.
Și ți se dă în mână o hârtie atât de subțire încât îți vezi degetele prin ea. O hârtie pe care n-ai folosi-o nici la toaletă, că ți-ai murdări mâna cu rahat.
Apoi primeşti o ștampilă de lemn. Ca pe vremea lui Ceaușescu. Ca pe vremea bunicilor. Muiatǎ în cernealǎ ieftină, cumpărată probabil cu cel mai mic preț din licitație, atât de ieftină cǎ o ia razna prin porii hârtiei, pătează tot.
Ăsta e nivelul.
Nu vorbim despre sofisticare — vot electronic, verificare biometrică, blockchain.
Vorbim despre ceva elementar.
Despre o hârtie care să fie hârtie, futu-i maica mǎ-sii de țarǎ.
Despre cerneală care să “stea” unde o pui. Despre ștampilă de calitate care să nu fi fost exponat de muzeu.
Din 1989 încoace, n-am reuşit altceva.
Bǎǎǎǎǎǎǎǎ, dar cineva a aprobat asta! Cineva a semnat un proces-verbal că materialele sunt conforme! Statul a dat banii. Cicǎ cineva a verificat! Hahahaha. Trist.
Apoi ne întrebăm de ce oamenii nu mai au încredere în alegeri. De ce urlă despre fraudă. De ce cred orice teorie a conspirației care le iese în cale. De ce o sǎ se ajungǎ la nici 20 la sutǎ prezențǎ la vot.
Păi cum, bre, să aibă încredere când sistemul de vot arată ca un experiment făcut de elevi de clasa a patra cu materiale de la magazinul de un leu? Când ștampila aia de lemn pare adusă din podul bunicii? Când hârtia aia subțire le spune alegătorilor, fără cuvinte: nu contați suficient încât să investim în voi?!
E 2025. Atât de mult le pasă conducătorilor ce ne cer votul de noi încât nici nu se mai ostenesc. Votăm pe hârtie de budă cu ștampila de lemn.
Autistul suveraniștilor: Călin Georgescu și “joaca” de a nu vrea nimic
de Liviu Alexa
Am creat în Photoshop în grabă această imagine care spune mai mult decât o mie de analize politice: fața lui Nicușor Dan “fuzionată” cu cea a lui Călin Georgescu. Două jumătăți de chip, două jumătăți de autism politic. Unul autentic, diagnosticabil, neasumat. Celălalt — o simulare perfectă a deconectării de realitate, mascată în limbaj mesianic și pantaloni roşii de hipster bǎtrân.
Nu susțin AUR. Nu mi-a plăcut niciodată nici de Călin Georgescu. Dar ce s-a întâmplat la alegerile pentru Primăria București merită disecat pentru că acolo s-a văzut, în toată splendoarea sa, golul absolut din spatele personajului CG.
Să recapitulăm.
Anca Alexandrescu a fost candidata susținutǎ de AUR la Primăria Capitalei. O jurnalistă care, indiferent ce părere ai avea despre ea, și-a construit o audiență la Realitatea TV. O femeie care l-a promovat pe Georgescu sute de emisiuni la rând, oferindu-i o platformă gratuită, mii de ore întregi de expunere, legitimitate mediatică într-un moment în care omul era un nimeni pentru publicul larg. L-a făcut vizibil. L-a făcut credibil. L-a hrănit cu audiența ei când el nu avea nimic. Apoi, tot Anca s-a pus scut când au tăbărât procurorii pe el.
Și când a venit momentul să-i returneze favoarea — nu favoarea personală, ci favoarea politică, în logica unei mișcări care pretinde că vrea să schimbe total țara asta — autistul Georgescu s-a dezis de ea.
Rezultatul? A ieșit Ciucu. Securistanul. Sistemul. Exact ce suveraniștii lui Georgescu pretind că vor să distrugă.
N-avea cum să fie altfel, caci CG e blat cu Securistanul, doar că joacă bine “neutralitatea”.
Și aici e epifania mea: Călin Georgescu nu vrea nimic niciodatǎ de multe luni încoace. Doar behǎie “vinilul” cu “pricesne” moraliste despre Patrie, Libertate, Dumnezeu.
E patternul patologic al incapacității de a urmări un obiectiv concret. E autismul politic în forma sa cea mai pură — capacitatea de a vorbi ore în șir despre salvarea neamului, despre trezirea spirituală, despre elitele globaliste, fără a face vreodată un singur gest care să aibă consecințe reale în lumea reală.
Nicușor Dan e autist în sensul clinic. Tulburarea îl face să pară ciudat în interviuri, rigid în interacțiuni, incapabil de small talk. Dar omul ăsta a câștigat primăria, a câștigat președinția, ia decizii, semnează acte, mută lucruri din loc în loc. Autismul lui e o caracteristică cu care a cam trebuit sǎ ne obişnuim.
Georgescu e autist în sensul metaforic și e mult mai grav. E deconectat de consecințe, un bou sadea ce trăiește într-o bulă narativă în care gesturile sale au valoare în sine, indiferent de efectele lor. A vorbit frumos? Suficient. A făcut o declarație profetică? Misiune îndeplinită. Că declarația aia a dus la înfrângerea candidatului suveranist? Irelevant. Ce dacǎ Anca a luat 20 la sutǎ şi putea lua 30 cu sprijinul lui, chiar putea câştiga? E cacamaca pentru CG.
Ești liderul unei mișcări care vrea să „trezească România”. Ai o candidată la București. Ai o bază de susținători care îți mănâncă din palmă. Ai puterea de a mobiliza, de a direcționa energie, de a transforma discursul în voturi. Și ce faci? Nimic. Te lepezi de candidata aia. O lași să piardă singură. Și apoi te întorci pe Facebook să explici cum sistemul e de vină.
Dar “sistemul” n-a fost de vină. Tu ai fost de vină cǎ ai facut blat cu “sistemul”. Prin omisiune, prin lașitate, prin acea formă specifică de egoism spiritual care îți permite să te consideri deasupra luptelor murdare ale politicii reale.
Asta nu e suveranism. E autism cu pretenții mistice. Prin gestul lui, Georgescu a făcut imposibil exact resetul politic pe care susținătorii lui îl așteptau. Bucureștiul era Simbolul. Dacă AUR lua capitala, era semnal că ceva se mișcă, că electoratul pedepsește vechea gardă, că există viitor pentru altceva. Dar nu s-a întâmplat. Pentru că omul care trebuia să fie vârful de lance s-a ascuns ca un blatist fără bilet pe tren în buda discursurilor despre neamul românesc în loc să facă politică reală.
Treziti-vă, băi, credulilor. Georgescu nu face politică. Georgescu face spectacol pentru un public care vrea să se simtă ales, special, “trezit” — fără să fie nevoit să câștige vreo bătălie concretă. E religie fără altar, revoluție fără baricadă, suveranism fără suveranitate.
De săptămâni întregi mă întreb, am zis si în emisiuni: ce vrea omul ăsta până la urmă?
Vrea să fie președinte? Nu pare. A avut ocazia să construiască o mașinărie politică și n-a făcut-o. Vrea să schimbe “sistemul”? Nu pare. Când a avut șansa să lovească “sistemul” într-un punct concret — Primăria București — s-a retras la somn. Vrea putere? Nu pare. Puterea presupune compromisuri, alianțe, mâini murdare. Georgescu vrea să rămână “curat”, sus, deasupra.
E narcisism pur – plăcerea de a fi adorat. Satisfacția de a sta în fața unei camere și râgâi vorbe despre trezire spirituală în timp ce țara se scufundă în exact aceeași mocirlă pe care el cicǎ vrea să o combată.
Autistul suveraniștilor, ăsta e CG: un om care vorbește despre curaj şi onestitate, dar îi abandonează oamenii care l-au ridicat. Un cinic actor de vodevil ce se bazeazǎ pe quid pro quo-uri ânda vorbește despre onoare, dar fuge de consecințele alegerilor sale.
Un papagal ce mârâie studiat despre “sistem”, dar îi face Securistanului cel mai mare cadou: propria sa inutilitate.
Nicușor Dan, cu tot autismul lui clinic, a schimbat ceva. A câștigat. A guvernat o capitalǎ, acum conduce un popor. A supraviețuit, a acționat, şi-a asumat riscuri.
Călin Georgescu, cu tot discursul lui mesianic, n-a schimbat nimic. Pentru că nu vrea să schimbe nimic.
Vrea doar să vorbească despre schimbare, la infinit, în fața camerelor, hrănindu-se din adorația naivilor ce confundă cuvintele cu faptele. A ǎlora care așteptau un reset ce nu va mai veni curând. Din cauza lui, a autistului CG.
PNL ia Bucureștiul după aproape 20 de ani. E eșecul PSD-ului.
de Liviu Alexa
Liberalii nu au mai avut în gheare primăria „mare” din 1996, de pe vremea ordinarului de Crin Halaicu. Atât de proști sunt pesediștii. Atât de slab a ajuns PSD. Daniel Băluță s-a luptat, dar problema lui era dinainte de candidatură — partidul din care face parte. Un partid dezorganizat, prost văzut, condus de un tern — Sorin Grindeanu.
Ciucu mi-a dat impresia în seara asta că nu îi vine să creadă că a câștigat, asta înseamnă că „mâna magică” a celor care au umblat la „butoane” chiar e o mână talentată.
M-a marcat ura din privirea monosprâncenată a lui Bolojan cand a văzut rezultatele exit-poll-urilor, efectiv se vedea greața pe chelia lui.
Şi m-a înfricoșat privirea mereu lăsată în jos a acestui Ciucu, băiat puțintel la minte și cu vocabular limitat ce va conduce Bucureștii. Lăsați-o pe aia că l-a ajutat Bolojan să câștige. Ciucu a fost ajutat subteran să „câștige” fără să știe, cel mai probabil o combinație letală și eficientă între smecherii de la DGSE și dragii lor tovarăși de la Mossad într-un exercițiu fin de tot de a-l lăsa pe Nicușor Dan în curul gol, dar și de a-l martela în curând pe Bolojan.
O să vedeți ce frumos i se vor crea lui Ciucu majorități altădată imposibile și cum va crește în imagine publică mai ceva ca Făt-Frumos, tocmai pentru a deveni șeful PNL ce înghite în maxim doi ani USR, Ciucu fiind useristul liberalilor.
Asta ne duce la următoarea consecință.
Grindeanu devine cel mai bun partener al lui Nicuşor Dan
Deși Grindeanu i-a dat lui Băluță bani de campanie de la partid exact cât a trebuit, se zice vreo 2 milioane de euro, bani pe care, după părerea mea, Ciolacu, dacă mai era președinte, nu îi dădea, PSD nu a tras foarte tare.
Cu masa răsturnată și farfuriile sparte, cu oala de ciorbă pe jos și nuntașii politici buimăciți, Nicușor Dan va bate mai tare pirostriile cu dragul său partener Sorin Grindeanu, cu care are deja o relație de amantlâc politic. PSD și Grindeanu devin cei mai de nădejde parteneri politici ai lui Nicușor Dan, dacă mai vrea să stea la Cotroceni.
Fiindcă începând din această zi de luni, ND e foarte vulnerabil. Nu mai pune el niciun șef de serviciu cu de la sine putere (aud că ND îl pregătea pe ascuns pentru șefia SRI pe un clujean drag lui, alt mincinos anti-sistem, pe Sabin Sărmaș, ca surpriză totală pentru șefii de partide). De azi, nu mai pune niciun șef de serviciu secret, o să îi primească în plic și o să se conformeze, dacă vrea să rămână până în 2029.
ND a ajuns atât de singur și a greșit atât de mult în ultimele săptămâni fiindcă, tot eu vă zic, i-a dat flit lui Lucică Pahonțu, temutul și eficientul șef al SPP. S-a „răcit” la comunicare cu el, iar Pahonțu l-a lăsat să își frângă grumazul.
Eram cam supărat în mai 2025 când a ieșit Mucușor Dan președinte. Mi-a mai trecut. România își menține hongul: echilibrul natural al țării e dezechilibrul. Așa că nu ai cum să te plictisești.
E cu atât mai important pentru tine, cititorule, să mă susții în demersul de a păstra Strict Secret liber de „sarcini” (pupat în cur politicieni, evitat subiecte importante, lins clanțele securiștilor). Pic cu pic se face bine, 26 de lei e așa sumă imensă pentru tine? Sper că nu.
Criza totală a democrației & alegerilor
de Vasile Ernu
Am promis că sâmbăta și duminica țin post de la politic. Dar na – alegeri.
Dacă părăsești puțin centru unde au birourile diverse ONG-uri și alte crâșme mai scumpe sau diverse birouri ale multinaționalelor vezi un fenomen destul de des: totala neîncredere în alegeri.
Fenomenul e mai vechi – partidele, guvernul, președinția și alte instituții ale statului nu prea se bucură de multă încredere.
Dar capacul peste oala de neîncredere a fost pus odată cu anularea alegerilor la președinție.
Amicul Patrick André de Hillerin a formulat frumos ”Cadavrul democrației românești zace neîngropat de un an în piața publică și nimănui nu-i pasă” (vedeți textul lui în Gândul)
O mare parte a populației percepe acest act ca un imens furt organizat de actuala putere. Asta o face pe de o parte nelegitimă, iar pe de altă parte dizolvă și bruma de democrație de la noi.
Personal cred că din punct de vedere juridic situația este neclarificată. Puterea nu a reușit să vină cu un dosar credibil. Iar asta e un risc imens tocmai pentru marea de neîncredere revărsată peste cetățenii acestei țări.
Asta face să avem o societate tot mai fragilă.
Eu mă mir că oamenii mai merg încă la vot. La București se mai adaugă și faptul că un primar ales cu greu a părăsit postul puțin după alegeri pentru a merge la Cotroceni. Oamenii au obosit să se tot joace de-a responsabilitatea.
Doar cetățenii sunt responsabili? Poate îngropați cadavrul acela că pute… politica rău de tot.
Povestea cu Cadavrul politic neîngropat – e o problemă imensă de credibilitate, încredere și legitimitate a puterii.
Oamenii nu sunt proști – nu trebuie să-i subestimați. Nu sunt ”spălați pe crier” etc. Populația în parametrii ei mari e mai sănătoasă la cap decât ”elitele” ei de tot felul: nu prea au mers pe extreme – au votat mereu destul de echilibrat.
Și nu vor uita ușor. În timp se vor răzbuna. Cum? Habar nu am dar putem deduce cumva.
Ca să nu ziceți că vorbesc aiurea. Poftim.
România a înregistrat una dintre cele mai mari prăbușiri ale indicelui democrației din clasament, care în 2024 a inclus 167 țări.
În acest moment, cu un scor de 5,99 – față de 6,45 în 2023 – România devine singura țară din UE calificată drept „regim hibrid”, plasându-se sub Moldova, cotată acum cu un indice de 6,04 (Ungaria este cotată cu 6,51, Serbia cu 6,26 și Albania cu 6,20).
Am ajuns la „regim hibrid” într-un singur an.
Noapte bună la priveghi. Poate ajungem Moldova din urmă.
sursă: strictsecret.com
