Autor: Liviu Alexa
Ranjetul puturos al razboiului
Se-mpute treaba rău de tot pe această planetă. Deși președinte ales Donald Trump a dat un semnal clar, asumat și în campanie, că vrea să închidă în cel mai scurt timp conflictul rușilor cu Ucraina, lucru pe care și-l dorește toată lumea (aproape), jegoșii de democrați americani vor să întoarcă lumea cu fundul în sus și i-au băgat sub nas senilului de Biden, ce mai are doar câteva săptămâni și pleacă la azil, un ordin prin care Ucraina poate folosi rachete americane cu rază lungă de acțiune.
Un gest irațional care nu numai că pune paie pe foc în acest conflict, dar apropie globul pământesc la câțiva milimetri de declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial, mai ales că tâmpitul de Zelenski, căruia i se termină cu cerșitul de bani și cheltuitul a sute de miliarde de euro fără să dea vreo justificare, a și tras o rachetă, așa, ca să demonstreze ce puțoi curajos e el.
Rusia a reacționat foarte prompt, lărgind printr-o decizie posibilitatea unui atac nuclear chiar și asupra țărilor care nu au componenta nucleare in arsenalul militar.
Vedeți bine că, în centrul și estul Europei, noi și polonezii am fi cam primele ținte mai importante pe această „nișă”.
O să ziceți că exagerez cu temerile mele, eu însă să vă arăt doar fapte și decizii, realități ce nu pot fi contestate:
- armata germană a intrat în pregătiri de război
- Suedia a și distribuit deja pliante informative cu sfaturi adresate populației în cazul unui conflict
- Poate cel mai important, Viktor Orban, boss-ul Ungariei, a convocat Consiliul de Apărare, iar asta mă îngrijorează cel mai mult pentru că, știm bine, Orban are o relație foarte strânsă cu Putin și asta înseamnă că este informat asupra unor posibile „dezvoltări”.
- in fine, mai multe Ambasade, printre care și ale României, care funcționează la Kiev și-au suspendat activitatea.
Ai nostri tac ca brazii. Scuze, ca nesimtitii
În tot acest răstimp, nici nenorocitul de încă președinte Klaus Iohannis, nici Ciolacu, premierul, nici papagalul de Ciucă, șeful Senatului și numărul doi în Stat, nici bătrânelul obosit Angel Tîlvăr, ministru al Apărării Naționale, nu au măcăit un cuvânt despre ultimele mișcări de pe planetă, ca să nu mai vorbim de convocarea CSAT sau de mesaje de liniștire adresate populației.
Este un miserupism ingrijorător, pe mine mă infioară nesimțirea și nonșalanța liderilor României, preocupați mai mult de facturile Nordis sau de cu ce șofer a dormit Simion în pat, când noi suntem exact în curul Ucrainei și primii la primire )sic!) în caz de ceva.
Cum România funcționează în ultimii 35 de ani pe principiul „ajută-te singur, fiindcă statului nu-i pasă de tine”, este datoria mea de jurnalist și formator de opinie să îmi asum o frugală listă de opțiuni și sfaturi pentru cei ce vor să se pregătească cât de cât în eventualitatea în care România ar intra în stare de război, că va fi sau nu atacată.
Dar nu vreau sa instalez nicio panica in voi. Discutam aici despre precautie, nu isterie.
O fac și cu sentimentul unui regret enorm că, în ianuarie 2020, am fost un cretin patentat și, deși am avut intenția să plec din țară pentru a-mi proteja familia de restricțiile de mobilitate ale COVID, fiindcă intuiam că va fi nasol, am fost idiot și miserupist, am amanat plecarea și m-am lăsat capturat în stările de urgență și izolare impuse de Guvernul Ludovic Orban.
Este una dintre cele mai frustrante și chinuitoare perioade din viața mea în care, de stres și din cauza temerii că nu știam cum o să arate ziua de mâine, am suferit psihic și fizic enorm.
Așa că vă spun în mare cam ce mă gândesc să fac eu, apoi vă las o listă de propuneri și sugestii despre cum puteți cât de cât să vă pregătiți, cu mențiunea că și, în acest caz, ca și în alte situații de viață, din păcate, totul depinde de câți bani aveți sub cur.
Fiecare dintre noi e dator sa se gandeasca ce si cum
Despre mine, vă pot spune că în momentul în care voi vedea prima agresiune de nivel mediu la integritatea României (adica mai mult decat o drona sau un avion rusesc ratacit, adica o racheta sau intrarea peste granita a unor tancuri), mi-am luat copilul și nevasta și am plecat cu avionul spre alte zări de soare pline.
Mai ales că, dacă va fi un conflict major sau o lovitură mai puternică decât media, este foarte probabil ca granițele României să fie sigilate.
Din afara țării, unde pot locui cam în orice țară minim șase luni, îmi va fi mai ușor să-mi cântăresc opțiunile.
Sunt laș? Nici vorbă.
Dar nu îmi pot lăsa familia de izbeliște în fața deciziilor cretine ale unui criminal ca Putin și 2) nu am nicio încredere că statul român va ști gestiona situația de așa natură încât să mă simt cât de cât protejat.
Sunt câteva lucruri pe care și voi le puteți face în prealabil, cu repetarea avertismentului că nu doresc sub nicio formă să panichez pe nimeni și nici să creez isterii:
- Puteți începe să vă faceți mici provizii de alimente neperisabile (conservăraie, făini, apă, obiecte de uz igienic, etc.) Nu sariti calul!
- Puteți să începeți să vă faceți în casa sau într-un loc ferit rezerve de cash în dolari sau euro, bijuterii sau chiar lingouri mici de aur. Eu voi opta chiar și pentru o mică bucățică de Bitcoin fiindcă moneda crypto nu are greutate fizică și o poți folosi oriunde în lume, ba un prieten chiar mi-a spus că își va cumpăra bunuri valoroase ușor vandabile gen 20-30 de Iphone 16, pe care să le poată vinde în caz că ar fi la ananghie. Și asta mi se pare o idee bună.
- Verificați-vă valabilitatea pașapoartelor și a actelor de identitate și, dacă sunteți în ultimii doi-trei ani până la expirare, mergeți și înnoiți-vă documentele personale. Pasaportul romanesc este unul dintre cele mai puternice din lume, cu acces in 175 de tari free visa.
Analizați foarte bine locul în care vreți să „evadați” dacă vreți să procedați ca mine.
Am prieteni care nu vor să plece in afară în caz că se pornește un război și care și-au pregătit la țară sau în localități foarte mici câte un refugiu încă de pe vremea COVID-ului.
Pentru cei care au această posibilitate, ei bine, ascultati sfatul meu: in caz de ceva, cel mai periculos va fi să stai în cele mai mari centru urbane ale României – București, Cluj. Timișoara, Iași, Brașov, dar este puțin probabil ca o eventuală linie de atac inamică să cheltuie forțe și resurse pentru a bombarda comuna Rebrișoara sau satul de munte Gurău.
Pentru cei care vor să plece, și au această posibilitate, în afara țării, îi sfătuiesc să cumpănească bine opțiunile.
Printre prietenii mei, există un trend că cea mai rapidă și safe opțiune ar fi țările arabe bogate gen EAU, Qatar și Arabia Saudită.
Sunt de acord cu ei, dar eu cred aceste țări reprezintă o soluție pentru cel mult șase luni, daca nu aveti rezidenta acolo.
Toate aceste țări pe care le-am anumerat sunt țări care au reglementat măsuri de siguranță deosebite, care sunt bogate și respectate ca parteneri ai tuturor greilor lumii, că discutăm de SUA, China sau Rusia, și care au avut înțelepciunea să-și lase din punct de vedere diplomatic câte o jumătate de ușă deschisă pentru fiecare dintre puterile mari ale lumii.
Când vă spuneam că aceste țări arabe sunt doar o soluție temporară de până în șase luni, mă refeream la două aspecte, unul care ține de legalitate și al doilea de context.
Emiratele Arabe Unite au devenit o destinație absolut plăcută atât din punct de vedere turistic, cât și business friendly, dar nici ăia nu sunt idioți. Dacă nu aveți rezidență de business sau gold pentru 10 ani va trebui să locuiți în chirie doar pentru șase luni, după care trebuie să ieșiți din țară și nu se stie dacă veți mai fi primiți înapoi chiar dacă mergeți într-o excursie scurtă pana în Kuweit.
În cazul unor conflicte militare majore, toate țările de pe planeta aceasta își vor schimba radical politicile de incluziune, de acces la graniță, își vor schimba perspectiva și optica.
În plus, nu sunt țări musai ieftine. O chirie de nivel mediu în Dubai începe cam de la 2000 de dolari și traiul acolo nu este chiar de nivelul unei țări de lumea a treia.
Contextul care mă îngrijorează când spun că sunt precaut față de țările arabe se referă la acțiunile dure și imprevizibile ale Israelului în regiune.
In cazul în care s-ar declanșa, Doamne ferește, un tămbălău la nivel planetar, nu mai există duma că ba, Israele, „hai să fim decenți”, Israelul va profita cu cinism de orice situație pentru a cuceri efectiv alte teritorii sau pentru a-și regla conturi mai vechi cu țările arabe.
Alți prieteni pe care îi am, adevărat, mai cu bani, și-au pregătit o scăpare chiar spre SUA, opțiune care mi se pare foarte bună dacă îți permiți un domiciliu acolo și dacă apuci să ajungi la timp.
Este greu de presupus, având în vedere mărimea geografică a SUA, că un eventual inamic al NATO va reuși „să curenteze” atâtea zeci de state americane.
O variantă pe care de asemenea o recomand pentru cei care au disponibilitatea și mindset-ul să se tireze din țară este vestul Europei, în special Portugalia și Spania, opțiuni nimerite și din punct de vedere al distanței față de eventualitatea unui conflict militar, cât și din punct de vedere financiar, fiind țări în care se poate trăi bine cu bani destul de puțini.
Care e alegerea mea
Dar nu v-am spus ce țară voi alege eu. Poate o să vă surprindă, dar alegerea mea este Turcia și anume un oraș special din sud-estul ei al cărui nume nu-l voi dezvălui, sper că înțelegeți de ce.
Turcia este puternică din punct de vedere militar, Turcia reprezintă un portal oricând accesibil, atât pentru Orientul Mijlociu, cât și pentru Occident, are dialog si cu Rusia, si cu SUA, dar mai ales Turcia este o țară friendly cu România si o țară foarte ieftină față de restul opțiunilor.
Să vă gandiți la ce v-am spus și să acționați în consecință, dar nu impulsiv, fiindcă nu ăsta este sensul articolului meu.
Nu vreau să va apucați să construiți buncăre sau să depozitați în sufragerie 2000 de litri de apă.
sursă: strictsecret.com
Gargara multa si cam agresiva Dle. Alexa.
Unsa, alegerea cu Turcia e inspirata.
Păi n-au zis că distrug Europa??? Ăsta-i MOMENTUL! dar populația globului? tot ăsta-i momentul! Bine, atunci beeg farma (sic!) ce mai câștigă? Complicat…. iar albaștrii nu cedează…. mai bine război!!! doar nu-i la ei acasă!!!
oare strumpf de ce tace?! joacă mai departe golf cu nepoțica celebră (cu nume de adevărat american, Kai! Native American) pe internet! oare nu s-au înțeles și aici??? mă tem că da!