Liviu Alexa propune a 3-a reformă a SRI: “Acest serviciu secret atât de important și de contestat are nevoie ŞI de reformă culturală!”

Autor: Liviu Alexa

A 500-a ediție de Strict Secret ar fi trebuit să fie „duminica obișnuită” pentru cititorii mei fideli — aia în care discutăm despre cărți, muzică, parfumuri, idei, artă contemporană, poezie. O să fie și asta, dar în ediția 501, și o să mă nevoiesc să o scriu tot azi, mai pe seară, ca să nu vă dezamăgesc.

Dar am zis că un număr așa important, aniversar, merită un text mai serios. Un text gândit de mine timp de câteva zile, un „document programatic” cum nu prea mai aveți șansa să citiți azi în presa „mare”, tot mai superficială și mai nepregătită să propună opiniei publice/societății românești/politicienilor teme de dezbatere REALE.

Am mari probleme cu modestia, știți bine asta, dar nu mă cred nici jurnalistul de investigații cel mai bun din România, nici cel mai bun „specialist” în materie de intelligence sau reforme profunde.

Sunt Liviu Alexa, un ziarist asumat, cu un talent special de a crea „momente” prin scrisul meu, un ziarist curajos și care a lipsit mereu de la întâlnirea magică cu serviciile, granturile, ambasadele, tocmai pentru că, așa consider eu, un ziarist de investigații bun e ăla care: primo, se descurcă cu ce are, secundo — nu devine receiver de ponturi servite și fonduri cu rol de răsplată pentru cumințenie, tertio — continuă să facă aceeași meserie până la capătul vieții cu aceeași pasiune, fără să se autoinstituționalizeze precum X, Y, sau CTP, haha, îi știți voi pe cei la care mă refer.

Nu scriu acest document din postura unui expert în arhitectura serviciilor secrete, ci din poziția unui observator interesat de funcționarea statului și de mecanismele de control democratic.

N-oi fi expert, dar sunt analist cu experiență de peste 26 de ani în observarea structurilor de putere.

Mă bag și eu în seamă, stimulat de tupeul autistului președinte al României, Nicușor Dan, care acum 12 zile, scotea pe gura bombită asta interesantă:

Desigur, primul impuls a fost să iau la mișto declarația simplistă a președintelui României, pe care nu îl bănuiesc, având în vedere superficialitatea din cariera politică și administrativă, de prea amplă profunzime.

Bla-bla-uri din astea și eu pot scoate — 3 pe minut. Nicușor Dan doar a scos pe gură porumbelul și nu a adus niciun fel de precizări, propuneri, iar presa „serioasă” a dat un mare ignore analizei, probabil fiind ținută în lesă, căci ziariștii ce ar putea analiza/dezbate/amenda un asemenea proiect sunt în majoritatea lor acoperiți.

Dar dacă totuși președintele României are dreptate și bune intenții cu acest demers? Dacă a venit în sfârșit momentul să discutăm despre nevoia reală de a tăia de la gâtul României ștreangul tot mai strâns al corupției, cu singura unealtă disponibilă ca eficiență — SRI — unealtă care a fost folosită în trecut ȘI la diluarea democrației? Dacă am porni la drum într-o călătorie a ideilor fără să mai ținem cont de trecutul recent, de impotența parchetelor, de dosarele făcute abuziv și soldate cu achitare, de baronii de tip Flutur care tot scapă de dosare?

Așa ceva m-am întrebat.

Am urmărit 26 de ani cum corupția și serviciile se țin în brațe, uneori dansând, uneori luptându-se. Poate e timpul să propunem o coregrafie nouă. O scenă nouă.

Citiți cu atenție ideile mele de mai jos. S-ar putea să fie singura propunere serioasă pe care o veți vedea în următorii ani.

– Un Document Programatic pentru Arhitectura de Securitate a României –

Notă:

Deși prima “idee” de serviciu secret în România a apărut la 1865, când Marele Stat Major și-a creat, după modelul francez, o Secție a II-a, care se ocupa cu culegerea, analizarea și sintetizarea informațiilor cu caracter militar, consider că data de naștere reală a străbunicului SRI este de fapt și data primei reforme când, acum fix 100 de ani, adică în mai 1925, un băiat cu adevărat coios pe numele său Mihail Moruzov a reușit să convingă conducerea Marelui Stat Major să accepte înființarea unui Serviciu Secret, încadrat cu funcționari civili “pentru culegerea, verificarea și completarea informațiilor care interesează armata”.

A doua reformă cu impact, o să fiu straniu și aici prin perspectiva propusă, o consider pe cea din august 2011, când George Maior, șeful instituției de atunci, a propus proiectul „SRI în era informațională”, omul care a simțit de timpuriu provocările generate de evoluția și impactul tehnologiei informației asupra societății.

În rest, în afara de labe triste precum „regionalizarea” structurilor de organizare, nu am nimic a menționa.

De aia zic: asta ar putea fi a 3-a reformă a SRI.

România se află într-un moment de răscruce instituțională.

Propunerea de a repoziționa SRI prin crearea unui departament specializat în anticorupție nu mai este doar o dezbatere teoretică, ci o necesitate pragmatică într-un stat asediat de corupție sistemică.

O simțim cu toții, sǎ nu ziceți cǎ exagerez.

Însă, pentru prima dată, am putea avea maturitatea de a recunoaște o realitate incomodă: știm ce nu a funcționat în trecut (protocoalele secrete, zona gri juridică, mizeriile lui Coldea, abuzurile isterice ale lui Kovesi), dar putem defini ce trebuie să punem în loc.

Ideea de fond a acestui text scris de un ziarist de provincie naiv şi încǎ plin de speranța unei Românii prospere este simplă și provocatoare:

Legile pot fi rescrise într-o sesiune parlamentară, dar cultura unei instituții care vine, prin “continuitate mentală”, dintr-o tradiție a secretomaniei și a impunității, a securismului abuziv, se schimbă în decenii.

Putem să reînființăm atribuții penale în interiorul SRI fără a rezolva problema culturii organizaționale, dar asta echivalează cu a turna votcă pe gâtul unui cirotic.

De aia, pliz, vǎ conjur sǎ “vedeți” acest text nu doar ca pe un set de reguli, ci ca pe un proiect de design instituțional care propune mecanisme de siguranță („fail-safes”) nemaiîntâlnite în legislația românească.

Comparația cu FBI este adesea invocată, dar rar înțeleasă corect.

Asta ni se spune, că SRI s-ar putea comporta ca FBI când ar urma să primească și rolul acesta important și asumat în gestiunea anticorupției: “Uite, bă, FBI poate și intelligence, și anchetă penală!”.

Da, FBI demonstrează că funcțiile de intelligence și cele de anchetă penală pot coexista (cu scandalurile inerente).

Diferența fundamentală este originea.

• FBI s-a născut ca agenție de aplicare a legii (law enforcement). Cultura sa “de bazǎ” este cea a probei care trebuie să reziste în instanță.
• SRI s-a născut din foalele Securitǎții, o structură militară. Cultura sa instituțională este bazată pe informație ca putere, nu pe probă ca justiție.

Între 2009 și 2018, când SRI a intrat în zona penală, a adus cu sine această cultură militară în spațiul judiciar.

Rezultatul a fost o anomalie: ofițeri care ascultă de ordine, nu de proceduri, apoi note secrete care nu pot fi contestate de apărare, PLUS o lipsă totală de responsabilitate individuală în fața legii.

Obiectivul reformei: Transformarea unei structuri de tip militar, opacă, într-un mecanism de investigație transparent, civil și controlabil.

Pentru ca noua structură să funcționeze constituțional, propun următorii piloni de funcționare:

1. Demilitarizarea Sectorială (Statutul Hibrid)

Aceasta este cea mai radicală și necesară schimbare.

În practică, în instituțiile militarizate, reflexul de obediență ierarhică prevalează asupra reflexului de conformare procedurală, chiar dacă legea spune altceva

• Soluția: Noua Direcție Anticoruptie din cadrul SRI sǎ fie populată exclusiv de personal cu statut civil (ofițeri de informații judiciare).
• Mecanismul: Ofițerii transferați din alte unități trec în rezervă. Lanțul de comandă devine administrativ, nu militar. Acest lucru le oferă protecția legală de a refuza ordine abuzive fără a risca Curtea Marțială pentru insubordonare.

2. Principiul Transparenței Totale în Justiție

Rezolvăm dilema „securitate națională vs. dreptul la apărare” printr-o regulă simplă:

Nu există probe clasificate într-un dosar penal.

Alegerea pare de neacceptat pentru o mentalitate securistǎ, dar modern ar fi ca SRI să gândeasca aşa: dacă SRI deține o informație obținută prin mijloace specifice (ex: interceptare pe mandat de siguranță națională) și vrea să o folosească în dosarul de corupție, este obligat să o declasifice. Dacă refuză declasificarea, informația nu există din punct de vedere juridic și nu poate fi folosită nici măcar ca indiciu pentru judecător.

3. Principiul „Folosești sau Pierzi” (Regula celor 24 de luni)

Pentru a preveni fenomenul „dosarelor la sertar” folosite pentru șantaj politic:

• Dacă Direcția nouǎ din SRI deține informații despre o posibilă infracțiune și nu inițiază proceduri de trimitere către Parchet în termen de 24 de luni de la prima documentare, acele informații sunt automat distruse și nu mai pot fi folosite în scop judiciar fără o autorizare judiciară motivată.
• Sistemul informatic șterge automat datele (vezi mai jos despre “Auditul Algoritmic).

4. Jurisdicție Limitată și Clară

SRI nu devine procuror. Rolul său este strict de investigație tehnică și informativă, sub coordonarea procurorului.

• Competență: Exclusiv marea corupție (prejudicii peste 1 milion euro) sau corupția care implică demnitari de rang înalt și magistrați.
• Flux: SRI colectează probele, le predă DNA/DIICOT, iar procurorul decide trimiterea în judecată.

Pentru a ne asigura că regulile de mai sus nu sunt încălcate, introducem concepte noi în arhitectura de stat a României.

Audit Algoritmic (Blockchain Instituțional)

Încrederea în oameni este bună, dar controlul matematic este infailibil.

O arhitectură digitală bazată pe principiul imuabilității tranzacțiilor (blockchain privat) creează garanții tehnice împotriva ștergerii urmelor operaționale, fiindcǎ, da, jurnalele de activitate (logs) pot fi șterse de administratorii de sistem la ordinul șefilor.

• Soluția: Implementarea unui sistem de tip Blockchain privat (Immutable Ledger) pentru toate acțiunile Direcției Anticoruptie.
• Funcționare: Orice interogare a unei baze de date, orice mandat solicitat, orice notă informativă creată primește o amprentă digitală unică și imuabilă. Aceasta nu poate fi ștearsă sau modificată retroactiv. Inspectorul General, personaj de care voi vorbi mai jos, are cheia de audit. Astfel, urma digitală a abuzului rămâne veșnic.
•  

Instituționalizarea conceptului de „Red Teaming”

Definiție: Red Teaming este o practică (derivată din strategiile militare și de securitate cibernetică) prin care un grup independent din interiorul organizației joacă rolul de „adversar”. Scopul lor nu este să ajute, ci să atace planurile și metodele proprii pentru a descoperi vulnerabilități sau abuzuri înainte ca acestea să aibă loc.

• Propunere: Înființarea „Unității de Integritate Procedurală” în subordinea Inspectorului General (aveți puțintică răbdare, am zis că vă spun ce e cu el).
• Rol: Înainte ca SRI să ceară un mandat complex sau să finalizeze un dosar mare, echipa Red Team primește dosarul și încearcă să-l „demoleze” procedural, simulând apărarea agresivă a unui avocat sau controlul CEDO.

  

   

„Revolving Door” Ban (Interdicția Post-Angajare)

Pentru a opri folosirea informațiilor în scopuri nasoale, de exemplu de potențare a unei cariere politice ulterioare:

• Interdicție de 5 ani după părăsirea Direcției Anticoruptie de a ocupa funcții politice (alese sau numite) sau de a lucra în firme de consultanță care au contracte strategice cu statul.
• Această interdicție este compensată printr-o pensie de serviciu care asigură independența financiară.

Nota mea: Această interdicție este generalizată în sectorul intelligence din statele occidentale tocmai pentru a proteja secretul profesional și a evita capturarea instituțională. Mă gândesc că în România nu se respectă, dacă ținem cont de mizeriile lui Coldea sau Dumbravă, sau de ce face Hellvig acum.

Controlul parlamentar actual este ineficient și politizat. Am în cap un sistem pe trei niveluri:

1. Inspectorul General (IG) – Modelul American

O funcție nouă, zic eu necesarǎ pentru “sistem”.

• Numire: Vot de 2/3 în Parlament, la propunerea societății civile și a CSM. Mandat unic de 7 ani.
• Puteri: Acces total la documente (inclusiv cele clasificate), baze de date și personal. Poate declanșa anchete din oficiu.
• Siguranța (Dead Man’s Switch): Dacă IG-ul este demis politic sau împiedicat să-și facă treaba, un mecanism automat trimite rapoartele sale curente (criptate) către Comisia Europeană și CSAT, prevenind mușamalizarea prin demitere.

Asta cu Dead Man’s Switch, recunosc, am “furat-o” ca idee dintr-un muzeu din Washington. Mi se pare genialǎ gǎselnița mea, aplicatǎ în acest domeniu.

2. Controlul Judiciar Contradictoriu (nicio decizie nu se ia până nu sunt ascultate ambele părți)

Aprobarea mandatelor de interceptare nu mai poate fi o formalitate (în prezent, rata de aprobare este aproape de 100%).

• Avocatul Interesului Public: Un corp de avocați cu certificat de securitate (ORNISS) care participă la ședințele de aprobare a mandatelor. Rolul lor este să conteste cererea SRI în fața judecătorului, argumentând de ce interceptarea NU ar trebui aprobată. Judecătorul decide doar după ce aude ambele părți.

Orice putere sporită a statului trebuie echilibrată de drepturi sporite pentru cetățeni.

1. Notificarea Obligatorie: Orice cetățean care a fost supravegheat primește obligatoriu, la clasarea dosarului, o notificare scrisă cu privire la metodele folosite împotriva sa.
2. Răspunderea Civilă și Fondul de Despăgubire: Ofițerii răspund patrimonial pentru reaua-credință dovedită. Statul despăgubește victima imediat dintr-un fond special, apoi se îndreaptă împotriva ofițerului vinovat.
3. Gestionarea Trecutului: Înființarea unei Comisii de Adevăr pentru perioada protocoalelor. Scopul nu este neapărat pedeapsa (acolo unde faptele s-au prescris), ci documentarea și recunoașterea oficială a abuzurilor, pentru a curăța memoria instituțională.

Articolul ǎsta, bun sau prost, nu este un atac la adresa SRI, ci o mână de ajutor întinsă unei instituții care riscă să fie strivită între presiunea de a livra rezultate și lipsa unui cadru legitim.

România nu își mai permite improvizații. Suntem aproape distruşi.

Ideea lui ND poate fi bunǎ, dar riscurile sunt reale: un SRI cu atribuții anticorupție poate deveni un instrument de tiranie modernă dacă este lăsat sub comanda militară și sub control politic, dar construit pe pilonii demilitarizării, controlului digital și procedurii contradictorii (nicio decizie nu se ia până nu sunt ascultate ambele părți), poate deveni exact ceea ce ne lipsește: o instituție de elită care apără statul de drept fără a-l cǎlǎri. Cǎ asta se întâmplǎ acum.

Ok, decizia aparține politicului, dar responsabilitatea designului ne aparține nouă. Aşa ar trebui sǎ fie modelul.

Liviu Alexa

Cel mai probabil nici 2 la sută din “civilii” cititori de Strict Secret nu au ajuns până aici cu cititul.

Cei care, totuși, au ajuns, să se gândească mai bine dacă nu au abonament plătit la Strict Secret. 26 de lei pe lună? Un rahat, dar pentru mine pot fi esențiali, ca să îmi păstrez demnitatea profesională. Şi sǎ nu ajung pe statul de platǎ al SRI, haha.

sursă: strictsecret.com