5.7 C
București
sâmbătă, ianuarie 18, 2025
5.7 C
București
sâmbătă, ianuarie 18, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeLiviu Alexa: Prostovanca de Lasconi I-a scris lui Trump, smiorcăindu-se ca o...
Data publicării: decembrie 8, 2024 10:55

Liviu Alexa: Prostovanca de Lasconi I-a scris lui Trump, smiorcăindu-se ca o pârâcioasă de gimnaziu. Cine ii cere luni demisia Elenei? Hotii de iluzii democratice

Data publicării: decembrie 8, 2024 10:55

DISTRIBUIE:

Autor: Liviu Alexa

Frumoasa dictatură de pe social media

Nu mai avem nevoie de tancuri ca să ținem poporul sub control.

Nu mai e nevoie de Securitate și de turnători. Acum avem ceva mai eficient: smartphone-ul din buzunarele noastre.

Dictatura modernă vine îmbrăcată în haine frumoase și postează stories motivaționale.

Te controlează prin algoritmi care știu mai multe despre tine decât știi tu însuți.

Nu-ți mai confiscă proprietățile – te face să-ți dorești să le vinzi singur pentru ultimul model de iPhone.

Noii dictatori nu poartă uniforme militare, ci costume scumpe. Nu dau ordine, ci recomandări de lifestyle. Nu te amenință cu pușcăria, ci cu excluderea socială.

Frica de Securitate a fost înlocuită cu frica de a nu fi relevant, de a nu acumula suficiente like-uri, de a nu fi “în trend”.

După care apare frica de a nu fi invalidat daca ai opinii diferite fata de grupul tău.

Daca tu ții cu X politician si prietenii tai îl cred o soluție proasta? Îți vei calibra opinia in funcție de ei, fiindcă, într-o seara, ai fost luat la mișto pe grupul de whatsapp comun.

E o dictatură mai subtilă și mai perversă, pentru că te face complice la propria ta aservire. Îți vinde iluzia libertății în rate lunare ușor de achitat. Te face să crezi că ești liber să alegi, în timp ce-ți restricționează sistematic opțiunile.

Camerele de tortură au fost înlocuite cu feed-urile infinite de social media care îți torturează anxietățile și nesiguranțele.

Propaganda nu mai vine pe căile oficiale – e livrată prin influenceri care îți spun ce să gândești, ce să porți, cum să trăiești. Analfabetii ăștia de influnceri, niște ratați, niște neica nimeni, îți devin modele.

Nu mai trebuie să interzici cărțile – a fost suficient să facă TikTok-ul mai atractiv decât cititul.

Nu mai trebuie să cenzurezi informația – e suficient s-o îngropi sub tone de zgomot informațional și fake news.

Ne-am transformat într-o țară de experți în toate și specialiști în nimic. Cu un telefon în mână și TikTok-ul instalat, orice puști de 15 ani e gata să-ți explice relativitatea lui Einstein și să-ți rezolve conflictul din Orientul Mijlociu.

Cultura a devenit un fast-food intelectual servit în clipuri de 15 secunde. Nu mai avem răbdare să citim o carte – de ce să ne complicăm când putem să vedem “Top 10 idei din Război și Pace explicate simplu”?

Avem sub nas o generație care confundă informația cu înțelepciunea și viralizarea cu valoarea. Credem că dacă am văzut trei videoclipuri despre Van Gogh suntem critici de artă, că dacă urmărim un “life coach” de 20 de ani suntem experți în dezvoltare personală.

Am democratizat prostia și am transformat ignoranța în virtute.

Shakespeare a devenit o colecție de citate motivaționale, Beethoven un sunet de fundal pentru challenge-uri virale, iar Platon un furnizor de “chestii mișto” pentru bio-ul de Instagram.

În goana după likes și vizualizări, am uitat că adevărata cultură cere timp, răbdare și efort.

Dictatura prostiei comune ne-a adus aici, cultura de 15 secunde ne-a adus in criza morala si societala de azi.

E o dictatură care nu-ți impune restricții, ci îți creează dependențe. Care nu te închide într-o celulă, ci într-o bulă algoritmică perfect personalizată.

E dictatură care ne-a convins să ne construim singuri închisoarea, să ne punem singuri cătușele, să ne cenzurăm singuri gândurile.

A fost doar nevoie sa fim convinși că asta înseamnă libertatea.

O stire foarte buna, trecută repede cu vederea

Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv că retailerii Auchan, Cora Romania și patru dintre furnizorii acestora, amendați de Consiliul Concurenței pentru fixarea prețurilor de raft, au încălcat regulile de concurență.

Furnizorii nu-s nici ei de ici de colea, numai nume mari…

Autoritatea de concurență a sancționat, în anul 2019, retailerii Auchan, Carrefour, Cora Romania (Hypermarche S.A.) și furnizorii Quadrant-Amroq Beverages, Star Foods EM, Strauss România şi Nelson Prod cu amenzi în valoare totală de circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), pentru fixarea prețurilor de raft în cadrul promoțiilor desfășurate de retaileri.

Consiliul Concurenţei a constatat că în anumite cazuri preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailerul stabileau un preţ fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorii finali, generând preţuri mai mari pentru aceștia.

Cora și Auchan au contestat decizia de sancționare, dar atât prima instanță, Curtea de Apel, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) au respins acțiunile companiilor ca fiind neîntemeiate, respectiv nefondate. În același timp, Cora a solicitat și suspendarea plății amenzii până la finalizarea procesului pe fond, dar instanța a respins cererea companiei.

Carrefour România, care a preluat Cora în 2023, a recunoscut fapta și, ca urmare, nu a contestat decizia autorității de concurență.

În cazul furnizorilor Star Foods EM și Strauss România, ICCJ a menținut deciziile de sancționare, iar în cazul Quadrant Amroq Beverages SRL, a confirmat încălcarea legii concurenței, dar a redus amenda la 4,2 milioane lei, de la 5,9 milioane lei.

Referitor la Nelson Prod, Curtea de Apel București a menținut decizia autorității de concurență, iar compania nu a făcut recurs.

Companie Amendă inițială Amendă finală

1. Auchan Romania SA 36,5 milioane lei 36,5 milioane lei

2. Carrefour România SA 26,9 milioane lei 26,9 milioane lei

3. Romania Hypermarche (Cora) SA 12,4 milioane lei 12,4 milioane lei

4. Quadrant-Amroq Beverages SRL 5,9 milioane lei 4,2 milioane lei

5. Star Foods EM SRL 3,9 milioane lei 3,9 milioane lei

6. Strauss România SRL 1,7 milioane lei 1,7 milioane lei

7. Nelson Prod SRL 43.113 lei 43.113 lei

Excelentă treaba, Consiliule! Bine i-ai mai ars pe mafioții din retail!


Gizas Craist, dar proasta e Lasconi!

Trăiesc o drama sufleteasca interna, mor de iritare pentru gestul jegos al CCR, dar nu pot sa nu mă gândesc ca prostanca asta de Elena Lasconi ar fi putut ieși președinte (de CG ce sa mai zic… faza de aseară ca el nu are curent si internet e de Balaceanca).

Bai, nene, proasta României i-a scris ea lui Trump, nene! Si a pus scrisorica pe X, fostul Twitter, sa vadă mapamondul, nu doar românii, ca e proasta cu spume!

Bai, frate, primul gând mi-a zburat la o vaca din liceu, tocilara si afectată, care mergea tot la 3 zile sa ne pârască la diriginta ca fumam in buda școlii. Cam asta e sentimentul pe care îl am mai întâi de toate văzând scrisoarea Lenuței.

Fetica asta bătrână trăiește cu maxim doi neuroni, acum sunt convins de asta:

Va dați seama cât de disperată sa parvină e fata daca s-a lepădat de sorosism si s-a dus sa se predea lui Trump IN PUBLIC, ea făcând parte dintr-un partid, USR-ul ăla jegos, care îl făcea pe Trump acum doua săptămâni “penal”!!!

A fost week-end si multe ore de soc pentru toată lumea, dar stați liniștiți ca vine ziua de luni si se vor îți din spatele perdelelor USR si niscaiva voci care sa ii ceara demisia.

Lasconi și-a pierdut strălucirea de “musai sa o protejam, daca tot a ajuns in finala”, fiindcă finala nu se mai tine.

Nimeni nu o iubește in USR pentru ca e o pinguina care nu știe sa facă echipa.

Așa ca ar trebui sa discute useristii luni si despre SCORUL INCREDIBIL DE MIC de la parlamentare, căci procentul ăla i se datorează Lascoancei! Unde a fost tracțiunea ei electorală de la finele primului tur si pana la parlamentare? La dracu in păpușoi!

Lasconi e istorie, începând de luni se întoarce la statutul de țărăncuță, va preda rochița de prințesa la garderoba si va pleca repede la gara sa prindă acceleratul de Câmpulung.

Semnele căderii ei au apărut.

In birouri cu ușa închisă, PSD ia in considerare un guvern fara USR.

Apoi, a apărut azi asta: iar Nicușor Dan a dat afirmativ din cap.

PNL se va lipi imediat, Bolojan nu e tâmpit sa spere ca ar putea ieși președintele României, el nu e nici președinte plin la PNL, doar interimar, iar piticul de Edi Hellvig nu are anvergura si notorietatea lui Nicușor.

Cel mai probabil, Dreapta își va reveni “la semne” si, speriată de cacatul de vinerea asta, se va uni in sfârșit.

PSD are de meditat daca îl păstrează pe Ciolacu ca premier sau îl mai arunca încă o data in lupta pentru Cotroceni sau găsește o soluție vandabila. Propun eu una: candidatul la Președinție din partea PSD sa fie Dragoș Damian, clujeanul care e CEO la Terapia. Om de stângă, deștept de pute, CV cât casa, experiența si respect in business…

Hai, ca distracția abia începe… Semne proaste anul are :)))

sursă: strictsecret.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

Pr. Ciprian Mega, oprit de la slujire

Pr. Ciprian Mega scrie într-un mesaj postat pe Facebook despre o pedeapsă de 30 de zile primită ca urmare a opiniilor exprimate în ultima...

INPOLITICS: SCENARIU DE BEZNA MINȚII! CUM SE ”SCOATE” SRI DIN SCANDALUL...

SRI a livrat azi românilor probabil cea mai fantasmagorică poveste clocită vreodată de pădurile mioritice, într-o încercare disperată de a se extrage din imensul...

Turul 2 nu se va relua. Viitoarea finală prezidențială va fi...

Autor: Cozmin Gușă Având în vedere că ultimele două filme de pe TikTok, cu care am vrut să vă îmbogățesc cunoștințele, au fost interzise, iar...

COTIDIANUL (din presa americană): A început noua eră a colonialismului!

În urmă cu o săptămână, Donald Trump Jr. sosea în capitala Groenlandei, pentru a le vorbi băștinașilor care purtau șepci Make America Great Again,...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img