„Masacrul” de Sfântul Valentin

Autor: Petrișor Peiu

Nu este clar dacă Valentinus (numele latin al Sfântului Valentin) a fost un preot roman sau episcopul din Terni (Umbria). Tradiția catolică (Martilorogium Romanum) îl reține pentru martiriul său din 14 februarie 269 de pe Via Flaminia, condamnat fiind la moarte de către împăratul Claudius  Goticus, pentru „vina” de a fi creștinat numeroși cetățeni romani, inclusiv numeroasa familie a judecătorului Asterius (a cărui fiică își recăpătase vederea prin rugăciunile lui Valentinus. Înainte de a primi moartea de martir, Valentinus i-a trimis o scrisoare fiicei judecătorului, scrisoare pe care a semnat-o „ al tău Valentinus”, expresie devenită celebră în lumea catolică și protestantă, după ce ziua de 14 februarie, în contemporaneitate este un fel de zi consacrată iubirii.

Ei bine, deși neoficial este considerată zi a iubirii, ziua de 14 februarie are și o conotație funestă pentru modernitatea americană, că în ziua respectivă a anului 1929 are loc, într-un garaj de lângă Lincoln Gate din Chicago, execuția sângeroasă a șapte membri ai familiei mafiote din cartierul de nord, execuție atribuită rivalilor de sub comanda temutului Al Capone. De atunci, în istoria criminalității americane a rămas expresia : „masacrul de Sfântul Valentin”.

„Masacrul” de la Bayerischer Hof

Dar Valentinus este un nume care vine de la latinul „valens”, care înseamnă puternic, viguros, sănătos, plin de forță. Astfel încât a fost cât se poate de simbolică apariția vicepreședintelui american J D Vance la Hotelul Bayerischer Hof, în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, într-o zi de 14 februarie (2025). Zi pe care vigurosul Vance și-a ales-o pentru a devoala și „masacra” deriva morală profundă a elitelor de la vârful Comisie Europene, elite vinovate, în opinia adjunctului lui Donald Trump, de deturnarea sensului valorilor democratice occidentale și, în primul rând, de îngrădirea libertății cuvântului (des folosita expresie „free speech” din discursurile republicanilor de peste ocean).  A fost, pe 14 februarie 2025 un adevărat masacru al grupului din jurul Ursulei von der Leyen, inclusiv prin invocare anulării alegerilor prezidențiale de la noi din țară din noiembrie 2024. Vance a spus, extrem de precis, că alegerile de la noi au fost anulate în baza unor suspiciuni firave ale serviciilor de informații, subțiri „flimsy intelligence suspicions” în original și ca urmare a „presiunii continentale” („continental pressure” în original), adică din motive care nu au nimic de-a face cu legea sau cu democrația de tip occidental.

Discursul lui JD Vance a atins principalele teme ale războiului cultural din emisfera vestică, în primul rând pericolele interne din Europa, cu mult mai semnificative decât amenințările rusești sau chinezești. Printre aceste pericole, Vance a numit, cât se poate de clar, subminarea instituțiilor democratice și a libertății de exprimare, dar și imigrația masivă care schimbă dramatic echilibrul etnic din Europa de Vest. În timpul aceluiași discurs, vicepreședintele american a vorbit despre posibilitatea unei „înțelegeri rezonabile” între Ucraina și Rusia, blamând eforturile vest-europene de a prezenta războiul din Ucraina ca o luptă pentru „apărarea democrației”.

Una peste alta, discursul lui Vance, care venea în completarea atitudinii ferme a lui Donald Trump și a secretarului său de stat Marco Rubio, în sensul începerii unor negocieri pentru pace cu echipa lui Vladimir Putin.

De ce a fost un masacru? Pentru că Vance nu a iertat niciuna dintre  mantrele favorite ale echipei de conducere a Uniunii Europene. Apoi pentru că discursul acestuia a venit în mijlocul unei manifestări gândită ca punctul culminant al noii ideologii a elitelor politice de lângă von der Leyen. Și, în al treilea rând, pentru că Vance a mitraliat, în contextul convorbirii telefonice Trump-Putin, chiar tema centrală a noii propagande oficioase a Bruxelles-ului, adică confruntarea cu Rusia. Căci, de când Putin a atacat militar Ucraina, în februarie 2022, cea mai comună explicație pentru orice exotism politic al Comisiei Europene este confruntarea cu Rusia: trebuie să renunțăm la gaze, cărbune și petrol, pentru că numai așa vom rupe legăturile cu Rusia, trebuie să selectăm candidații la alegeri pentru că ne ferim de oamenii favorabili Kremlinului, trebuie să plătim de la bugetele de stat presa pentru a ne apăra de Putin, trebuie să acceptăm orice derapaj fiscal pentru că avem de plătit pentru confruntarea cu Rusia. Și deși performanța economică din UE este din ce în ce mai proastă, deși importurile de gaz ieftin pe conductă au fost înlocuite de importurile de gaz lichefiat, mult mai scump, deși au fost anulate alegeri fără a se raporta niciun fel de fraudă, deși toate acestea s-au întâmplat, Comisia Europeană și majoritatea guvernelor naționale nu vor să revizuiască deloc politicile care ne-au adus în această situație, iar televiziunile plătite cu bani de la buget fac liste negre și interzic libera exprimare.

JD Vance a fost puternic pentru că știa cine este și unde se află

Contrar unei propagande penibile care îl zugrăvește pe american ca pe un fel de copil superficial, lucrurile nu stau deloc așa. În primul rând, deși tânăr, Vance nu este deloc neexperimentat: el a fost timp de patru ani militar în aviația navală americană, inclusiv șase luni ca jurnalist militar în războiul din Irak în 2005. Eu unul nu cunosc vreun lider european care să fi activat în armata țării sale.

Vance nu este nicidecum un tip needucat, el absolvind atât Universitatea de Stat din  Ohio (2009) cât și prestigioasa facultate de drept de la Yale (2013). Mai apoi a lucrat pe rând ca expert în biroul unui senator republican, ca asistent al unui judecător districtual și ca avocat specializat în dreptul corporatist. Vance este un reputat autor de articole și autorul unei cărți, Hillbilly Elegy: A Memoir of a Family and Culture in Crisis, doi ani la rând pe lista  The New York Times Best Seller . În 2022, Vance a devenit senator de Ohio, câțiva ani după ce devenise multi-milionar înființând propria firmă de investiții.

În plus, JD Vance știa cu precizie unde se află și de ce, el participând la una dintre edițiile precedente ale Conferinței de la Munchen, în calitate de senator al SUA.

Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America

Deși istoria oficială a cam uitat să ne prezinte modul în care s-a dezvoltat demograficAmerica,  nu este, totuși, lipsit de interes să o spunem. Motivul esențial pentru care coloniștii europeni au venit în America a fost mai multă libertate. Unii găseau aici libertatea religioasă pe care statele europene le-o refuzau, alții pentru libertate politică, căci în coloniile americane conducătorii erau votați încă din secolul XVIII. Iar alții veneau în America pur și simplu pentru oportunitățile economice.

Situația nu stă diferit nici astăzi: în vreme ce în Europa creștinii sunt de multe ori (cu excepția notabilă a țărilor estice) persecutați de stat și ridiculizați de către așa-zisele elite, în America este o mândrie pentru oricine să se manifeste creștinește  și să meargă duminica la slujbă. În vreme ce în Europa este extrem de greu să înființezi partide politice și să participi la alegeri (în România, bunăoară, ai nevoie de sute de mii de semnături și trebuie să înfrunți decizii abuzive ale guvernului, precum comasarea peste noapte a alegerilor sau limitarea drastică a campaniei electorale chiar în luna de campanie electorală), în America apar mereu figuri noi , proaspete în politică. În fine, în vreme ce în America piața este într-o mare măsură liberă, iar nivelul de reglementare scăzut, Europa ridică în fața mediului de afaceri o barieră birocratică enormă, fără precedent în istorie. Iată cum, după miraculoasa perioadă postbelică, în care modelul american de economie cucerise Europa, astăzi ne-am întors la o presiune birocratică insuportabilă. Nimic nu este mai elocvent decât faptul că întreaga Uniune Europeană emite mai puține patente decât mult mai puțin populata Republică Coreeană. Sau faptul că , în timp ce China și America se întrec în inteligență artificială, europenii s-au chinuit trei ani să reglementeze lipirea obligatorie a dopului de sticla de PET.

Opinia asupra războiului din Ucraina- pragmatism sau ideologie?

Tehnic vorbind, în Ucraina are loc un război în toată regula ruso-ucrainean. Nici Statele Unite, nici Uniunea Europeană nu au declarat război Rusiei și nu participă la conflictul militar. Pare, de aceea stranie, competiția dintre statele europene de a participa la negocierile de pace. Cum oare vrei să participi la pace dacă nu ești în război?

America, pe de altă parte, în calitate de lider global și lider al coaliției care susține , financiar și prin echipamente, Ucraina, își dorește să fie mediatorul unei păci între cei doi beligeranți. Ceea ce este cât se poate de firesc. În primul rând pentru că SUA este liderul lumii, inițiatorul și formatorul tuturor formatelor multilaterale care modelează lumea politică actuală. În al doilea rând pentru că americanii sunt cei care au susținut și susțin Ucraina cu sisteme de armament. În al treilea rând, din motivul cinic, că SUA au o politică globală, în care relația cu Rusia este doar un capitol, nici măcar cel mai important. Și în al patrulea rând pentru că dacă le este teamă de cineva rușilor, de americani le este.

Se vorbește despre acceptarea Ucrainei în NATO. Dar ce este NATO? O alianță militară prin care 31 de state sunt apărate de un singur stat, de America. Ca să înțelegem un pic proporțiile din interiorul NATO: cheltuielile totale militare în alianță sunt estimate la 1474 de miliarde de dolari în 2024, dintre care 506 miliarde de dolari cheltuiți de Europa plus Canada și 967 de miliarde cheltuielile americanilor.