Membrii Comitetului de Inițiativă al Clubului de Presă le solicită, de urgență, tuturor partidelor politice parlamentare, să convoace în fața comisiilor de cultură din Senat și Camera Deputaților, pe toți membrii Consiliului Național al Audiovizualului și, în special, pe toți cei care au fost numiți în baza unui algoritm politic. Aceștia urmează să explice, cum de este posibil, ca în loc să-i protejeze pe cetățeni, oferindu-le acestora șansa de a primi toate informațiile utile, membrii CNA copleșesc cu amenzi casele de presă, inclusiv sau mai ales, în ceea ce privește restricțiile din timpul campaniei anti-covid, dovedite drept neconstituționale și abuzurile săvârșite în privința achiziționării unor cantități de vaccinuri disproporționat de mari în raport cu numărul cetățenilor. Au fost de asemenea aplicate sancțiuni dure, pentru preluarea de către reporterii unor televiziuni și a unor posturi de radio și invitații acestora, a unor informații provenite de la specialiști de talie mondială, conform cărora există serioase semne de întrebare privind eficiența vaccinurilor anti-covid și efectele acestora asupra populației vaccinate. Precizăm că partidele politice care i-au desemnat pe membrii CNA, precum și comisiile de cultură ale celor două camere, au o mare răspundere legată de activitatea CNA. De asemenea, precizăm că parlamentarilor le stau la dispoziție toate înregistrările audio și video de pe site-ul CNA și care probează modul abuziv în care au fost luate o serie întreagă de decizii de sancționare a caselor de presă.
În numele Comitetului de Inițiativă,
Sorin Roșca Stănescu