Autor: Cozmin Gușă
De câteva zile asistăm la negocieri în interiorul triunghiului SUA-China-Rusia, organizate în calupuri bilaterale și-n formate fezabile pentru actuala stare conflictuală din lume. Bilaterala SUA-China se joacă în public, în mod evident la solicitarea părții americane, consolidând astfel statutul internațional al realesului Xi Jinping, respectiv încercându-se astfel spargerea puternicului front eurasiatic ce-a acționat în mod solid anti-SUA în ultimele luni. Întâlnirile SUA-Rusia au fost demarate discret acum vreo două săptămâni și, după ce-a devenit imposibil să mai fie escamotate, au fost recunoscute cu ocazia de ieri a discuțiilor de la Ankara dintre șefii spionajelor din cele două țări. Contactele Rusia-China s-a putut observa în ultimele 10 luni că au un statut de consultări curente pentru ”potrivirea pașilor” geopolitici, aici nu există transparență, discreția fiind un element ce sugerează colaborarea (deocamdată) frățească ruso-chineză.
Faptul că aceste bilaterale se petrec este unul salutar, însă lipsa de eficiență în a rezolva situațiile dramatice cu care deja se confruntă miliarde de cetățeni ai planetei ca urmare a conflictului planetar instalat, șubrezesc încrederea în potențialul de rezolvare a problemelor. Devine limpede că dialogurile, cel puțin cele în care SUA este implicată, sunt de tipul ”între surzi”, adică ne întâlnim ca să ne vedem și să fim văzuți, dar în orice caz nu suntem în măsură să oferim soluții. Lumea ghicește lesne că treburile stau așa, iar asta se întâmplă pentru că agendele reale ale celor trei mari actori geopolitici sunt net diferite între ele și orientate strict către câștigul de influență-piețe-bani-putere în mod individualizat pentru fiecare dintre ei. Ideologiile ce domină și impun conducerile celor trei țări sunt și ele cvasi-incompatibile, doar pe axa Moscova-Beijing se văd niște eforturi de complementarizare, dar tocmai asta deranjează tare partenerul de negocieri american. În spatele americanilor mai ales se ghicesc actorii non-statali ce se impun cu ușurință în fața Casei Albe, iar în siajul rușilor se grupează puteri emergente a căror relaționare cu SUA este incompatibilă pentru multe decenii de-acum înainte. În plus, americanii semnalizează că vor normalizare cu China, dar în mod concomitent încearcă subminarea autorității regionale chineze prin înțelegeri subterane cu India (pentru formatarea unui bloc anti-chinez în Asia) sau prin militarizarea axei Tokyo-Seul, implementând astfel celebrul concept american de containment/izolare/încercuire. Europa a ajuns un fel de jolly-joker în jocul celor trei mari, ba unii zic că avem deja statutul pucului din hochei, așa că în ce ne privește pe noi europenii am ajuns în faza în care mai mult încurcăm treaba și negocierile. Nu e departe de acest statut nici America Latină, dar în cazul lor se preferă deocamdată nebăgarea în seamă, tocmai pentru că au un potențial militar ne-nuclear, deci neglijabil.
Ăsta e tabloul real al unor negocieri ce trebuiau să fie dătătoare de speranțe pentru pacea și prosperitatea planetei, dar ele sunt năclăite și încurcate așa cum am descris azi, deci e clar astfel că nu putem avea așteptări pozitive într-un orizont de timp rezonabil. Suntem tot spectatorii ”Teatrului pentru proști”, dar acum atenția a scăzut la un nivel minim și nici chiar proștii veritabili nu mai aplaudă.
