22.7 C
București
miercuri, mai 22, 2024
22.7 C
București
miercuri, mai 22, 2024

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeNICI PACE, NICI FORȚĂ

NICI PACE, NICI FORȚĂ

-

DISTRIBUIE:

Autor: Adrian Severin

Președintele Joe Biden a promulgat ca lege hotărârile luate de Congresul SUA, spre satisfacția complexului militar-industrial american, cu privire la scoaterea de noi bani din buzunarul contribuabililor americani, ca și din acela al aliaților Americii (printre care și România), pentru a prelungi, cu prețul deteriorării calității vieții acestora, al compromiterii dolarului ca monedă de rezervă globală și al trimiterii la moarte inutilă a altor ucraineni, dar și arabi și chiar israelieni, războiul de necâștigat cu Coaliția Rusiei pravoslavnice, Sudului colectiv musulman și Chinei neoconfucianiste, din Ucraina, Orientul Mijlociu și Pacificul de vest (încă latent). În langajul ordinii distopice a „noii normalități” spre care aspiră epuizata „pax americana”, această lege a fost acreditată, de șeful administrației americane, ca aducând „pacea prin forță”. De acum „securitatea Americii va fi consolidată pentru că securitatea aliaților ei va fi consolidată”, a mai spus Joe Biden.

 

 

CARE ALIAȚI? CARE SECURITATE?

 

Odată cu aprobarea bugetului menit a sprijini Ucraina să prelungească în timp și în spațiu (s-a permis livrarea de armament cu care pot fi lovite și ținte de pe teritoriul Rusiei) un război pentru care are tot mai puțini cetățeni recrutabili, Congresul SUA a cerut administrației americane să încheie cu guvernul de la Kiev convențiile necesare privind rambursarea sumelor primite cu titlu de ajutor de război. Așa cum spune un proverb american: „prânz gratuit nu există”.

Banii, desigur, vor rămâne în SUA, fiind transferați în conturile industriei de armament americane, dar armele vor trebui plătite de „beneficiarul ucrainean”. Deși dacă, așa cum a spus Președintele Biden, mai multe arme pentru Ucraina înseamnă mai multă securitate pentru SUA, beneficiar este și America. Benficiul se împarte „frățește” (așa cum suna o formulă ipocrită de pe vremea URSS), dar costurile se suportă numai de către cel mai nefericit dintre parteneri.

 

Președintele Zelenski, într-un mesaj de „recunoștință” marcat de o ironie amară, a mulțumit explicit statelor americane unde sunt situate fabricile de tehnică militară care vor fi plătite din banii destinați nu Ucrainei, ci războiului din Ucraina, precum și americanilor care muncesc în acele fabrici și care vor produce „armele ucrainenilor”. Tot el, adresându-se celor care au votat împotriva ajutorului, pe un ton sobru, le-a atras atenția că acesta va îmbogăți, de fapt, complexul militar-industrial american.

Președintele republican al Camerei Reprezentanților a confirmat această realitate perversă atunci când, explicându-și votul, a arătat că mai bine se dau bani pentru a livra arme cu care ucrainienii să lupte împotriva rușilor, decât să fie trimiși tinerii americani ca să lupte cu rușii. Bazele parteneriatului sunt, așadar, clare: SUA pune banii; Ucraina pune morții. Iar banii, desigur, sunt puși cu titlu de credit și, deci, cu obligația rambursării.

Cu puțin timp înainte, Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă și de securitate, Josef Borell, precizase candid, la rândul său, că noi (adică Occidentul colectiv) nu îi ajutăm pe ucraineni să lupte cu rușii pentru că îi iubim, ci pentru că este în interesul nostru ca ei să câștige războiul cu Rusia. Domnul Borell nu a spus nici care ar fi interesele noastre, nici cum se definește o victorie împotriva Rusiei, dar este clar că nu este în „interesul nostru” să aruncăm banii pe un război fără șanse de victorie, fără perspectiva de a-i recupera de la cel învins. În atari circumstanțe, oricum am numi raporturile UE și NATO cu Ucraina, numai cu numele de „alianță” nu pot fi descrise. Iar ucrainenii, cărora acest adevăr li se dezvăluie tot mai clar, se întreabă care sunt interesele lor în această afacere și de ce trebuie ei să moară pentru interesele altora.

Indiferent de deznodământul războiului, o Ucraină ruinată de conflictul armat nu va putea rambursa această datorie decât cu cedarea suveranității ei. Luptând să își păstreze suveranitatea în relația cu Rusia, Ucraina se vede obligată la a accepta să o piardă în relația cu SUA. Interesul occidental pentru integritatea teritorială a Ucrainei se conturează a fi, în afara aspectului geopolitic, și acela de a avea un activ din care să își recupereze cu profit investiția făcută în războiul ucrainean.

Văzând lucrurile astfel, adică de o manieră realistă, constatăm că logica geostrategică a administrației Biden a ajuns să semene cu cea tradițional imperială rusă (tot așa cum în finalul romanului lui Orwell, „Ferma animalelor”, porcii „revoluționari” ajunseseră să nu se mai deosebească de oamenii „reacționari”), logică potrivit căreia securitatea Rusiei ar depinde de insecuritatea vecinilor ei. Promulgând legea „păcii prin forță”, mesajul Președintelui american ar fi fost mai exact dacă le-ar fi spus compatrioților și alegătorilor americani că de acum America este mai sigură, pentru că Ucraina este mai nesigură. Nesigură de suveranitatea ei și de avuția ei națională.

CÂT DE SIGUR ESTE ALIATUL ROMÂN?

 

Nu este clar în baza cărui tratat Ucraina este aliatul SUA? Se știe, însă, că România îi este aliat în conformitate cu Tratatul de la Washington, care guvernează funcționarea NATO. De asemenea, potrivit parteneriatului strategic româno-american, SUA și România ar trebui să își coordoneze politicile în așa fel încât promovarea intereselor uneia să nu pună în pericol interesele celeilalte. României ca aliat și ca partener „strategic” în același timp, SUA îi datorează mult mai multă atenție, grijă, înțelegere și sprijin decât Ucrainei.

Este România mai în siguranță dacă războiul de la granița sa se întețește? Este România mai în siguranță dacă SUA dotează Ucraina cu armament care poate atinge ținte în adâncimea teritoriului rusesc, în condițiile în care, pe de o parte, utilizarea acestei tehnici de luptă va necesita asistență logistică cu origini pe teritoriul românesc, iar pe de altă parte, va provoca măsuri de retaliere din partea Rusiei? Nu vorbim (neapărat) despre o invazie (improbabilă) a României de către armata rusă, ci despre acțiuni de război hibrid îndreptate împotriva unor obiective miltare americane sau NATO situate în România. În fond cine ar putea nega dreptul unui stat lovit cu mijloace de luptă plecate sau asistate de pe teritoriul altui stat, să se apere încercând să anihileze sursele de amenințare găzduite de acesta?

Dacă s-ar pune problema ca forțe armate NATO sau SUA să își folosească bazele militare din România pentru a intra de partea Ucrainei în războiul cu Rusia, ar refuza, oare, guvernul român, să permită aceasta, cum a făcut în trecut Turcia sau mai recent Qatarul? Dacă ar face-o, securitatea României ar scădea în raportul cu SUA. Dacă nu ar face-o, ar scădea în raport cu Rusia. Iar în cazul din urmă starea ei de securitate nu ar putea ignora că vecinii săi imediați din vest, Ungaria și Serbia, nu agrează escaladarea războiului din Ucraina și, deci, nu susțin politica americană. Ar fi mai în siguranță România având vecini cu care geopolitica sa este în maximă divergență?

Dilema ar înceta numai dacă războiul din Ucraina ar înceta. El nu va înceta, însă, atât timp cât Ucraina este ajutată să se înarmeze, în loc să fie ajutată să cadă la pace cu Rusia, pe care Occidentul ar trebui să o stimuleze pentru a veni la masa negocierilor printr-o ofertă de nerefuzat. O ofertă nu lipsită de „dinți” care ar pune Moscova să aleagă între un echilibru geostrategic circumscris de o ordine globală multipoalră, menit a-i oferi nu doar securitate, ci și perspective de prosperitate economică, pe de o parte, și o confruntare directă și masivă cu un Occident euro-atlantic dispus să negocieze, peste capul Rusiei, această nouă ordine cu puterile emergente din Asia, cărora America ar urma să le dea mai multă pace, iar nu mai multă „forță” (militară), pe de altă parte.

Poate că dând mai mulți bani industriei militare, SUA își sporește securitatea. Sporește asta și securitatea unor aliați sau parteneri ca România? Nu!

DACĂ PACE NU E, NICI FORȚĂ NU E

Decizia Congresului SUA, luată în același context, de a aproba confiscarea activelor Rusiei depozitate cu bună credință în America, oferă Moscovei oportunitatea de a confisca active americane și europene de valori mult mai mari aflate pe teritoriul său.

SUA are investiții în Rusia de apox 9-10 mld $, în timp ce Rusia are în SUA active de circa 6,5 mld $. Membrii UE au în Rusia active în valoare totală de aprox 560 mld euro, în timp ce Rusia are în Europa active în valoare de circa 250 mld euro. Comparați și „cumpărați”!

Această decizie, care aparent este menită să ofere Ucrainei bani cu care să își plătească datoriile față de SUA, dă o lovitură mortală creditului american pe întreaga piață mondială și, astfel, forței economice americane. Aplicând logica Președintelui Biden, întrucât o asemenea evoluție diminuează forța Americii, ea reduce forța și, pe cale de consecință, securitatea economică a tuturor aliaților Americii, care sunt legați de ea prin nenumărate fire economice și financiare.

Pentru România, în plus, manevra aduce aminte de confiscarea tezaurului său de către bolșevici, la finele Primului Război Mondial. Și asta tocmai când Bucureștiul se străduie să adauge la dosarul acuzelor occidentale împotriva Rusiei problema activelor sale depozitate cândva la Moscova.

Lipsa de încredere gonește capitalurile și inhibă schimburile comerciale, accentuând și așa marile dificultăți legate de stagnarea creșterii economice. Or, fără creștere, uriașa datorie publică americană nu are cum fi stinsă. Ea reprezintă o mare slăbiciune care împinge SUA la război.  

În acest context a apărut, mult mai puțin remarcata Rezoluție a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei prin care Președintele Rusiei este decalarat ca fiind „ilegitim” în funcția sa și Biserica Ortodoxă Rusă ca fiind complice la crime de război. Faptul s-a petrecut în contextul în care Rusia nu mai este membru al acestei organizații interguvernamentale și, deci, hotărârile ei nu îi sunt opozabile.

Consiliul Europei este gardianul democrației, statului de drept și drepturilor omului în statele membre iar nu la nivel global, obiectivul său fiind acela de a fundamenta securitatea democratică în Europa. Iată, însă, că el nu se ocupă de derapajele democratice din statele membre, acolo unde este competent să acționeze, ci moare de grija Rusiei, precum prostul de grija altuia. Rezoluția în cauză nu poate avea alt scop și altă urmare decât aceea de a demoniza rivalul rus în ochii popoarelor vest europene care astfel, uitând de dorința lor de pace, vor accepta tăcute politica războinică a liderilor lor politici, incapabili să își scoată altfel țările din crizele interne ce le macină. Așadar, o propagandă a urii este folosită pentru a întuneca discernământul cetățenilor Occidentului colectiv transformându-i în adepți ai  unui război care poate duce la dispariția civilizației occidentale, inclusiv în urma unei confruntări nucleare.

Libertatea alegerilor din România, în situația în care ele vor avea loc în atmosfera confruntării militare dintre NATO / UE și Rusia vecină, precum și în prezența unor importante forțe militare străine aflate pe teritoriul național românesc, însăși, devine astfel problematică. Aliații care ne ocupă milataricește și economicește teritoriul nu au cum accepta o schimbare în orientarea politică a guvernului român, în plin război cu Rusia și în dezacord cu cea mai mare parte a restului lumii care atunci când nu îi simpatizează pe față, manifestă o neutralitate binevoitoare la adresa rușilor. Cum nu vom dori, probabil, să aflăm dacă forțele armate străine primite cu „bucurie” în România sunt aici ca să ne apere de inamicii externi sau să ne împiedice a adopta o politică externă proprie, cei care vor ieși din urne se vor alinia la exigențele strategice transatlantice. Dacă nu o vor accepta vor rămâne în… urne. Prin urmare, și securitatea democratică a României este compromisă prin efectul deciziilor privind „pacea prin forță” (mai puțină pace, mai multă forță) de la Washington.

Căutând să iasă cu fața curată din dezastrul războiului cu Vietnamul (pe care ulterior s-a dovedit că șase președinți americani l-au alimentat deși știau că este de necâștigat), administrația Nixon a încheiat un acord cu acesta în condiții defavorabile care nu mai erau de evitat. Pentru a mușamaliza ceea ce era de fapt o înfrângere strategică dublată de rușinea abandonării aliatului sud-vietnamez, până atunci încurajat să lupte zadarnic, tot așa cum este azi încurajată Ucraina, Casa Albă a proclamat compromisul devastator cu care s-a retras din confruntare ca fiind o „pace cu onoare”. Observatorii politici americani, sub presiunea realității crude, au afirmat apoi că, de fapt, ceea ce se obținuse nu era nici pace (razboiul dintre nord și sud s-a reluat în câteva luni), nici onoare (fuga lașă care a lăsat în urmă un aliat lispit de orice mijloc pentru a se apăra a dezonorat superputerea americană).

Escaladând războiul din Ucraina (ca altădată SUA în Vietnam și prin intervenția în Cambogia), administrația Biden oferă iluzia forței care speră să aducă pacea prin ea însăși. Deocamdată nu vedem și nu avem nici pace, nici forță. Și mă tem că așa va rămâne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

Gușă: Rețeaua Coldea din București, în mare pericol din cauza prăbușirii...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă În urmă cu o lună și jumătate, cetățenii Bucureștiului ce mai au capetele...

Omul Negru al Zilei, Dan Vîlceanu. Un papițoi ce se dădea...

(transcrierea pamfletului „Omul Negru al Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Activitatea parlamentară a României a fost în sfârșit mediatizată în...

Zero dezbateri despre viitorul UE

Autor: Marius Ghilezan În România, parcă nici nu s-ar organiza alegeri europarlamentare. Nicio temă majoră despre viitorul Uniunii Europene nu este urcată pe portativul de...

Președintele patriot

Autor: Sorin Roșca Stănescu Pare o contradicție în termeni. Dacă ne gândim la primul și la ultimii doi  președinți pe care România i-a avut. Dar...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img