Noutăți din Qinghai și Xizang (Tibet)

Autor: Guy Mettan

Data viitoare cand vizitați Lhasa, nu uitați să treceți și pe la Muzeul de Artă Modernă. Urcaţi scările înguste şi abrupte ale Palatului Alb şi ale Palatului Roşu din Potala, aprindeți o lumânare de unt de yak în fața uneia dintre miile de Buddha pictați Jokhang. Aceștia sunt pentru Lhasa ceea ce Versailles și Notre-Dame sunt pentru Paris. Însă, nu săriți peste ocazia de a vedea noul muzeu de artă, inaugurat în decembrie 2023, deschis în vechea fabrică de ciment din Lhasa, transformat și restaurat cu măiestrie de designerii și arhitecții Universității Tongji din Shanghai. Veți descoperi o fațetă radical nouă a provinciei autonome Tibet sau mai degrabă Xizang, așa cum este ea numită oficial.
Îndrăznesc această recomandare pentru că știu că nu veți fi dezamăgiți de conținut, deoarece acestea sunt inovații vizuale bogate și surprinzătoare. Amestecul de istorie industrială și modernitate culturală este foarte reușit. Făcând această sugestie, știu că îmi asum riscul de a fi numit un „idiot util” al regimului de la Beijing, ca și clișeul tibetanilor “invadați și opresați” de către chinezi. Risc asumat, în măsura în care spun doar ceea ce am văzut și ce știu că va rămâne impregnat în conștiința noastră.
Timp de 15 zile, am mers prin provincia Qinghai și capitala acesteia, Xining, și cea a Xizangului, de la valea Lhassa până la prefectura Nyingchi, acompaniat de un director al fundației culturale catalane, un fotograf și designer canadian, un doctor din Xian și ofițeri de comunicare locali.

Cele două provincii sunt foarte asemănătoare. Munte, semi-deșert, cu un climat foarte aspru și populat de zece milioane de locuitori pe un teritoriu de 4 ori mai mare decât Franța, formează inima zonelor muntoase și a budismului tibetan. Contrar stereotipului care îl face un spațiu supus doar lui Dalai Lama, teritoriul găzduiește secte budiste de diferite confesiuni și multe minorități religioase și etnice, musulmani, creștini, taoiști, han, hui, tu, salar, mongoli. Cu o lungime cuprinsă între 2600 de metri și 8000 de metri deasupra nivelului mării, regiunea formează turnul de apă al Asiei și servește ca sursă pentru marile râuri care irigă câmpiile chinezești, în special Fluviul Galben și Yangtze.
Budismul Tibetan derivă din Tantrism și este împărțit în 4 școli principale: Gelug, cea mai recentă școală, numită Pălăriile Galbene, care pretind a fi cel de-al 14-lea reprezentant al lui Dalai Lama, care s-a refugiat în India din 1959, și al 11-lea Panchen-Lama, care trăiește între Beijing și Shigatse; Nyingma, cea mai veche, numită Pălăriile Roșii, mai aproape de religia tibetană primitivă și grupată în jurul a șase mănăstiri mari; Kagyu, cunoscută sub denumirea de secta albă, din cauza benzilor albe care împodobesc robele călugărilor, și cea mai mică, școala Sakya, numită multicoloră (Grey-alb). Fiecare are tradițiile, doctrina și practicile sale, mai mult sau mai puțin riguroase, care nu merg întotdeauna bine împreună. Diferitele grupări au aproximativ 46.000 de călugări.

Iată contextul general.
În Xining, programul nostru a inclus vizitarea complexului monahal Ta’er, unul dintre cele mai vechi și mai mari din țară, cu zeci de clădiri și aproape zece mii de călugări, rezervația biologică a lacului de sare din Qinghai, una dintre cele mai mari și mai înalte din Asia continentală (3000 de metri deasupra nivelului mării), satul Deji, casă pentru aproape 250 de familii din zonele cele mai îndepărtate ale provinciei, orașul Tongren, un centru comercial și cultural istoric, faimoasa școală de artă Regong de Longshu (pictură tradițională pe thangka, fresce şi mozaicuri) şi liceul etnic Golog, o şcoală cu internat gratuită pentru 800 de elevi din regiune, de diferite minorităţi etnice.

Dar cea mai spectaculoasă vizită a fost probabil cea la complexul energetic al prefecturii Hainan. Douăzeci de miliarde de dolari au fost investite pentru a construi cea mai mare fermă solară din lume (600 km2 de panouri fotovoltaice sau mai mult de două ori cantonul Geneva), cuplat cu turnuri de energie solară și parcuri eoliene mari pe o suprafață mai mare decât cantonul Vaud (4000 km2), toate conectate cu baraje hidroelectrice pe Fluviul Galben. Cu 1200 gigawați de energie solară și eoliană instalată până în prezent (vezi Le Temps de pe 14 decembrie), China a devenit de departe cel mai important producător mondial de energie regenerabilă.
În Xizang (provincie autonomă din Tibet), programul a fost la fel de concentrat: palatul Potala, cu zidurile sale albite cu lapte de iac, templul lui Jokhang, un important loc de pelerinaj, Muzeul de Artă Modernă şi Artă Contemporană Jieguan, Galerie cu lucrări de milioane de dolari, Centrul de Medicină Tibetană, Universitatea, Academia Budismului Tibetan (un vast campus de teologie cu 700 de călugări și 100 de călugărițe din diferite școli) și chiar o fabrică de tigăi și vase din titan!
Sfarsitul turului a fost dedicat frumusetilor naturale ale Nyingchi (“Tronul Soarelui” pentru tibetani și “Elveția Tibetului” pentru turiști), la care se ajunge printr-o autostradă nouă care se ridică până la 5000 de metri deasupra nivelului mării. Orasul de 500.000 de locuitori este situat în văi împădurite, mărginite de lacuri și vârfuri înalte, cum ar fi spectaculosul munte Namcha Barwa, care se ridică la 7782 de metri și este considerat cel mai sfânt munte din Tibet, împreună cu Muntele Kailash.

Ce lecţii se pot învăţa din această călătorie? În primul rând, rămâi impresionat de surprinzătoarea modernitate și dezvoltare economică. Deși orașul și împrejurimile orașului Lhasa mi s-au părut plicticoase, prăfuite, ușor deprimante la prima mea vizită în 2003, ele păreau active, vii, energice astăzi. Autostrăzi, linii de cale ferată de mare viteză (Linia Beijing-Xian-Lhasa și linia Chengdu-Nyingchi), aeroporturi impecabile, dar și clădiri rezidențiale, clădiri de patrimoniu și centrul vechi complet restaurat, drumuri asfaltate și parcări electrice, linii de înaltă tensiune, infrastructură turistică, școli, licee, spitale, companii mici și mari.
De la decizia din 2012 de a dezvolta provinciile estice, sute de miliarde de dolari au fost investite în dezvoltarea infrastructurii. Progresul este evident. Tibetul devine o destinație populară pentru turiștii chinezi și asiatici.
Creșterea a fost de peste 10% și s-a menținut timp de mai mulți ani. Pentru a realiza acest lucru, Beijingul a mobilizat resursele financiare, dar și resursele antreprenoriale și sociale ale provinciilor bogate de pe coastă. Astfel, producția de energie este dezvoltată de consorții din centrul sau vestul Chinei, iar provinciile bogate din Shanghai sau Canton construiesc drumuri, școli, centre de învățământ, spitale sau fabrici deschise care oferă nu numai resurse materiale, ci și resurse umane și tehnice, trimițând manageri, profesori și funcționari publici pentru a instrui lucrătorii locali.

O formă de mentorat care are avantajul de a le oferi și altora puterea și posibilitatea de a dezvolta țara. Propaganda occidentală a văzut-o ca o formă de a pune tibetanii sub tutelă. Rezultatele sunt spectaculoase: în mai puțin de zece ani, sărăcia extremă și analfabetismul au fost eradicate. Nu trebuie uitat că, până în anii 1950, 90% din populaţia tibetană trăia în iobăgie şi nu putea citi sau scrie.
O altă observaţie: cultura tibetană şi budismul nu mi s-au părut ameninţate, dimpotrivă. Acum 20 de ani, jefuirea Gărzilor Roşii în timpul Revoluţiei Culturale putea fi văzută încă pe zidurile unor temple, în timp ce călugării lacomi aveau pe mână bani grei, primiți de la pelerini. Astăzi, nu mai este cazul de așa ceva. Ofrandele sunt plasate în mod discret. Camerele pline cu picturi și statui ale lui Buddha, bodhisattva și alte maitreya au fost restaurate și iluminate. Călugării îmbrăcați în roșu sunt peste tot, pe străzi, în temple și școli monahale. Multe mănăstiri au fost renovate, cu încălzire, drumuri de acces și conexiune la internet.

Cultura Potala și Tibetană sunt listate ca patrimoniu UNESCO, la fel ca medicina tibetană. Limba tibetană este predată în școli și este folosită pe monumente publice și în documente oficiale, alături de chineză. Multe muzee și biblioteci păstrează, colectează, transcriu, comentează și convertesc în format digital textele sacre ale budismului tibetan și le pun la dispoziția călugărilor și a publicului larg pe internet, într-un efort fără precedent de arhivare și păstrare a documentelor uneori uitate în arhivele mănăstirilor. Mai mult de 200 de cercetători lucrează la acest lucru, fie la Universitatea Xizang, fie la Centrul de Cercetare în Tibetologie din Beijing.
Pe site-ul guvernului, puteți găsi chiar și un document oficial care laudă libertatea de cult și religie în Tibet. Este adevărat că în temple, se va găsi mai ușor portretul lui Lama- Panchen decât cel al lui Dalai Lama, care a fost defăimat după fuga sa către Dharamshala și suspectat că a sprijinit mișcările de rezistență, precum și revoltele din 2008 din Lhasa. Este un paradox pentru un european, dar în Lhasa şi Xining tradiţia şi religia tibetană mi s-au părut mult mai vii decât tradiţia şi închinarea creştină din Europa.
Campania de modernizare și integrare a Tibetului istoric în China modernă s-a desfășurat sub sloganul: “Tibet este casa noastră, China este patria noastră”. Nu este interzis să credeți că pariul este pe cale să fie câștigat. Odată cu acordul privind controlul comun al frontierelor încheiat cu India chiar înainte de summitul BRICS de la Kazan din octombrie anul trecut, ultima speranță a Occidentului de a separa Tibetul de China a dispărut.

traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza