Autor: Andrei Gușă
Odată cu victoria de la Roland Garros, Novak Djokovic a devenit cel mai titrat jucător de tenis din istorie, cu un palmares de 23 de titluri de Grand Slam. Performanța este una uluitoare, aproape imposibil de replicat. John McEnroe spunea că sunt șanse nule ca Djokovic să poată fi detronat în următorii 50 de ani. În unele publicații autohtone de factură progresistă au apărut articole care susțin faptul că abordarea românească a subiectului Djokovic este una de tip amatoristic, care contrastează cu abordarea presei occidentale. (https://adevarul.ro/sport/djokovici-studiu-de-caz-abordarea-romaneasca-a-2275003.html) Că românii se concentrează pe caracterul lui Djokovic, în condițiile în care ar trebui să se refere strict la partea sportivă. Contrazic cu plăcere această părere: din contră, consider că tocmai caracterul este cel important de analizat. Ca o scurtă paranteză, această presă aservită curentului progresist este și cea care acuză politizarea cazului Djokovic, este aceeași presă care susține politizarea sportului în ceea ce privește drepturile trans-sexualilor de a concura, drepturile BLM-ului (Black Lives Matter) șamd. Dublul-standard ca metodă de lucru în occident se aplică, deci, și în acest caz. Să revenim – tocmai caracterul lui Djokovic este cel care primează. De ce? Pentru că a fost singurul (!) mare sportiv la nivel mondial care a avut caracterul necesar pentru a refuza să se vaccineze. Discuția nu este despre vaccin, nici până în ziua de astăzi nu avem informații irefutabile despre (contra)performanța lui. Discuția este însă despre libertate. Despre onoare. Un cuvânt demult uitat de occidentali. Djokovic a afirmat că nici ca om, nici ca sportiv, nu își poate permite să se vaccineze cu ceva netestat, într-un moment în care nimeni nu și-a permis să afirme așa ceva, postându-se astfel ca un avocat al libertății. În același timp Simona Halep ne invita să ne vaccinăm, la fel ca mai toate figurile publice. Însă nu și Djokovic …
„Luptați și credeți, creați-vă viitorul!”
„Am avut puterea să-mi creez propriul destin, am crezut în ceea ce pot să fac.” Dar cine să mai creadă în propriul destin, când privește în jurul său și aproape nimeni nu mai crede? Cine să mai lupte, când lumea a devenit prizoniera propriilor frici și a propriei comodități egoiste și sterile? Nu pot să nu mă gândesc la puținii intelectuali publici și jurnaliști care încă mai au determinarea neclintită de a se lupta pentru normalitate. La cât de greu le este, în condițiile în care sunt împinși spre sărăcie tocmai pentru a fi reduși la tăcere în acest mod, stigmatizați social, respectiv puși în situația de a vedea cum non-valorile sunt împinse spre succes de către unele forțe oculte, și astfel ocupă locurile pe care ar fi trebuit să se așeze valorile reale. În aceste condiții, nu putem să nu ne gândim cât de greu a fost pentru Djokovic să lupte pentru normalitate, în condițiile în care nici măcar nu este lupta lui. A pierdut contracte de milioane de euro, și le va pierde în continuare, în ciuda faptului că este de departe unul dintre cei mai populari cetățeni ai pământului. A ratat participarea la turnee de mare slem pe care le-ar fi putut câștiga. A fost terfelit atât de către americani, cât și de către australieni, care nu i-au permis să le treacă granițele. Australienii l-au sechestrat într-un aeroport, în condițiile în care Djokovic este, de departe, cel mai mare campion din istoria openului Australian (10 titluri câștigate!). A revenit însă, de fiecare dată. Iar mesajul lui a fost clar: „copii, luptați-vă pentru visele voastre”. Pentru că nimeni nu își mai asumă să învețe copiii faptul că viața este o luptă cu tine însuți. Prin aceste cuvinte, Djokovic a suplinit toți profesorii și toți antrenorii din lume care nu au dat acest sfat elevilor lor. Djokovic este poate ultimul cavaler al lumii vechi, care se luptă cu onoare și cu sudoarea frunții pentru dreptatea celor mulți, în ciuda oricăror piedici, a oricăror pericole sau tentații. Ar fi putut să ne vândă oricând, dar iată că nu toată lumea are un preț. Caracterul lui Djokovic nu a fost negociabil. Ne-a amintit faptul că a fi un mare campion implică și glorie, dar și obligații. Acestea sunt motivele pentru care Djokovic ne reprezintă, pentru care îi suntem datori, fiecare dintre noi, și pentru care ne face să ne simțim mândri. Iar tocmai din aceste cauze, Novak Djokovic a ajuns să fie inamicul public nr. 1 al progresiștilor. Cât despre noi, singura soluție este să ne unim forțele, să fim solidari și de neclintit, și să luptăm până la ultima picătură de sudoare, împreună, pentru ceea ce este poate singura cauză cu adevărat dreaptă a omenirii, și anume libertatea.
„S-ar putea să răsară ziua în care fair-play-ul, dragostea pentru semeni, respectul pentru dreptate și libertate, vor permite generațiilor chinuite să mărșăluiască senine și triumfătoare din epoca hidoasă în care trebuie să trăim. Între timp, niciodată să nu tresari, să nu te obosești, să nu disperi.” – Winston Churchill
