22.7 C
București
miercuri, mai 22, 2024
22.7 C
București
miercuri, mai 22, 2024

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeNu există amnistie pentru trădători

Nu există amnistie pentru trădători

-

DISTRIBUIE:

Autor: Liviu Man

Prostul nu este prost destul dacă nu este și fudul, spune un vechi proverb românesc.

Iar Klaus Iohannis este prostul cel mai fudul pe care-l cunosc. Aburcat la putere de către inteligenții din serviciile secrete românești pentru ca la momentul „100 de ani de la crearea României Mari să avem la putere un președinte minoritar și cum era imposibil de ales un etnic ungur bun a fost și un sas din Sibiu. Bolovănos și în exprimare și în comportament sasul din Sibiu și-a arătat adevărata față în cei 10 ani de mandat.

Rău, bolnav de orgoliu, arghirofil până dincolo de limită, disprețuitor în inimă și suflet Iohannis sfidează o țară întreagă fără să-i pese de consecințe.

Președintele țării nu are vulnerabilități familiale  pentru că spre deosebire de Emil Constantinescu nu are copii pe care să-i aranjeze , nici rude pe care să le îndestuleze. Până și părinții lui s-au autoexilat în Germania, ai cărei cetățeni fideli au devenit. Klaus Iohannis se are doar pe sine și pe ravisanta sa soție Carmen Iohannis. Și mai are ceva o ambiție și un orgoliu exacerbat, dublat de un complex de superioritate față de români și România pe care îi vede nu ca cetățeni ai acestei țări, ci ca servitori ai grofului Iohannis.

Din ciclul ce-a mai făcut președintele nostru? Presa prezidențială a anunțat cu surle și trâmbițe cum a fost decorat Iohannis cu premiul Distinguished International Leadership Award, o decorație de tot rahatul acordată de o organizație non-guvernamentală numită prețios Consiliul Atlantic din SUA. Întrebarea care n-a pus-o nimeni sau n-am văzut-o eu în presă cine a făcut lobby din partea statului român, reprezentat de omniprezentele noastre servicii secrete pentru ca acest titlu să-i fie acordat lui Iohannis și cât s-a plătit din banii noștri ai imbecilului de contribuabil pentru ca Iohannis să se împopoțoneze cu o statuetă de doi lei în brațe. Pentru că de restul cheltuielilor știm, chiar dacă le-a clasificat ca secret de stat.

Noi contribuabilii i-am plătit din nou un avion privat ca să plimbăm familia prezidențială peste ocean ca să-și primească mascota de la așa-zisul Consiliu Atlantic și să țină discursuri sforăitoare despre cât de stimată este România de către NATO, SUA și UE. Atât de stimată încât n-am intrat încă în Schengen, iar dintre țările UE, doar românii și ciprioții au nevoie de viză să meargă în SUA.

Vizita de la Washington nu putea să fie completă și fără primirea vasalului la Înalta Poartă. Deși nu era pe listă o întâlnire cu președintele american, aceasta a avut loc la inițiativa părții americane.

Ce fericire pe Iohannis! Profesorul din Sibiu să fie primit de senilul președinte al SUA. e drept senil, senil dar totuși încă președinte al SUA. Vai și ce laude pe capul fizicianului ratat din Sibiu, Joe Biden i-a spus ”Ați depășit toate așteptările!”

Normal, țară mai în genunchi în fața SUA decât România nici nu am văzut, cel puțin în Europa, poate că Guatemala sau Belize stau mai prost. Cum să nu depăsești toate așteptările când noi cumpărăm de ani de zile armament uzat fizic și moral de la marele licurici, mai mult decât atât, plătim în avans armament care încă nu a sosit în România.

Pentru că România, nu-i așa, e o țară bogată care trebuie să subvenționeze o țară săracă ca SUA, că doar complexul militar-industrial american care se află în spatele  subvenționării Ucrainei trebuie sponsorizat de vasalii din România, printre mulți alții.

Iar acum vine știrea bombă de ce l-a primit totuși Biden pe așa-zisul nostru președinte, în fapt șeful coloniei americane numită încă România. Potrivit președintelui american trebuie să donăm un sistem de rachete antiaeriene Patriot Ucrainei.

Să facem o mică recapitulare. Țara noastră a plătit patru miliarde de dolari în avans pentru patru sisteme Patriot. Din cele patru sisteme doar unul este operațional, trei sisteme au statutul de fier vechi până la operaționalizarea lor. Iar SUA vrea să donăm acum un sistem Ucrainei. Că Biden este un nerușinat, asta este fără îndoială, dar că noi am accepta asta ar însemna trădare de țară. Și asta ar trebui să-l facă mai conștient pe vremelnicul președinte al țării. Nu există amnistie pentru trădători!

sursă: gazetadecluj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

Copilăria lui Novak Djokovic în Belgrad, povestită de fostul său coleg...

Ajuns la vârsta de 37 de ani, Novak Djokovic continuă să domine în circuitul ATP și se bucură, poate, de ultimii lui ani de...

Gușă: Rețeaua Coldea din București, în mare pericol din cauza prăbușirii...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă În urmă cu o lună și jumătate, cetățenii Bucureștiului ce mai au capetele...

Omul Negru al Zilei, Dan Vîlceanu. Un papițoi ce se dădea...

(transcrierea pamfletului „Omul Negru al Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Activitatea parlamentară a României a fost în sfârșit mediatizată în...

Zero dezbateri despre viitorul UE

Autor: Marius Ghilezan În România, parcă nici nu s-ar organiza alegeri europarlamentare. Nicio temă majoră despre viitorul Uniunii Europene nu este urcată pe portativul de...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img