34 C
București
sâmbătă, iulie 13, 2024
34 C
București
sâmbătă, iulie 13, 2024

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriO istorie de Crăciun

O istorie de Crăciun

-

DISTRIBUIE:

De Crăciun s-a născut Hristos. Asta este ceea ce sărbătoresc în fiecare an creștinii, pe 25 decembrie. În funcție de nașterea lui Hristos, s-a schimbat chiar și felul în care o mare parte a mapamondului a început să țină socoteala anilor: întreaga istorie a fost împărțită în două, între un „înainte” și un „după” nașterea lui Hristos. Dar cum se prezenta, mai exact, acest „înainte”?
Judaea (Roman province) - Wikipedia

Ei bine, cei mai mulți oameni erau politeiști, adică nu credeau într-un singur Dumnezeu atotputernic, ci în mai mulți zei, specializați pe „domenii de activitate”: dragoste, război, vânătoare, etc. În marile orașe, precum Roma, era de altfel plin de temple ale diferiților zei, unii autohtoni, iar alții „importați” de pe alte meleaguri, fiecare având preoții și preotesele sale. Datorită forței sale militare și a excepționalei organizări, Roma și-a extins dominația, până când a devenit unul dintre cele mai puternice și longevive imperii ale tuturor timpurilor. Departe de tot, în Orient, trăia însă un popor diferit de romani și de toate celelalte neamuri. Poporul evreu nu credea în existența mai multor zei, ci era monoteist, închinându-se unui Dumnezeu unic, numit adesea Iahve în Vechiul Testament, care conține cărțile Bibliei ebraice. Această culegere de scrieri, datând din epoci diferite, descrie între altele cum a creat Dumnezeu lumea, istoria poporului evreu și cum a primit acesta Tablele Legii, inscripționate cu cele Zece Porunci. În Vechiul Testament existau de asemenea numeroase profeții legate de apariția unui Mesia eliberator. Mulți au considerat că acest Mesia urma să fie un conducător politico-militar, care-i va elibera pe evrei de sub jugul ocupației străine. Întâmplarea face că, tocmai când s-a născut Isus, evreii, care ajunseseră între timp sub stăpânire romană, simțeau din plin nevoia unui astfel de lider. Iată cum au decurs lucrurile.

Povestea lui Irod cel Mare, regele care și-a ucis trei dintre fii

Potrivit Evangheliei după Sfântul Matei, „Isus s-a născut în Betleemul Iudeii pe vremea regelui Irod”. Irod cel Mare, cunoscut și drept Irod I, a fost regele Iudeei între anii 37 și 4 î.H. și era subordonat Romei, care-și întinsese între timp dominația până în această parte a lumii. Dar ce știm despre acest rege cu o reputație cumplită?

Unul dintre lucrurile mai puțin cunoscute e că, deși familia lui se convertise la iudaism, originile etnice ale regelui Irod I erau preponderent arabe. Mama lui era o nobilă nabateeană din exoticul oraș Petra, care atrage astăzi turiștii ca un magnet, și care era pe atunci capitala unui regat numit Edom. Iar tatăl lui, Antipater, era un oficial de rang înalt din același regat învecinat cu Iudeea. Antipater a avut mare trecere la romani, pentru că era un politician abil, care a știut să li se facă util. Mai întâi i-a fost alături generalului Pompei, atunci când acesta a plasat Iudeea în sfera de influență a Romei. În 49 î.H., când Pompei a intrat în conflict cu Cezar, el a continuat inițial să-l susțină pe general, dar apoi a trecut de partea lui Cezar și l-a salvat în timpul asediului din Alexandria, capitala Egiptului, venind  în ajutorul lui cu 13.000 de oameni. Profund recunoscător, Cezar i-a oferit cetățenia romană, l-a scutit de taxe și, în final, i-a oferit și titlul de procurator al Provinciei Iudeea. Iar în această calitate, Antipater i-a netezit drumul către tron fiului său Irod. Cu succes. În anul 40 sau 39 î.H., Irod a fost numit de Senatul Romei rege al evreilor, iar apoi, în anul 37 î.H., el a pus mâna și pe Ierusalim, consfințindu-și definitiv poziția de lider. De-a lungul îndelungatei sale domnii, care a durat peste trei decenii, el s-a remarcat pozitiv mai ales în calitate de mare constructor, una dintre cele mai mari reușite ale sale fiind reconstrucția celui de-al Doilea Templu al Ierusalimului. Per ansamblu însă, renumele lui Irod I n-a fost bun. Și asta nu doar pentru că era omul Romei. Deși familia lui se convertise la iudaism, comportamentul regelui îi făcea pe mulți să-i pună credința sub semnul întrebării. Regele era desfrânat (a avut nu mai puțin de zece soții), cheltuitor și, nu în ultimul rând, teribil de crud. Considerat un tiran în toată puterea cuvântului, Irod cel Mare a mers atât de departe, încât și-a ucis în anii din urmă ai vieții trei dintre proprii copii.

Irod și masacrul inocenților

Interesant este că și Biblia vorbește despre Irod ca despre un rege care a omorât prunci. Dar într-un context complet diferit. În capitolul al doilea din Evanghelia după Matei, se povestește că, după ce n-a născut Isus, au venit la Irod magii de la Răsărit, care l-au întrebat: „Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui”. În acel moment, „Irod s-a tulburat” și, dorind să afle mai multe pe aceast temă, i-a adunat pe clerici și pe cărturari pentru a afla cu exactitate despre ce este vorba. Iar aceștia i-au explicat că există o profeție, care făcea referire la nașterea unui conducător al evreilor. După ce a primit aceste lămuriri, Irod i-a chemat în taină pe magi, a aflat de la ei când anume s-a arătat steaua și i-a trimis în Betleem (un oraș din Cisiordania de azi, situat la 10 km sud de Ierusalim) rugându-i să-l anunțe și pe el dacă îl vor găsi pe acest nou născut, ca să i se închine, vezi Doamne, și el. Însă după ce magii l-au găsit pe Isus, ei au primit „înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod”, așa au revenit pe meleagurile lor urmând un traseu diferit. Soțul Fecioarei Maria, Iosif, a fost și el avertizat în vis de îngerul Domnului, care i-a cerut să fugă cu familia în Egipt, pentru că „Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă”. Între timp, regele, care realizase că fusese amăgit de magi, „s-a mâniat foarte” şi a cerut să fie uciși „toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos”.

Cine citește Biblia și este familiarizat cu profețiile vizându-l pe Mesia, se poate gândi că Irod a decis să omoare pruncii, temându-se că Isus i-ar putea lua într-o zi locul ca lider politic. Regelui Irod cel Mare sau urmașilor săi dinastici. Dar aceasta este doar o posibilă interpretare. Ce este în schimb cert e că, în Biblie, masacrul a fost descris doar în Evanghelia după Matei (2:16). Și că mulți specialiști sunt de părere că masacrul pruncilor din Betleem nu a avut de fapt loc. Dar că există un sâmbure de adevăr în această poveste, în sensul că Irod chiar a ordonat sute de execuții, mai ales în ultima parte a vieții, deci tomai în preajma anului nașterii lui Isus, când devenise extrem de paranoic. În anul 7 î.H., a cerut și ca doi dintre proprii lui fii să fie uciși, aceștia fiind strangulați. Potrivit istoricului evreu Flavius Iosephus, în anul 4 î.H, cu doar câteva zile înainte ca regele însuși să moară, el a ordonat de asemenea executarea unui al treilea fiu, pe care-l numise Antipater, în amintirea tatălui său.

De ce nu s-a întors Iosif în Iudeea, ci a plecat în Nazaret?

Noul Testament relatează că, după ce Irod a murit, îngerul Domnului i s-a arătat din nou în vis lui Iosif, anunțându-l că familia poate reveni acum în siguranță acasă. Aflând însă că în Iudeea domnea Arhelau, Iosif s-a temut să meargă acolo și, tot sub îndrumarea visului, s-a dus în Galileea, în orașul numit Nazaret. Tot din Vechiul Testament, aflăm că în Galileea a ajuns să domnească un alt rege, pe nume Irod Antipa – cel care a poruncit decapitarea lui Ioan Botezătorul și care, mai târziu, l-a trimis pe Isus la judecata lui Pilat din Pont. Dar cum a ajuns teritoriul locuit de evrei să aibă cârmuitori diferiți? Și de ce se temea Iosif în mod special de Arhelau?

Istoria ne învață că Irod cel Mare a dorit ca cel care-i urmează la tron să fie fiul său Arhelau. Dar pentru că Iudeea era un stat clientelar Romei, acesta trebuia să primească și confirmarea lui Augustus, primul împărat roman din istorie. Așa că Arhelau a plecat la Roma să obțină confirmarea de care avea nevoie. Tot acolo a mers însă și fratele lui, Irod Antipa, care visa la rândul lui să-i succeadă fostului rege. În cele din urmă, împăratul Augustus a decis să împartă regatul între trei fii ai lui Irod I. Arhelau a primit partea cea mai importantă, în frunte cu Iudeea (având capitala la Ierusalim), Irod Antipa a primit Galileea și Pereea, iar Irod Filip a obținut și el o porțiune a regatului.

Deși a primit partea leului și chiar și promisiunea că va fi făcut rege dacă se va arăta vrednic, Arhelau se confrunta cu o problemă majoră. Încă din timpul domniei tatălui său, populația ajusese la capătul răbdării din cauza modului despotic în care conducea acesta, precum și din cauza taxelor pe care le impusese și a faptului că regatul ajunsese sub stăpânire romană. Asta reprezenta și o problemă religioasă, întrucât împăratul avea statut divin, iar Irod I construise mai multe temple în cinstea lui Augustus. Un afront îngrozitor pentru evrei. Toate aceste nemulțumiri au determinat poporul să se revolte, și asta încă dinainte ca Arhelau să fi plecat la Roma pentru a obține confirmarea din partea împăratului. Revolta a fost înăbușită în sânge de soldații lui Arhelau.  Astfel, chiar în timpul sărbătorii Paștilor evreilor din anul 4 sau 5 î.Hr, în fața Templului din Ierusalim au fost uciși nu mai puțin de 3.000 de oameni. Arhelau a plecat după aceea la Roma, dar revolta nu fusese complet înăbușită, așa că pentru pacificarea regatului a fost necesară intervenția promtă a trupelor romane. Ceea ce le-a făcut și mai nesuferite în ochii oamenilor. Apele nu s-a liniștit nici după revenirea lui Arhelau, care s-a dovedit la fel de tiranic în calitate de conducător cum fusese și tatăl lui. Așadar, revoltele au continuat. Tensiuni majore a stârnit mai ales recensământul pentru înregistrarea proprietăților și averilor, menit să le permită romanilor aplicarea taxelor în funcție de veniturile locuitorilor din Iudeea și despre care vorbește și Luca în Biblie – dar care, din câte se pare, a avut de fapt loc abia în anul 6. d.H. Recensământul i-a înfuriat în special pe evreii care făceau parte din secta zeloților și care erau numiți așa tocmai din cauza zelului religios de care dădeau dovadă. Zeloții considerau între altele că acordarea de taxe unui împărat păgân reprezenta un soi de act de trădare față de Dumnezeu, singurul Împărat adevărat al lui Israel. Astfel, în anul recensământului cerut de romani, a pornit o nouă mare revoltă. Motiv pentru care împăratul a decis în final, tot în anul 6 d.H,. să-l trimită în exil pe Arhelau, care demonstrase că nu e capabil să controleze situația. Iar teritoriul peste care domnise Arhelau a fost transfomat într-o provincie romană numită Iudeea, guvernată de un reprezentant al Romei – așa cum a fost și celebrul Pilat.

În Iudeea, situația fusese deci extrem de tulbure în primii ani de viață ai lui Isus, fapt ce explică de ce Iosif a preferat să-și ducă familia în Galileea. Însă până la urmă, nici această regiune nu a dus-o tocmai pe roze sub îndelungata domnie lui Irod Antipa, care avea să se sfârșească abia în anul 39 d.H., deci după crucificarea lui Isus din Nazaret.

Irod Antipa și costul problemelor lui cu femeile

Deși este numit uneori rege în Noul Testament, Irod Antipa n-a primit de fapt de la romani decât titlul ceva mai modest de tetrath. Una dintre marile probleme cu care s-a confruntat în timpul domniei și care este menționată și în Biblie a apărut de fapt din cauza unei povești controversate de amor. Cronologia exactă nu este cunoscută, însă se știe că Irod Antipa, care era căsătorit cu fiica regelui nabateenilor, s-a îndrăgostit de o altă femeie. Deși aleasa inimii lui era nimeni alta decât de Irodiada, soția unui frate al său, el a decis să divorțeze ca să-și poată lua cumnata de nevastă. O decizie calamitoasă, care a avut urmări politice grave și care în final l-a costat indirect și domnia. Dar înainte de asta, scandalul privind legătura amoroasă cu Irodiada l-a adus în conflict și cu Ioan Botezătorul, cunoscut de creștini drept înainte-mergătorul și vestitorul lui Isus. Sfântul prooroc, al cărui cuvânt avea o mare greutate în rândul poporului, l-a criticat public și virulent pe Irod Antipa pentru toate relele pe care le făcuse, în frunte cu faptul că, fiind căsătorit cu soția unui frate care era încă în viață, comitea un mare păcat, o preacurvie pe care evreii o pedepseau în mod normal luându-le viața ambilor vinovați. Tetrarhul, care la început îl arătase lui Ioan Botezătorul respect, considerându-l un om drept și sfânt, de ale cărui sfaturi asculta, a decis din cauza acestor critici să-l întemnițeze. Și în cele din urmă a hotărât să-l ucidă, dar asta numai în urma uneltirilor Irodiadei. Noul Testament povestește că, în timpul unui ospăț, o fiică a acesteia a dansat în fața tetrarhului, impresionându-l atât de mult, încât Irod Antipa s-a declarat gata să-i ofere orice îi va cere, „până la jumătate din regatul meu”. Consultându-se cu mama ei, tânăra i-a cerut să-i dea „îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul”. Iar tată ei vitreg, deși „s-a întristat”, n-a mai avut încotro și a fost silit să îi ia viața proorocului, oricât s-ar fi temut de mânia pe care o stârnea astfel poporului sau oricât ar fi regretat decizia din cauza admirației sincere pe care i-o purta lui Ioan.

Cum a ajuns Isus să fie judecat și condamnat la moarte: povestea unui proces cu iz politic

Tot din Biblie reiese că Ioan Botezătorul și Isus Hristos trebuie să fie avut vârste apropiate, mamele celor doi fiind gravide în același timp. Înainte de a fi ucis, Ioan apucase să-l boteze pe Isus și să-l prezinte drept Mesia. Iar în scurt timp, Isus a căpătat, la rândul său, tot mai multă popularitate și a fost urmat de tot mai mulț discipoli, predicând în diverse regiuni. În acest fel, El și-a făcut însă și numeroși dușmani de temut. Între altele, prin faptul că a nuanțat înțelegerea unor porunci și reguli din Vechiul Testament. El a înlocuit de pildă vechea regulă „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, arătându-le oamenilor că, în loc să se răzbune, trebuie să întoarcă și celălalt obraz. Dumnezeul descris de Isus era blând, iubitor și milostiv, deci destul de diferit de imaginea celui adesea sever și neiertător prezentat în Vechiul Testament. De aceea, unii reprezentanți ai clerului au fost nemulțumiți și s-au simțit chiar amenințați de unele dintre învățăturile lui Isus. Dar și de criticile Sale. Conflictul dintre Isus și cler este de pildă ilustrat de spectaculoasa scenă din Biblie, în care Isus i-a afară pe cei ce vindeau cumpărau în Templul de la Ierusalim și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani. Casa de rugăciune, și-a explicat Isus gestul, fusese transformată într-o „peşteră de tâlhari”. Evanghelia menționează că atât cărturarii, cât și arhiereii, adică reprezentanții gradelor superioare ale clerului, s-au simțit lezați auzind aceste lucruri. În consecință, ei „căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui”. Iar Isus a lansat și alte critici împotriva lor, încă și mai directe. „Luaţi seama la cărturari cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să li se plece lumea în pieţe. Şi să stea în băncile dintâi în sinagogi şi să stea în capul mesei la ospeţe. Ei, care secătuiesc casele văduvelor şi de ochii lumii se roagă îndelung, îşi vor lua mai multă osândă”, a spus El, potrivit Evangheliei lui Marcu. Și iată cum se face că preoții cei mai de seamă au început să-i dorească lui Isus moartea. Găsind un moment în care nu era înconjurat de oameni, ei au pus la cale arestarea Lui, deși la adresa Sa nu exista în acel moment nicio pângere. Acuzațiile aveau să fie formulate abia ulterior, în cadrul unui proces încâlcit și nedrept, în care au fost încălcate numeroase reguli și care s-a desfășurat în mai multe etape. Isus a fost de pildă dus în fața Sinedriului, organul de conducere politică și religioasă a evreilor, care l-a acuzat de blasfemie, o infracțiune care se pedepsea cu moartea. Dar reprezentanții Sinedriului nu puteau să-L execute fără avizul guvernatorului roman, așa că L-au dus în fața lui Pilat.

Întrebați ce acuzație au împotriva lui Isus, ei au susținut între altele că ar fi încurajat oamenii să nu mai plătească dările cerute de romani și că s-ar fi erijat în regele iudeilor. Dar Pilat l-a găsit nevinovat. Pe de altă parte, aflând că provenea din Galileea și căutând probabil o cale de a scăpa de gura celor care îi doreau condamnarea, a decis să-l trimită și la judecata lui tetrarhului Irod. Dar acesta și-a declinat responsabilitatea, pe motiv că presupusele fapte de care era acuzat Isus fuseră săvâșite în Iudeea, care nu se afla sub jurisdicția lui. Și iată cum Isus a ajuns iar în fața lui Pilat. Deși legea nu permitea nici în acele vremuri ca o persoană să fie judecată de mai multe ori pentru aceeași faptă. Dat fiind că era Paște, Pilat a încercat să-l elibereze pe Isus, profitând de obiceiul evreilor de a elibera un deținut cu prilejul acestei sărbători. Însă mulțimea, ațâțată de clerici împotriva lui Isus, a preferat să ceară eliberarea unui anume Barabas. Unii susțin că acesta era un tâlhar, iar alții că Barabas fusese de fapt implicat într-o revoltă a zeloților împotriva romanilor. Pilat din Pont s-a trezit așadar strâns cu ușa atât de mulțime, cât de preoți, care l-au atenționat că, dacă îl va elibera pe Isus, nu va fi considerat prieten al împăratului roman. Și, într-adevăr, împăratul Tiberiu, care cârmuia pe atunci la Roma, s-ar fi putut mânia pe guvernatorul Iudeei, dacă ar fi aflat că în provincie au izbucnit anumite tensiuni, pe care acesta nu a știut să le calmeze la timp. Istoricii nu știu dacă procesul lui Isus chiar a avut loc sau dacă s-a desfășurat exact așa cum este descris în Biblie. Dacă ne gândim însă la cum funcționează lucrurile pe această lume, povestea pare plauzibilă, oricât ar fi ea de ciudată și de revoltătoare. Sau tocmai de aceea. Constrâns de împrejurări de natură politică, Pilat a decis răstignirea lui Isus, pentru a le oferi satisfacție clericilor. Care, deși se aflau într-o provincie supusă Romei, aveau suficientă putere și influență pentru a-i provoca guvernatorului probleme serioase. Răstignirea lui Isus în acest context explică între altele de ce creștinii au preluat de la evrei sărbătoarea de Paște. În vreme ce evreii celebrează cu acest prilej eliberarea din robia egipteană, creștinii sărbătoresc însă Învierea lui Hristos. Care a consfințit apariția unei noi religii monoteiste. Pe de altă parte, dat fiind conflictul care a izbucnit între clerici și Isus, nu este de mirare că cei mai mulți evrei nu au adoptat creștinismul. El a avut în schimb un mare succes în a se răspândi în restul Imperiului Roman, unde a devenit religie de stat, după câteva sute de ani de încercări dintre cele mai grele. Dar aceasta este o altă poveste…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

Novak Djokovic: “Înainte de a fi sportiv sunt creștin ortodox”

Pentru longevivul, titratul și experimentatul tenismen Novak Djokovic, viața lui personală, familială și sportivă reprezintă și o mărturisire de credință. Chiar dacă uneori manifestă...

Bogdan Comaroni despre conspirația sâmburelui care tratează cancerul, dar pe care...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a demascat industria alimentară și Big...

Serialul ”Ficțiunea mea despre adevărul lor.” Maeștrii sinuciderilor au lucrat și...

Autor: Silviu Radu Când am început să-mi scriu cărțile, m-am gândit intens la o modalitate de a-mi descrie munca printr-o frază scurtă și puternică. Așa...

Pactul Trump – Putin. România, predată Franței!

Cum se va încheia conflictul din Ucraina, asta vrea să știe toată lumea, mai ales că Donald Trump s-a lăudat, deja, că va pune...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img