Un mare scandal din sport s-a „viralizat” în presa internațională. Sârbul Nemanja Majdov, campion european și mondial la judo, a fost suspendat din toate competițiile, timp de cinci luni, după ce și-a făcut semnul sfintei cruci la Jocurile Olimpice de la Paris, 2024. Sportivul a ieșit cu declarații oficiale, prin care și-a vărsat frustrarea.
„Acum 15 zile am primit decizia potrivit căreia am fost suspendat cinci luni de Federația Mondială de Judo (IJF) pentru încălcarea codurilor lor religioase. Mai exact, din cauza botezului (n.r. – semnului crucii pe care l-a făcut) la intrarea în meciul de la Jocurile Olimpice. Am interdicție să particip la toate turneele, taberele și pregătirile. Este adevărat, în scrisoarea de apărare cu privire la procedurile disciplinare nu am vrut să-mi cer scuze pentru botez, și bineînțeles că nu am făcut-o, nici nu o voi face vreodată, deși nici nu știam cât poate fi pedeapsa”, a scris sportivul, într-un mesaj postat pe Facebook în data de 15 septembrie.
Majdov susține că interzicerea participării la competiții, pentru intervalul menționat, nu-l descurajează.
„Dumnezeu mi-a dat totul, atât pentru mine, în privat, cât și pentru cariera mea, și El este numărul unu pentru mine și sunt mândru de asta. Acest lucru nu se va schimba în nici o condiție. Slavă Lui și mulțumesc pentru tot! Pentru mine, personal, nimic nou, doar o pagină nouă în carieră și o nouă experiență de viață. Îmi pare rău că un sport atât de frumos și greu ca judo a ajuns la lucruri de genul ăsta. Dumnezeu mi-a dat o carieră grozavă, șapte medalii europene și trei mondiale. Când am început, am visat să pot lua măcar una din acele medalii mari și să reușesc în viața mea și a familiei mele, care a sacrificat totul pentru cariera mea. El ne-a dat mult mai mult și mi-a luat chiar prea mult ca să-mi plec capul în fața lor. Ne vom odihni până atunci, iar apoi ne vom întoarce cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos la un nou început și noi biruințe”, a mărturisit sportivul.
Ce spun europarlamentarii români
Rareș Bogdan, europarlamentar: „Este cea mai gravă încălcare a libertății religioase”
Europarlamentarul Rareș Bogdan se arată revoltat, în urma deciziei Federației Internaționale de Judo. În opinia fostului jurnalist, această sancțiune reprezintă „un atac la adresa tuturor creștinilor”.
„Este cea mai gravă încălcare a libertății religioase din câte îmi amintesc. Gestul Federației Internaționale de Judo este un atac la adresa tuturor creștinilor și încă mă întreb dacă cei care au participat la sancționarea sportivului sunt sănătoși la minte.
Înțeleg că protocolul de concurs al Olimpiadei de la Paris le-a interzis sportivilor să-și afișeze credințele religioase și regret că n-am știut atunci acest regulament, pentru a protesta, alături de toți creștinii, față de derapajul incredibil.
Este al doilea moment al Olimpiadei de la Paris care ridică semne de întrebare asupra scopului mesajelor subliminale care au însoțit-o, după blasfemia din spectacolul de deschidere. Dacă trecem de la libertatea religioasă la persecuția religioasă pentru că-L iubim pe Mântuitor, nu știu ce se va alege de noi. În ce mă privește, acțiunile mele și ale Delegației EPP România din Parlamentul European au blocat inițiativele unor birocrați de a recomanda evitarea unor termeni precum ‘Crăciun’, ‘mamă’, ‘tată’ în documentele oficiale. Totodată, am inițiat înființarea unei ‘Ligi a latinilor’ din UE, pentru a contribui la apărarea valorilor sfinte ale Uniunii. Doamne, ajută-ne și apără-ne!”, a declarat pentru Ziare.com liderul PNL, europarlamentar aflat la cel de-al doilea mandat la Bruxelles.
Cristian Terheș, europarlamentar: „Asistăm la un atac continuu împotriva civilizației vestice prin subminarea fundației sale”
Europarlamentarul Cristian Terheș, fost preot catolic, actual președintele PNCR, aflat la cel de-al doilea mandat la Bruxelles de pe lista Alianței AUR, susține că civilizația vestică se află sub „asediu”.
„Suspendarea judocanului Nemanja Majdov de către Federația Internațională de Judo pentru că și-a făcut cruce la Jocurile Olimpice de la Paris este un abuz fără margini, pe care te-ai fi așteptat să-l vezi în țări fundamentaliste, nu la nivel internațional.
Un element fundamental al „valorilor vestice”, care-și au izvorul în civilizația iudeo-creștină, este dreptul la libertate și la a-ți manifesta convingerile religioase fără discriminare sau riscul de a fi persecutat.
Asistăm astăzi la suprimarea civilizației vestice chiar în vest, prin genul acesta de atacuri la credință și libertate. De ce o persoană care susține LGBT poate să-și exprime convingerile fără opreliște, inclusiv prin etalarea unor simboluri, în timp ce un creștin nu-și poate exprima convingerea, făcându-și semnul crucii de exemplu, fără să riște să fie persecutat?
Ce i s-a întâmplat acestui sportiv este un abuz revoltător și o confirmare a faptului că asistăm la un atac continuu împotriva civilizației vestice prin subminarea fundației sale, bazată pe valorile iudeo-creștine”, a declarat Terheș, pentru Ziare.com.
Eugen Tomac, europarlamentar
Eugen Tomac, europarlamentar din partea PMP, aflat tot la cel de-al doilea mandat, trimis la Bruxelles pe lista ADU (USR+PMP+FD), condamnă decizia luată de Federația Internațională, împotriva sportivului din Serbia.
„Nu este domeniul meu de competență, însă este destul de evident că Nemanja Majdov a încălcat regulile impuse de Federația Internațională de Judo și de Comitetul Olimpic, reguli pe care sportivii au datoria de a le respecta.
Totuși, consider că semnul crucii este un gest inofensiv, care nu ar trebui privit drept un afront la adresa comunității sportive, ci ca manifestarea individuală a unui drept fundamental”, a precizat Eugen Tomac, pentru Ziare.com.
Nicolae Ștefănuță, europarlamentar: „E o exagerare”
Nicolae Ștefănuță, aflat și el la cel de-al doilea mandat în Parlamentul European, crede că decizia referitoare la sportivul de judo este exagerată.
„Nu cunosc mai multe detalii în acest caz, însă dacă chiar a fost suspendat sportivul pentru asta, e o exagerare”, a precizat pentru Ziare.com fostul europarlamentar USR, intrat în 2024 în PE din calitate de independent.
Adrian Cuculis, avocat, îndeamnă sportivul să acționeze în instanță
În opinia avocatului Adrian Cuculis, dacă sportivul va merge în fața judecătorilor și va susține că e discriminat, el va avea câștig de cauză.
„Chiar dacă discutăm despre un posibil cod sau regulament, indiferent în ce parte a acestei lumi privim din punctul de vedere al respectării credințelor religioase și mai ales în sport, unde fair-play-ul și performanța sportivă ar trebui să conteze, un asemenea cod este de departe cel mai legal regulament pe care l-am întâlnit vreodată în activitatea profesională.
Eu cred cu tărie că indiferent de instanțe administrative sau judecătorești, dacă ar ajunge o asemenea situație, ar fi tranșată în mod clar în favoarea sportivului”, a precizat Cuculis, pentru Ziare.com.
Radu Leca, psiholog: „Cea mai oribilă și mizeră îndepărtare de normalitatea acceptată de peste 3 miliarde de ortodocși”
În opinia psihologului Radu Leca, motivele pentru care sportivilor li se interzice exprimarea propriei credințe, sunt multiple.
„Pedepsirea unui sportiv pentru că își exprimă credința creștină, intră sub incidența restricției de exprimare și este motivată de o varietate de factori, care variază în funcție de contextul social, cultural, politic și religios.
Motive religioase
1. Diferențe doctrinare: Divergențe între diferite ramuri ale creștinismului ce le regăsim în interiorul diferitelor structuri europene
2. Fundamentalism religios: Teorii extreme ale altor religii care resping creștinismul. Ținând cont că nu știm concret latura religioasă a celor ce au decis pedepsirea
3. Prozelitism: Teama că creștinismul ar putea atrage adepți din alte religii. Teama că religia ajunge în inimile adolescenților iubitori de sport
4. Considerații teologice: Oameni care cred că creștinismul este o amenințare la adresa credințelor lor. Oamenii ce nu sunt creștini cred despre creștinism că reprezintă o amenințare
Motive politice
5. Regimul totalitar: Controlul guvernamental asupra religiei.
6. Legi restrictive: Legislație care interzice manifestarea credințelor religioase.
7. Propaganda: Securizarea puterii prin nedorința de a respecta diversitatea religioasă.
8. Controlul opiniei publice: Manipularea percepțiilor despre religie pentru a susține un narativ politic.
Motive psihologice
9. Frica de alterare a imaginii federației: Teama de cei care sunt diferiți, inclusiv religios.
10. Probleme de identitate publică a federației: Probleme legate de identitatea personală și autoacceptare.
11. Anxietate socială a liderilor celebrei grupări ce a decis pedepsirea: Temeri legate de respingere sau ostracizare a liderilor prin manifestarea religioasă a membrilor”, a declarat psihologul, pentru Ziare.com.
Psihologul Leca susține că decizia forului internațional este „cea mai oribilă și mizeră îndepărtare de normalitate”.
„Suspendarea campionului mondial pe o perioadă limitată de timp, având ca motiv concret faptul că sportivul si-a manifestat latura religioasă, reprezintă cea mai oribilă și mizeră îndepărtare de normalitatea acceptată de peste 3 miliarde de ortodocși. Să ajungem să ne temem că suntem creștini? Acesta să fie trendul impus? Rușine!”, a concluzionat Leca.
Cozmin Gușă, președintele Federației Române de Judo: „E o mare aberație / Există aspecte subiective la mijloc”
„El are doar parțial dreptate. Există niște aspecte subiective la mijloc. În primul rând, Majdov a considerat că a fost o eroare de arbitraj la mediul de la Olimpiadă. Într-adevăr, mulți arbitri nu ar fi dat acea decizie, în ultimele zece secunde, eliminându-l. El era favoritul numărul doi. Grecul care a beneficiat de decizie a luat, astfel, bronzul. Sârbul e multiplu campion, spera ca la 28 de ani să ia medalie. Apoi, din cauza frustrării, el nu a acceptat decizia arbitrului. A făcut scandal, nu pentru prima dată. Apoi, a fost chemat la comisia de disciplină, a fost audiat. Deci, i-au pus două capete de acuzare. Unul, cel legat de manifestarea nesportivă, fără să se mai judece dacă arbitrii au judecat corect sau nu. În ultimii ani a fost victima arbitrilor.
Al doilea cap de acuzare a fost cel legat de semnul crucii. Există o recomandare a comitetului internațional, pe care Federația de Judo a aplicat-o, fără semne religioase la competiții. Adevărul este că a fost penalizat și pentru semnul crucii ortodoxe, lucru aberant în opinia mea, dar e în regulament, dar și pentru comportamentul neconform, nu calitatea de judoka.
Îl respect foarte mult ca sportiv, tatăl său care îi este antrenor, este de asemenea, un om deosebit. Acest sportiv a fost victima multor arbitraje incorecte în ultimii ani. Decizia arbitrilor este interpretabilă. Nu făcuse o chestiune flagrantă. Mulți nu l-ar fi penalizat în ultimele zece secunde, iar apoi ar fi intrat în prelungiri. Scorul era 0-0 și grecul avea o penalizare. Majdov avea două, iar la a treia a fost penalizat”, a declarat Gușă, pentru Ziare.com.
Gușă amintește faptul că în alte sporturi, atleții nu sunt cenzurați.
„Aceasta e o mare aberație, deoarece are valoare și câștigă nu doar prin antrenamente și talent, ci și prin spiritul pe care-l are. Creștinii, musulmanii, se închină. Cei care se duc la luptă se închină lui Dumnezeu, pentru a avea putere. Deci este o decizie aberantă (interdicția). Să nu uităm, cei de la Federația Internațională nu o implementează. Djokovic, Halep își fac semnul crucii fără să fi fost penalizați vreodată în carieră”, a mai punctat oficialul Federației Române de Judo.
De unde a plecat scandalul momentului, din judo
În ceea ce privește strict decizia controversată de arbitraj, Marius Jeberean, directorul comisiei tehnice a Colegiului Arbitrilor de Judo din cadrul FR, a oferit mai multe informații, pentru Gold FM.
„Decizia arbitrului a fost conform cu regulamentul IJF. Ruperea prizei cu ambele mâini, după care nu mai există contact cu adversarul, făcând pas înapoi sau în lateral, se penalizează. Totuși, consider că arbitul nu este polițist și trebuie să vadă meciul în ansamblu. Sportivul sârb a fost tot meciul pozitiv, neevitând lupta. Erau doi adversari foarte valoroși, dovadă că grecul a obținut locul al treilea, la aceste Jocuri Olimpice. În aceste situații se luptă mult pentru priză, încercând să-și creeze fiecare o poziție mai bună pentru a ataca. După ce sportivul sârb a rupt priza, făcând un pas înapoi, imediat a pășit spre adversar să ia priza din nou, ceea ce denotă că nu era pasiv și evita lupta.
Sunt și alte situații în timpul luptelor, când ar putea fi penalizat unul dintre sportivi, dar se lasă lupta să continue, pentru a putea face o delimitare mai clară a câștigătorului.
Decizia nu a luat-o arbitrul de pe saltea, ea a fost dată de la masa directorilor de arbitraj, care au video control”, a declarat Jeberean.
Sursa: ziare.com