2.7 C
București
luni, februarie 16, 2026
2.7 C
București
luni, februarie 16, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriOMS vede extinderea pandemiei după 2021
Data publicării: martie 4, 2021 13:03

OMS vede extinderea pandemiei după 2021

Data publicării: martie 4, 2021 13:03

DISTRIBUIE:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că este puţin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta, relatează dpa. „Cred că va fi foarte prematur şi nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului”, a declarat Michael Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Ceea ce putem termina, dacă suntem deştepţi, sunt spitalizările şi decesele şi tragedia asociate acestei pandemii”, a adăugat Michael Ryan.

Situaţia privind administrarea dozelor de vaccin s-a îmbunătăţit faţă de acum 10 săptămâni, a spus Ryan, deşi au existat „provocări uriaşe” în distribuirea lor, iar numărul cazurilor este încă în creştere. „Dacă vaccinurile încep să aibă impact nu numai asupra deceselor şi spitalizărilor, ci vor avea un impact semnificativ asupra dinamicii transmisiei şi riscului transmisiei, atunci cred că ne vom îndrepta rapid spre controlul acestei pandemii”, a afirmat oficialul OMS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Dan Puric: “Popor român, stau în fața ta și strig!”

Trezește-te, popor român, acum și astăzi și nu te încrede în cei ce te conduc! Căci ei sunt doar trista și schiloada INTERFAȚĂ a...

Daria Gușă, explicații și concluzii despre Conferința de la Munchen, care...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, geopoliticiana Daria Gușă a realizat o analiză...

Marius Ghilezan, sfaturi pentru cum să abordeze Nicușor Dan întâlnirea cu...

Autor: Oana-Medeea Groza Temele centrale ale zilei în emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, dezbătute alături de...

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Conferința...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Subiectul 1 este de mare importanță atunci când ne-am propune să înțelegem ce...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img