(transcrierea pamfletului „Omul Negru al Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
În octombrie 2023, la 10 zile de la începerea ofensivei lui Bibi Netanyahu din Gaza, una ce s-a dovedit a fi de tip purificare etnică, am scris o analiză pentru Gold FM, pe care o titram așa: „Omul Negru al Zilei – Bibi Netanyahu. Cioclul ce luptă pentru funcția sa. Palestinienii și-au bombardat spitalul tot așa cum rușii și-au distrus NordStream”. Ghiciți sau vă amintiți că ideea de bază a analizei mele de atunci era minciuna și iresponsabilitatea lui Netanyahu, încurajată de către Occidentul Colectiv, inclusiv de regimul lui Joe Biden, cu consecința că astfel premierul israelian, spuneam eu atunci, își va duce țara către extincție.
Au trecut, din acel moment, 20 de luni, timp în care sute de mii de civili palestinieni nevinovați au fost decimați și uciși cu cruzime diavolească. Multe zeci de mii de copii, nu vreau să vă amărăsc amintindu-vă. Iar de 10 zile, un Bibi Netanyahu, susținut acum de către urmașul și adversarul lui Biden, adică de tovarășul său, Donald Trump, a iscat războiul cu Iranul, război ce tocmai a degenerat din atacurile americane asupra siturilor nucleare iraniene. Bogdan Comaroni, ce a studiat cu lupa mecanismul și desfășurarea atacului ordonat de Trump sâmbătă-noapte asupra Iranului, mi-a semnalat faptul că, mai degrabă, americanul, ce spusese că se gândește încă două săptămâni dacă va ataca sau nu Iranul, a fost răzgândit în urma convorbirii telefonice cu Bibi Netanyahu, care probabil că i-a semnalat lui Trump că pagubele materiale și victimele umane israeliene în urma atacurilor Iranului, sunt mult mai mari decât cele raportate. Deci, că practic scutul Iron Dome, scutul de oțel, nu rezistă mai deloc. Oricum ar fi fost, Trump nu are nicio scuză că acționează atât de samavolnic, ilegal și iresponsabil. Scriam ieri că abia acum mie mi-a dovedit că e și prost. Dacă vi se pare prea dură etichetarea mea, stați să vedeți ce va genera fapta lui Trump în SUA, dar și în lume.
Deocamdată, valul de antisemitism iscat odată cu carnagiul din Gaza s-a multiplicat peste tot pe planetă. Pe străzile marilor orașe din SUA s-a manifestat contra lui Trump și a Israelului, cu sute de mii de americani pe străzi, iar din partea Rusiei și Chinei au fost replici dure și fără echivoc. E limpede că ruso-chinezii coc deja contra acțiuni a căror periculozitate extremă nici măcar n-o putem bănui. În Israel, s-a ajuns ca cetățenii ce sunt pradă bombardamentelor iraniene să iasă în stradă și se implore Iranul să nu mai atace, clamând faptul că ei, israelienii de rând vor pacea și refuză să fie scuturi umane pentru Bibi Netanyahu și ai săi. E limpede, deci, că și evreii consideră că țara lor a intrat pe o spirală a unui război pe care n-au șanse să-l câștige, cu pericolul distrugerii totale a țării. Ba chiar este mediatizată și o scenă în care șeful Mossad, David Barnea, este pus la zid de către un membru al guvernului israelian, care-l acuză pe Barnea că e responsabil de atacarea Iranului. Deci vă imaginați că situația, girată de SUA și Trump, a ajuns să fie una explozivă în Israel și în plan intern, și în plan politic, de fapt la asta mă refer.
Ce e previzibil să se întâmple? Două scenarii: Dacă, prin minune, se va petrece o pace rapidă, cumva, un acord tripartit între Rusia, China și Statele Unite ale Americii, ce poate să îi împingă pe israelieni și pe iranieni la negocieri de pace rapide, atunci răsuflăm ușurați, dar cel care va deconta imediat nu va fi Donald Trump, care se va spăla pe mâini ca Pilat din Pont, ci bineînțeles că va fi la fel de iresponsabilul Bibi Netanyahu, care, în orice caz, va fi alungat rapid de la putere, cu alte consecințe ce decurg de aici. Dacă vom fi, însă, în a doua variantă de scenariu, că războiul va continua să fie violent, că va degenera în plus și că vor fi consecințe inclusiv de tipul închiderii Strâmtorii Ormuz, o să vedeți că, în final, va deconta tot Bibi Netanyahu, pentru că întreaga comunitate internațională îl va responsabiliza și va face presiuni subterane sau la vedere pentru înlocuirea sa de la putere, pagubele care vor fi aduse prin închiderea Strâmtorii Ormuz fiind imense, de nesuportat aproape pentru fiecare stat, mai ales din Occidentul Colectiv.
Pe de altă parte, se va merge la război violent doar dacă Trump se încăpățânează să meargă în acea direcție, pentru că SUA n-au cum să atragă nici Rusia și nici China de partea lor, adică de partea Israelului, iar de aici încolo discuția este inutilă. Trump a încercat să strângă mâna în ușă Pakistanului, să-i aducă într-o formulă de alianță cu Israelul, Pakistanul fiind totuși o țară musulmană, o țară nucleară, dar Pakistanul a refuzat SUA, având obligații mari la nivelul Chinei dar și al Iranului. La fel a încercat Trump și cu India, dar, în pofida relației de adversitate a Indiei cu China, între India și Iran și mai ales între India și Rusia legăturile sunt mult prea puternice pentru ca India să fi făcut un pas în favoarea Americii și a Israelului. Așadar, deocamdată Trump și Bibi Netanyahu rămân de partea lor cu alianța cu Arabia Saudită, care și asta stă în două pioneze, și cu Emiratele Arabe Unite, care nu contează decât în planul influenței geo-economice, ceea ce nu e cazul acum, pentru că vorbim de război.
În concluzie, prieteni, problema nu e dacă pleacă Bibi și David Barnea, șeful Mossad despre care se tot șușotea că ar avea și origini românești. Cei doi vor pleca cu siguranță. Problema mare este dacă cei doi vor pleca atunci când pentru Israel ar fi prea târziu. Și de ce spun târziu? Pentru că această inflamare a opiniei publice internaționale, pe motivații religioase, pe motivații ce țin de suveranitate și democrație, dar și pe motivații ce țin de pierderi economice imense, ei bine, asta nu se uită și se va lăsa cu repercusiuni de durată. Ați văzut și nu-mi face plăcere să vă reamintesc modul în care cetățenii israelieni, evreii sunt primiți pe aeroporturile lumii acum când se retrag din Israel, adică cu huiduieli și înjurături. Ce le rămâne de făcut? Să sperăm că pleacă cât mai repede Bibi Nentayahu, acest cioclu al Israelului, căruia nu-i pasă câtuși de puțin de țara lui, ci doar de propria funcție și propriul fund.
