(transcrierea pamfletului „Omul Negru al Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
De ceva vreme vroiam să scriu o analiză despre ”părerologul feisbuchist”, adică cel care, neavând cultură și studii suficiente, dar informându-se excesiv prin lecturarea altor păreri neavenite exprimate pe facebook, dă verdicte asupra oricăror teme aflate în dezbatere, iar dacă nu ești de acord cu el și-i areți unde greșește, te repudiază sau te înjură. Indivizii din această categorie de ”părerolog feisbuchist” sunt mulți, iar numărul lor va crește în mod proporțional cu scăderea nivelului de dezbatere publică din presă.
Nu scriu analiza azi, în schimb voi folosi pentru expunerea acestui fenomen periculos un text celebru al lui George Călinescu, scris în 1937, readus în atenție în ultimul număr din DILEMA de către Codrin Liviu Cuțitaru, printr-un excepțional editorial titrat ”Noii formatori de opinie”. Călinescu scrie despre ”amatorul literar”, dar eu, pentru racordarea la actualitate, voi face impietatea de a înlocui în text sintagma criticului cu ”părerologul feisbuchist”, ca să puteți sesiza mai bine teribila actualitate a analizei călinesciene la aproape 90 de ani distanță:
„Părerologul feisbuchist este omul cel mai primejdios de pe lume. Neavînd puterea de voinţă de a se preface într-un producător obişnuit, într-un meseriaş, neînvăţînd dar secretul artei, el se mulţumeşte cu reputaţia familială şi rămîne un încăpăţînat. Părerologul feisbuchist este de cele mai multe ori un autodidact sau mai bine zis un semidoct, cu pretenţii de bibliofilie. De pildă, el adună de pe la anticari cărţi cu aspecte de gunoaie în limbile cele mai felurite (poligloţia este semnul semidoctismului nu rareori) şi le aruncă acolo în raft fără să le citească sau în orice caz fără să le înţeleagă. Filozofie? A citit. Biologie? Ştie pe de rost. Medicină? Este pasiunea lui. Nici un scriitor universal nu-i scapă, ultima carte e în dulapul lui înainte de a fi în librărie”. Individul te copleşeşte cu „trimiteri” culturale genialoide – susţine criticul –, tremură sub presiunea propriului „enciclopedism” şi, nu o dată, ia mină arogant-dispreţuitoare în dialogul cu tine, bietul muritor ignorant. (…)
Discuţia cu părerologul feisbuchist este primejdioasă, iritantă. Părerologul e înconjurat de nevastă şi copii care îl adoră şi-l privesc ca pe un Goethe al familiei. El însuşi e un prezumţios şi un polemist înnăscut, în stare de a-ţi face mustrări dacă cumva nu i-a plăcut o carte pe care ai avut nefericirea să i-o comunici fără voie prin faptul punerii ei în vînzare. Violenţa Părerologului feisbuchist este neîntrecută şi e mai totdeauna explicabilă printr-o operă ascunsă în sertare, care n-a putut şi nu va putea fi niciodată publicată. Nu face pe isteţul şi pe amabilul, insistînd să ţi se citească fragmente din ea. Părerologul îţi va citi, îţi va cere părerea şi, la cea mai mică obiecţie, te va combate vehement, asistat de toată familia. (…)
Să vedeţi ce mi s-a întîmplat mie cu un părerolog feisbuchist. Din amabilitate, l-am întrebat dacă, cu atîtea cunoştinţe literare etc., etc. (minciună reverențioasă!), n-a încercat să scrie. Eram sigur că amatorul nu a scris. Ei bine, m-am înşelat. Scrisese. A scos numaidecît opt caiete cu scriere măruntă, care m-au îngrozit. Şi a început să-mi declame un fel de poem cu desăvîrşire dement. Probabil că citise de atîtea ori familiei această nefericită compunere, încît printr-un soi de sugestie toţi ai casei, nevastă, copii, servitoare, luau mine exaltate şi de-a dreptul ameninţătoare. Ceea ce m-a uimit îndeosebi este că poemul folosea cuvinte de un inedit bizar. De pildă, poetul amator declama: Domnul nostru este darnic, / El e mîndru, el e starnic! – Mă rog, am întrebat eu, ce înseamnă starnic? – Starnic e o prescurtare de la statornic, ca să iasă ritmul. Am dat să zîmbesc, dar nevastă, copii, servitoare au ţipat la mine: – Tata zice bine, tata zice bine. Starnic se zice. Un copil luă furculiţa de pe masă şi, pironindu-mă cu nişte ochi teribili, ţipă: – Asta e fuliţă, fuliţă!”. De Părerologul feisbuchist am scăpat prin fugă”, conchide George Călinescu.
În era noastră, în care ne racordăm la realitate în mod cvasiexclusiv prin intermediul internetului, nici măcar nu mai avem soluția amuzantă a lui Călinescu de a scăpa prin fugă, la oricare click ne pândește un alt ”părerolog feisbuchist”.
