(transcrierea pamfletului „Omul Negru al Zilei” prezentat în emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Robert Cazanciuc a îmbătrânit în politică, a ocupat multe funcții de conducere în statul român, a fost chiar și președinte al Senatului, dar voi, majoritatea, probabil n-ați auzit despre el decât poate faptul că e rudă prin alianță cu Victor Ponta. Probabil că așa se explică și vizita pe care a făcut-o Cazanciuc în urmă cu câteva săptămâni la judecătorii care erau puși să ia decizia în dosarul Victor Ponta vs. Marian Vanghelie și, ciudat, i-au dat câștig de cauză lui Victor Ponta, ruda prin alianță a lui Cazanciuc, care este un politician cu sarcini în domeniul justiției, cu sarcini parlamentare și e posibil să ne gândim, fiind și din structura Statului Paralel, că s-o fi dus acolo să facă trafic de influență. Cel puțin cei care l-au reperat și înregistrat asta spun. Atenție, Robert Cazanciuc! Convorbirile de acolo de la instanțe sunt înregistrate în ceea ce te privește, asta dacă n-ai știut. Dacă n-ai știut, te ia stomacul acum, când afli.
Omul Cazanciuc a dus-o bine în mocirla Parlamentului, a avut un parcurs de tip incognito, iar motivul acestei discreții asumate e legat de conexiunile sale cu Statul Paralel, fiind o săgeată utilă pentru coordonatorii săi de tip, atenție, Kovesi, Coldea, Dumbravă, Maior, mai adică toți cei care astăzi sunt vizați de mega-dosarul de la DNA. Fiind în an electoral și dorind să se remarce ca să obțină încă un mandat, acest Cazanciuc a inițiat și impus o lege ce vizează șoferii. Pe scurt, cine e prins băut sau drogat la volan e bun de pușcărie, direct, dar își pierde și carnetul pentru 10 ani. Legat de droguri nu am absolut nicio problemă cu această lege, însă treaba cu 0,0% alcool este aberantă, prieteni goldiști. Știu că nimeni din presă n-a avut curajul până acum să o dezbată și nimeni din politică, din păcate, n-a luat poziție, pentru că lor li se pare că n-ar fi popular. O facem noi, aici, la Gold FM. Spun că este aberantă și justific doar prin faptul că în Statele Unite ale Americii, dar chiar și în Occident, în interiorul Uniunii Europene, toleranța este de cel puțin 0,5 la mie, ceea ce permite șoferilor ceva normal, adică să bea cam un pahar de vin, un pahar de țuică sau de whisky, o bere, o treabă civilizată, ce presupune că îți poți folosi mașina, dar să fii și politicos la o masă unde ai fi invitat și, sigur, în spiritul nostru european, poți să fii cinstit cu un pahar de vin sau un pahar de altceva.
Acest Cazanciuc, omul mai catolic decât Papa și mai ortodox decât Patriarhul, dar, repet, un puiuț al Statului Paralel, un profitor nemernic al sistemului politic din România, nu dorește acest lucru și astfel, prin Cazanciuc și colegii lui din Parlament, noi, românii, devenim caz unic prin care, dacă ai băut și o gură de vin sau o gură de bere, te duci la pușcărie și îți pierzi carnetul de șofer pentru 10 ani. Cazanciuc a argumentat că așa s-ar reduce numărul de accidente rutiere, numai că statistica îl contrazice dur. Atenție, conform statisticii Poliției Rutiere din România, doar 7% dintre accidente sunt cauzate de consumul de alcool la noi în țară, restul fiind de bună seamă cauzate de starea proastă a drumurilor, de lipsa autostrăzilor sau de corupția din Ministerul Administrației și Internelor, unde mulți piloși își iau carnetul fără să fie competenți pentru a conduce mașina. Deci, prieteni, cauza principală a accidentelor ține de colegii lui Cazanciuc, parlamentarii ce au și votat voioși această lege și inconștienți, cum o fac de obicei. Dar de ce? Deoarece au șoferi plătiți de către noi. Nu trebuie să-și conducă ei mașinile, ceea ce pentru marea majoritate dintre noi este o problemă; trebuie să ne conducem mașinile, că n-avem șoferi. Acești parlamentari, care au votat această lege aberantă, sunt exact cei ce au furat banii în loc să facă drumuri bune și autostrăzi și tot ei sunt cei ce folosesc și tolerează corupția polițiștilor ce dau carnete de șoferi unor neaveniți. Băi, Cazanciuc, pe românește ai făcut rahatul praf! Ai inițiat un exces legislativ, ce va orienta un mare oprobriu public contra partidului din care faci parte, adică PSD. Ai vrut să te remarci, dar ai reușit să fii doar un idiot util, folosit pentru ca să ni se arate nouă cât de corecți sunteți voi în Parlament. Apropo de Parlament, aștept ca cineva să atace această lege la Curtea Constituțională, pentru că în mod evident este neconstituțională; nu intru în detalii, o s-o facă alți oameni mai pricepuți. Și tot tu, băi, Cazanciuc, dacă voiai să fii șmecher și aplaudat, trebuia să inițiezi o lege similară, dar prin care să fiți testați voi în Parlament că votați legi beți și drogați. Acest lucru s-a dovedit în diverse anchete de presă, iar asta chiar e periculos pentru țară.