(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Ieri dimineață, duminica, pe la orele 9:00, polițiștii au bătut la ușa Dianei Șoșoacă, care locuiește împreună cu cei doi copii ai ei într-un apartament dintr-un bloc al Bucureștiului. Motivul oficial a fost înmânarea amenzii pe care Diana Șoșoacă a încasat-o la alegerile prezidențiale, unde i-a fost refuzată participarea, dar atunci ea și-a filmat votul, în cunoștință de cauză, în mod voluntar, știind că este o contravenție și că va trebui să plătească o amendă. În mod normal, amenda se trimite prin poștă, tu o plătești prin cont; dacă nu o plătești prin cont, statul vine și-ți pune poprire pe cont, simplu. N-au ce să caute polițiștii. Cazul meu a fost similar: eu mi-am pozat votul la alegerile locale de la Sectorul 1, ca să arăt matrapazlâcurile prin care Dan Tudorache urma să nu fie ales, mi-a venit amenda, am plătit-o și cu asta basta. Deci, ceea ce au făcut polițiștii este un lucru pe care o să-l încadrez imediat, dar mă refer impropriu la cei doi polițiști. Crede cineva că ei s-au dus acolo de capul lor, acasă la cineva ca Diana Șoșoacă, personalitate publică, temperamentală, în plus europarlamentar și președinte de partid parlamentar? Nu! Au fost trimiși pentru intimidare, dar și pentru provocare; intimidare, pentru că Diana Șoșoacă și SOS România deranjează, au curaj și n-au băgat capul în nisip în fața atacului violent la democrația românească. Despre acest lucru n-am speranțe în niciun caz de la nicio formațiune ca PSD, PNL, USR, UDMR, însă știu personal câțiva lideri de pe acolo și mă întrebam astăzi cum oare s-au putut uita în oglindă de dimineață, când se bărbiereau, având în vedere această atitudine a lor de a rămâne inactivi total în fața unui asemenea intimidări, la adresa unei colege de-a lor, pentru că este colegă politică cu ei Diana Șoșoacă. Am zis „provocare” și susțin: e vorba de provocare, pentru că, în loc de un mesaj de scuze din partea Ministerului Administrației și Internelor sau chiar a Ministrului Predoiu, a venit ieri după amiaza, atenție, un comunicat cum că Poliția Capitalei s-a autosesizat, pentru că Diana Șoșoacă ar fi zis că se gândește că va avea nevoie de armă ca să-și apere copiii. Deci, în loc să-și ceară scuze, ei se autosesizează, fiind în culpă; foarte interesant. Diana Șoșoacă nu i-a amenințat cu arma pe cei doi polițiști. Diana Șoșoacă a vorbit, cum face ea pe Tiktok sau pe Facebook, despre faptul că nu se mai simte în siguranță ea și copiii ei și că ar avea nevoie de o armă, asta a spus. Circul pe care l-a făcut apoi Poliția Capitalei îmi confirmă mie ceea ce voiam să vă spun, că, de fapt, a fost și o intimidare, dar și o provocare, tocmai pentru ca să poată să fie încadrabilă din punct de vedere penal șefa SOS România. Se va descurca, că este un avocat foarte bun.
Toate acestea, prieteni, se întâmplă după ce DNA a cerut, vineri, documente ale SOS România de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), dar doar de la SOS România, referitor la alegerile europarlamentare. Culmea, SOS România este singurul partid ce nu a avut campanie plătită la europarlamentare, dintre cele care au intrat în Parlamentul European, și acest lucru s-a întâmplat pentru că n-a avut bani, simplu. Ce să mai verifice DNA? Diana Șoșoacă, vă reamintesc, este cea pe care CCR a eliminat-o ilegal din alegerile prezidențiale, iar cu acest fapt a fost de acord toată lumea politică și s-a și consemnat acest lucru. Iar acum o pedepsește tot pe ea, mă refer la Statul Paralel, care a mutat presiunea asupra ei. Eu m-aș gândi, în locul Dianei Șoșoacă, spre exemplu, chiar la Laura Codruța Kovesi, despre care am aflat în aceste zile că și-a asumat o serie de sarcini în numele conducerii UE, sarcini de așa-zisă asanare a mediului politic intern din România (dacă pricepeți ce înseamnă asta). Dar despre asta sunt sigur că, tot spre exemplu, Cătălin Predoiu, Ministrul de Interne, ne-ar putea face precizări importante.
În concluzie, vă spun că e limpede că se dorește invalidarea mandatelor SOS România din Parlamentul European (o treabă ilegală, dar ce mai contează?), dar tot la fel de clar pare acum că se vrea și invalidarea mandatelor câștigate de către POT sau de către SOS România în Parlamentul României. Ei bine, abia în acel moment, dacă se va întâmpla acest lucru, se va prăbuși tot eșafodajul deja șubrezit major al așa-zisei noastre „democrații”. De acolo mai departe va începe haosul, prieteni goldiști. Mai avem câteva zile și ne vom convinge dacă va fi așa sau nu. Îi avertizez, însă, și pe ceilalți politicieni, mai ales pe cei suveraniști, că, dacă nu se opun în mod public și viguros acestor samavolnicii operate contra Dianei Șoșoacă și ai SOS-ului, nu numai că devin complicii dărâmării complete a democrației, dar și că, iar asta îi doare, vor fi următorii pe lista de eliminați.
Barbati ai tarii, faceti ceva!!! Credeti ca dezbaterea oricarei spete…o va rezolva? De ce nu reactionati?? Sunteti barbati puternici si isteti, de ce va ia atat de mult sa reactionati?? de ce K isi face de cap?? Nu e posibil!