19.1 C
București
sâmbătă, septembrie 14, 2024
19.1 C
București
sâmbătă, septembrie 14, 2024

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăGold FMOmul Zilei – Eduard Hellvig
Data publicării: iulie 24, 2023 14:14

Omul Zilei – Eduard Hellvig

Data publicării: iulie 24, 2023 14:14

DISTRIBUIE:

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

„Omul Zilei” de astăzi, prieteni, este unul alb adică, este unul pe care îl evoc pentru că are merite, adică e o treabă pozitivă, și el se numește Eduard Hellvig, fostul șef al SRI. El a avut în această dimineață o reapariție publică pe propriul blog, hellvig.com, blog care are un logo foarte interesant: „strategii pentru binele comun”. Înainte să spun de ce anume l-am ales pentru „Omul Alb al Zilei”, o să citesc câte ceva din analiza pe care a făcut-o și care se focalizează asupra schimbărilor de la frontiera civilizației occidentale, mai precis spațiul Balcanilor extinși, spațiu din care în mod sigur face parte ca străjer și România.

Printre altele, Hellvig spune în această analiză că civilizația occidentală se află într-un moment de răscruce, unde rezistența democratică este testată de amenințări noi, afirmație corectă și oportună, subliniind apoi că analiza sa se bazează pe premisa că „evoluțiile în zonele tectonice în care democrația se intersectează cu regimurile nedemocratice pot modela viitorul, securitatea și prosperitatea lumii civilizate”, adică ceea ce resimțim noi astăzi, prieteni, iar Europa de Est este astăzi o astfel de zonă de competiție geopolitică, pentru prima dată de mult timp Europa de Este fiind nu doar o sursă de conflicte, dispute și provocări, dar mai ales mediul care promovează semnele unei noi ere. În continuare, analizând spațiul nostru, al Europei de Est, Hellvig zice că ceea ce nu se va schimba, și aceasta este o veste foarte bună pentru țările democratice din Europa de Est, este influența americană asupra asupra ordinii globale.

Revenind, însă, la România, de asemenea zice că în acest moment „beneficiază de o poziție privilegiată, pentru prima dată în secole, este de partea corectă a ‘Zidului’. Din această poziție, poate juca un rol influent în regiune – nu doar în domeniul economic, ci și în cel strategic, militar și cultural. […] Nu trăim sfârșitul istoriei, așa cum anticipase Fukuyama, ci o nouă fază în istoria noastră. Este sfârșitul tranziției”.

Așadar, din cât ați putut audia prin ceea ce am vorbit aici, poate fi considerată o analiză de referință a lui Hellvig, dacă vreți așa cum a fost cea din toamna trecută, pe care a făcut-o de la tribuna Universității Babeș-Bolyai, tribuna UBB, despre care eu am prognozat atunci bine că va declanșa emisia naționalist-suveranistă la nivelul liderilor partidelor ce nu mai obișnuiau așa ceva. Deocamdată e doar Marcel Ciolacu cel care a sesizat bine mesajul lui Hellvig de atunci și-l implementează în limbajul și faptele curente. Probabil că vor urma și alții.

Despre Eduard Hellvig și viitorul său s-au făcut multe speculații în ultimele două săptămâni, de când a demisionat, speculații ce mergeau de la preluarea conducerii PNL, până la plecarea ca ambasador într-o țară cât mai îndepărtată dacă se poate. Deocamdată, Hellvig, prin această analiză publicată, revine ca analist public și eu consider acest lucru ca fiind o treabă utilă, mai ales pentru jurnaliști și politicienii de top și o să explic de ce. Opt ani la vârful Serviciului Român de Informații înseamnă nu doar că apuci să știi de toate despre toți, dar mai ales apuci să cunoști trendurile de bază din geopolitica lumii, precum și vectorii și detaliile ce influențează această geopolitică. Din acest motiv, faptul că Hellvig se comite la a fi analist public susțin că este un lucru util, cel puțin pentru jurnaliști și politicieni. Nu pot prognoza ce va face Hellvig de acum înainte, deși îl cunosc foarte bine, suntem prieteni de 25 de ani; dacă va face politică, dacă va face diplomație sau va fi un pensionar activ nu știu. E clar însă că nici el nu s-a decis încă; e și complicat să te decizi având în vedere dinamica întâmplărilor preconizate, însă deocamdată publicarea de către el a acestor analize geopolitice, după cum spuneam, este ceva salutar și folositor.

Nu mă pot abține să nu vă îndemn să comparați această activitate de analiză publică cu ceea ce a făcut un coleg de rubrică, pe numele său Florian Coldea, coleg de rubrică la „Omul Zilei” pentru Hellvig, dar acela era pictat în negru, Coldea ce-și folosește și și-a folosit informațiile și expertiza pentru a face bani de la multinaționale, vânzându-le, practic, și secrete de stat, sau pentru șantajarea unor concurenți economici, el la rândul lui folosind informațiile pentru șantaj în mod evident, mai ales a dușmanilor conjuncturali pe care îi are. Așadar, în finalul acestei decernări a titlului de „Omul Zilei” putem spune în plus „Hellvig, așa da! Coldea, așa nu!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

Ninel Peia distribuie un sondaj intern al PSD. Se confirmă primii...

Ninel Peia a prezentat ieri un prim episod al unei analize ce vizează manipularea prin sondaje, respectiv colaborarea Simion-Palada. El revine azi și distribuie...

Lupte de campanie electorală! Silviu Sergiu versus Valeriu Nicolae. Primul e...

Am fost, în seara asta, legat la Stâlpul infamiei de dl. Valeriu Nicolae, activist civic prolific și autorul unui podcast intitulat „Starea impostorilor”, destul...

Presa occidentală deslușește miza războiului ucrainean: acapararea țării de către corporația...

Răspunsul la întrebările „cine deține Ucraina?” și „cine va beneficia de pe urma confiscării resurselor acesteia?” exclude luarea în calcul a intereselor oamenilor obișnuiți,...

Petrișor Peiu: Mult zgomot pentru nimic. Super-Mario este, de fapt,...

Autor: Petrișor Peiu Până la urmă,  tot la bani ajungem Mario Draghi, de mână cu Ursula von der Leyen ne-a comunicat soluția miraculoasă la cvasi-stagnarea economiei...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img