(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Julian Assange este un om încă tânăr, peste o săptămână împlinește 53 de ani, dar lupta și suferințele îndurate i-au marcat dur viața și fața de a ajuns acum la eliberarea din închisoare să arate ca un bunic, și bolnav pe deasupra. L-am privit astăzi, în primele lui momente de libertate absolută, după decizia judecătorilor din insulele de lângă Australia unde s-a judecat finalmente procesul lui și a semnat angajamentul de a-și recunoaște vinovăția conform legilor Statelor Unite, l-am privit astăzi și am văzut suferința pietrificată pe chipul lui. Eu l-am urmărit pe Assange încă de când a devenit persoană publică, eram în presă, eram un politică, m-a interesat foarte mult ceea ce face. Eu l-am văzut ca un tip vesel, neconformist, curajos, un om care inspira dorința de democrație și de libertate de expresie, fiind curajos, care e o marcă a australienilor (să nu uităm că australienii provin din niște coloniști certați cu legea, deci curajul ar fi o marcă a lor). În baza acestui curaj el a expus public secretele bine ascunse ale puterii mondiale, secrete atât de murdare și infamante încât lumea s-a cutremurat atunci când WikiLeaks a pus în circulație peste 90.000 de documente, marea majoritate referindu-se la jocurile subterane ale Statelor Unite. Aș putea să spun și nu greșesc că Julian Assange a fost primul care a săpat la acest fundament fals al unei puteri care s-a impus în mod samavolnic prin teroare și războaie, mă refer la noul imperiu american, Julian Assange fiind cel care ne-a arătat fața creponată și hâdă a acestui imperiu, ai cărui reprezentanți s-au îmbogățit din minciuni și hoții.
Acest adevăr pe care Assange l-a arătat, lumea fiind nepregătită pentru așa ceva, a cutremurat conștiința oamenilor informați. Presa, nefiind cenzurată în asemenea măsură în acel moment, a preluat pe larg; așa s-a putut afla ce președinți de state au putut fi șantajați sau mituiți pentru a deservi interesele corporațiilor multinaționale din domeniul energetic sau din domeniul militar; așa s-a putut afla cum au fost aranjate alegerile în lumea occidentală așa-zis democratică; așa s-a putut afla despre închisorile secrete ale CIA din țări democratice, cum mai este și România, unde au fost schingiuiți oameni. Și am o listă lungă, lungă de orori și calamități pe care datorită lui Julian Assange noi le-am aflat. A reușit o mare eliberare de informații adevărată, însă a avut neșansa să constate cu acel moment cantitatea uriașă de lașitate colectivă existentă în societatea occidentală. Nu l-a apărat aproape nimeni; doar președintele Ecuadorului a acceptat după 2010 să poată fi găzduit ani de zile în Ambasada Ecuadorului ca să poată să scape de o pedeapsă inventată de către autoritățile suedeze, care au fost primii colaboraționiști netrebnici ai serviciilor secrete americane. Această lașitate colectivă l-a pus pe butuci și cu sănătatea, a încercat să lupte, n-a reușit, în final a fost încarcerat de către cei care acționează la comanda imperiului american, mă refer la sistemul de justiție britanic. N-au reușit să-l termine de tot. Credeam că va muri în închisoare Julian Assange și sunt bucuros că nu a murit; aș vrea să se facă bine, dar nu sunt optimist că va redeveni cel ce a fost. În niciun caz nu cred că se va întâmpla asta.
Ce s-a întâmplat, însă, odată cu gestul lui Assange și este negativ și semnalez astăzi este că abia după dezvăluirile lui s-a instituit cenzura adevărată în sistemul mediatic al Occidentului Colectiv, din care facem parte și noi. Abia după dezvăluirile lui Assange n-a mai fost posibil să se spună adevărul aproape deloc și ulterior (ați văzut în plandemie) a fost posibilă doar manipularea grosieră, adevărul fiind pedepsit de către instituțiile statului care au devenit nu cerberii democrației, ci cerberii sistemului infamant al bogaților lumii. Assange este „Omul Zilei” azi pentru că este liber. Datorită luptei sale pentru adevăr s-a putut săpa la fundația unui imperiu al răului, așa cum se arată a fi imperiul magnaților corporatiști din Statele Unite și din Occidentul Colectiv, un adevărat imperiu al râului. Mulțumim, Julian Assange! Ne-ai inspirat pe mulți dintre noi, cu siguranță pe toți cei din Clubul de Gândire GOLD și din Clubul de Presă.