13.5 C
București
joi, martie 27, 2025
13.5 C
București
joi, martie 27, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăGold FMOmul Zilei, Natalia Morari. Denigrată înaintea difuzării unui interviu cu Călin Georgescu,...
Data publicării: martie 4, 2025 14:12

Omul Zilei, Natalia Morari. Denigrată înaintea difuzării unui interviu cu Călin Georgescu, le dă o lecție dură manipulatorilor și acoperiților din presa românească!

Data publicării: martie 4, 2025 14:12

DISTRIBUIE:

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Despre Natalia Morari ați aflat detalii anul trecut și de la Gold FM; a fost „Omul Zilei” atunci când s-a decis să o contracandideze pe Maia Sandu la prezidențialele din Moldova. Fiind cea mai importantă și expresivă moderatoare TV de la Chișinău, candidatura ei a pus în încurcătură atât rețeaua Soros, ce o apără pe Maia Sandu, cât și pe candidații rusofili. Așa că moldovenii au rezolvat problema în stil românesc, adică cum? I-au barat accesul la televiziunile cu audiență, au scos-o pe Natalia din orice măsurătoare de sondaje și, în plus, printr-o zvonistică de tip securist, i-au limitat posibilitățile de relaționare utile într-o campanie.

Natalia Morari vrea locul Maiei Sandu! Cea mai importantă vedetă tv din Moldova candidează ca independentă

Natalia Morari a revenit, însă, în presă, are un podcast excepțional pe canalul de YouTube Morari Live, cel mai vizionat din Republica Moldova, iar săptămâna trecută a venit la București, unde l-a intervievat pe Călin Georgescu. Interviul, foarte bun, de altfel, poate cel mai bun din ultima vreme a lui Georgescu, a fost difuzat azi, la orele 11:00. Dar, deoarece l-a promovat începând de duminică, Natalia Morari s-a căptușit ieri cu o serie de atacuri josnice din partea presei securiste, sorosiste din România, aceea de tip „U.M.”, adică „unitate militară”, atenție, cei care au atacat-o în grup și proferând minciuni și jigniri, fără măcar să fi știut ce anume va zice azi Călin Georgescu în interviul cu Natalia Morari. Nu comentez nimic în plus. A făcut-o, însă, chiar protagonista și, pentru că e pilduitor, reproduc aici pentru voi replica ei, ca să pricepeți cum anume să exercită manipularea:

Natalia Morari, răspuns dur pentru propagandiștii sorosiști din România. E implicat și Călin Georgescu!

„Am văzut, ieri și azi, un șir de reacții deplasate și atacuri la adresa mea în presa română după anunțul meu cu privire la interviul cu Călin Georgescu, pe care urmează să-l publicăm mâine. Inițial nu voiam să răspund acestor atacuri până miercuri, ca să vin cu o reacție deja după publicarea interviului, pentru că asta este ceea ce interesează publicul meu. Dar pentru că s-a mers prea departe într-o zonă de securism, manipulare și propagandă, voi răspunde azi pe scurt:

  1. Recunosc practicile de tip “Soros” și DEEP STATE care pe scară largă se aplică azi în Republica Moldova și pe care le-am simțit pe pielea mea în campania prezidențială din 2024. Din păcate, aceleași practici se aplică azi și în România: intoleranță față de altă opinie, refuzul categoric de a recunoaște că există părți întregi din societate care au dreptul să gândească altfel sau își doresc altfel de politică. Acești “apărători” autoproclamați ai democrației s-au transformat în cei mai aprigi luptători cu democrația adevărată, iar în lupta lor cu eventualele “pericole” toate metodele sunt bune: denigrarea, etichetarea, manipularea și chiar propagandă. Și nimeni nu are nevoie de dovezi – doar sentimentul de ură și emoțiile contează. Drept dovadă – linșajul și etichetările au început fără ca măcar să apară interviul:)
  2. Aștept niște scuze de la jurnaliștii români care au consemnat faptul că eu, cea care am fost opresată de regimul lui Putin încă în anul 2007, am fost făcută de ei putinistă și FSB-istă. Spre deosebire de acești jurnaliști români, pe atunci nu stăteam prin studiouri televizate, ci făceam investigații despre înalta corupție din Rusia trăind chiar acolo, fapt pentru care am și fost expulzată din Rusia și oficial declarată amenințare pentru securitatea națională, apărare și ordinea publică a FR. Mă uimește cu câtă ușurință presă românească preia narativul precum că aș fi “omul Kremlinului”, narativ născut pe timpurile statului capturat de către oligarhul Vlad Plahotniuc, cel care personal lupta cu mine ani la rând pentru poziția mea critică față de ilegalitățile pe care le comitea. Tot atunci autoritățile americane, europene, britanice s-au implicat foarte activ în susținerea proiectului meu de suflet – TV8, care a devenit una dintre principalele platforme cu ajutorul căreia echipa Maiei Sandu și-a făcut campanie și a devenit vizibilă, în special în perioadele electorale din 2020, 2021. Probabil și asta făcea parte din “agenda” Kremlinului, iar serviciile americane, europene și britanice au mers după planul rușilor. Cam așa arată tot.
  3. Aștept să fiu contactată de către jurnaliști care m-au menționat într-un asemenea context rușinos și care, apropo, m-au etichetat fără nici măcar să-mi ofere dreptul la replică.
  4. Dacă nu mă vor contacta pentru ca să fie făcute precizările mele, îmi rezerv dreptul să recurg și la alte proceduri așa încât părerea mea să fie auzită.
  5. Înțeleg că în România e luptă politică și în contextul schimbărilor globale, mulți dintre jurnaliști luptă pentru propriul viitor. Și totuși nimeni nu poate anula dreptul la altă opinie. Sau dreptul la un interviu.
  6. Vizionare plăcută pentru mâine (n.a. – adică astăzi)! A fost o discuție care merită atenție.”

Excepțional dreptul la replică al Nataliei Morari! Rușinos pentru jurnaliștii români care au atacat-o într-un număr mare ieri, o oglindă care li se pune în față și, în final, o lecție dură la adresa manipulatorilor și acoperiților serviciilor secrete din presa românească. Bravo, Natalia Morari!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Mircea Sime, mesaj pentru Vasile Bănescu: “Întoarceți-vă în clopotniță dacă vă...

Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, a descoperit brusc vocația de mare apărător al instituțiilor statului și judecător al presei. Din înaltul...

Rareș Bogdan: Cei care lingeau clanțe la ambasada SUA ne spun...

Eurodeputatul PNL, Rareș Bogdan, declarații fierbinți în podcastul ”Contraste” de la Cluj24, realizat de Florin Danciu la Bruxelles, despre SUA și administrația Trump ”Mi se pare...

Iulian Ionescu, analiză a strategiei și potențialului fiecăruia dintre cei 5...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Iulian Ionescu a analizat starea campaniei...

Răsturnare de situație în cazul preotului Ciprian Mega! Episcopia Oradiei cunoștea...

După ce numele preotului orădean Ciprian Mega, cunoscut regizor de film, a fost denigrat în presă, cu suportul puternic al Episcopiei Oradiei, două alte...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img