Autor: Cozmin Gușă
Ceea ce susțin, azi, în titlu contravine impresiei generale conform căreia Nicușor Dan e parte din tabăra așa-zisei societăți civile, cea care a organizat protestele din ultimele zile, unele coordonate de către Factorul Extern prin intermediul rețelei controlate de către cuplul Coldea- Kovesi și alții. Faptele pe care le voi desintetiza aici o să vedeți, însă, că vor confirma ipoteza mea.
Încep cu alegerile din București, unele care, dacă n-ar fi fost proclamat primar Ciprian Ciucu, ar fi dus la demiterea lui Bolojan din fruntea guvernului. În ultima săptămână de campanie pentru București, dețin date ce mi-au relevat faptul că Nicușor Dan a cerut serviciilor secrete să nu se mai implice în campanie, aceste alegeri fiind astfel văzute ca oportunitate pentru România de a-și mai spăla obrazul în lume, adică să se vadă că se poate organiza un scrutin nefraudat și la noi. Nicușor Dan era comod cu Daniel Băluță primar, a fost evident că nu i-a susținut nici pe Drulă și nici pe Ciucu, iar prin întâlnirile de la Cotroceni cu Sorin Grindeanu, Nicușor punea la cale, de fapt, plecarea lui Bolojan de la guvern, dar și a USR-ului, o nouă majoritate cu PNL, PSD, UDMR, probabil cu Cătălin Predoiu premier. Ilie Bolojan i-a dejucat, însă, planul și, sprijinit relațional pe filiera Coldea–Kovesi, a reușit să-și câștige protecția de pe axa Budapesta–Viena. Am relatat cum anume (căutați pe Solid News) și astfel să fie impus ca primar Ciprian Ciucu. Că doar nu puteți crede că acesta și-a dublat scorul electoral în ultima zi de campanie.
E limpede că, astfel, Nicușor Dan a înregistrat o înfrângere de parcurs, iar reacțiile lui post-alegeri au confirmat asta. A urmat, însă, contrareacția. Având știință din rapoartele serviciilor secrete despre documentarul Recorder și revolta ce se pregătea în justiție, Nicușor Dan a fost viclean, echivoc și evaziv în comunicarea informală și a dat de înțeles că n-are nimic împotrivă ca să se declanșeze lupta taberelor din justiție, consemn sub care au acționat și serviciile secrete românești. Voi știți că trăim în SECURISTAN, deci nu vă puteți închipui că rețeaua de securici din tabăra Coldea-Kovesi ar mai fi acționat dacă ar fi știut că nu sunt protejați. Ei au fost momiți astfel să acționeze și să manifesteze, așa cum ați văzut în ultimele zile.
Care a fost rezultatul? Mitinguri cu aceleași personaje agregatoare, influenceri din rețeaua Factorului Extern, de fapt securici plasați acolo tot de către serviciile secrete românești, puși să presteze cu manetă atunci când e cazul. Mitingurile de protest au fost slăbuțe ca participare și nule ca efecte, deci așa a trebuit să fie. Știți deja că, dacă s-ar fi dat consemn pe unități, am fi vorbit, azi, despre zeci de mii de participanți la proteste, plus diverse incidente regizate care să cauzeze consecințe la nivelul puterii. N-a fost vorba despre așa ceva. Apoi, documentarul Recorder a ars ca un foc de paie. După curiozitatea inițială, acest produs mediatic slăbuț a fost disecat și contestat. Astăzi, documentarul Recorder este perceput ca fiind conceput de tip bumerang, adică i-a lovit în bot în final chiar pe cei ce l-au pregătit. Doar așa a ajuns din nou pe tapet, spre exemplu, nocivitatea rețelei din justiție a cuplului Coldea-Kovesi, cuplul ce-l protejează, în mod limpede, pe Ilie Bolojan. Beneficiul este că, acum, această rețea este obiectivată clar prin semnăturile acestora de pe scrisorile de protest, deci au fost identificați și vor fi disciplinați, izolați sau pedepsiți de la caz la caz.
În ceea ce privește falșii eroi din documentarul Recorder, procurori sau judecători, aceștia au fost devoalați ca fiind nu doar impostori, dar că au acționat ilegal în justiție în trecut, la comenzi de tip Coldea–Kovesi, contra unor victime ce au fost executate și trimise în pușcărie pe nedrept, așa cum este cazul judecătoarei Raluca Moroșanu împotriva lui Dan Diaconescu. Am explicat și asta în editorialul de sâmbătă de pe Solid News.
Concluzia emisiunii de joi cu Liviu Alexa, vă reamintesc, a fost că, pe scenă, vorbim despre lupta taberelor Lia Savonea versus Laura Codruța Kovesi, dar în fapt discutăm despre SRI contra Factorul Extern. De ce anume? Vă explic și asta în câteva fraze: în mandatele Băsescu și Iohannis, Statul Paralel a acaparat prin intermediul serviciilor secrete toată influența în justiție și pe linia asta a fost dărâmată România. Desigur că, în baza ordinelor externe, Băsescu, Iohannis și acoliții lor au deservit interesele Factorului Extern, însă, prin controlul serviciilor secrete asupra magistraților, au putut să o facă în mod selectiv, iar când alde Coldea sau Kovesi au protestat, au fost eliminați brusc de la butoane. Ei bine, în situația de targă în care a ajuns astăzi România, Factorul Extern și asasinii economici internaționali ce ne vânează resursele pun brusc problema controlului direct al lor asupra justiției, exact prin cozile de topor din rețeaua Coldea–Kovesi. Vor să folosească revolta decerebraților din justiție și societatea civilă exact în acest scop. Numai că, în acest fel, dispare nu numai controlul serviciilor secrete asupra magistraților români, dar se va topi brusc și bruma de putere pe care o mai poate exercita Nicușor Dan ca președinte. Nu va mai fi nevoie de ei nici măcar ca intermediari ai deciziilor antinaționale din justiție.
Astfel, v-am tradus ce anume s-a petrecut în ultimele zile și tot așa susțin afirmația că Nicușor Dan, cu sprijinul serviciilor secrete, a întins o capcană meșteșugită Factorului Extern, care și-a scos la vedere rețeaua de decerebrați din România. Au fost momiți într-o acțiune ce se poate încadra la capitolul „ejaculare precoce”. Asta nu înseamnă că meciul SRI vs. Factorul Extern s-a încheiat. El va continua cu noi episoade, dar va fi mai ușor de manageriat. S-a văzut și cine îl mai susține pe Ilie Bolojan. Deci, din acest moment, el și rețeaua lui de sprijin sunt în mare defensivă, mai ales că aceștia vor încasa și tot oprobriul public din următoarea perioadă, generat de scumpiri, taxe mărite și sărăcire accelerată. Din acest motiv, într-un mod neobișnuit, l-am ales astăzi ca fiind „Omul Zilei” la Gold FM pe Nicușor Dan, președintele impus.










