(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Paul Stănescu este secretarul general al PSD, om politic aflat la mare ananghie în aceste zile. Se dă pe lângă Ciolacu ca să nu își piardă locul în conducerea PSD, la congresul care urmează peste 10 zile, în același timp fuge mâncând pământul de cuplul Firea-Pandele, ca să nu dea socoteală pentru trădarea sa și tot în același timp încearcă să-l îmbuneze pe Lucian Pahonțu ca să nu-i pornească acum dosarele penale în care e vizat. Nea Paul, după cum îl alintă cei din PSD, stă lipit de Ciolacu și are grijă să facă declarații de tip laudatio la adresa liderului, dar așa cum se pricepe el. Spre exemplu, vrând să zică că Ciolacu ar fi deștept și competent, Stănescu a brodit-o spunând că acesta are o inteligență peste medie, dar nu oricum, ci peste media umană, nu peste cea bovină, ca să se priceapă bine. Apoi, despre studiile lui Marcel bineînțeles că n-a mai completat nimic; ar fi fost coerent să spună că de-aia are o inteligență peste medie, că uite cum a terminat el niște studii pe care nu știm dacă Marcel Ciolacu le-a terminat vreodată. Asta pentru că în viziunea lor contează doar „școala vieții”, prieteni goldiști! Asta să pricepeți din marile declarații ale marelui intelectual, bun de dat note de tip intelectual, pe numele său Nea Paul Stănescu. În plus, dorind să sugereze că Ciolacu e viteaz în luptă, dar și înțelept, Nea Paul a zis că șeful lui e ezitant, dar curajos, fiind totuși și un om bun. Ce să mai? Asistăm la un recital fără limite din partea lui Stănescu, iar cu un așa susținător, Ciolacu nu mai are nevoie de criticile contracandidaților, pentru că îl înfundă bine Nea Paul de PSD.
Vine, începând de astăzi, episodul Putna, acolo unde Marcel Ciolacu va merge mâine să stea de vorbă cu Dumnezeu, să ia aprobarea pentru candidatura sa, după cum ni se spune, iar acolo îl așteaptă însuși Arhimandritul Nectarie, împreună cu consilierul lui Ciolacu, Felix Tătaru (îi cunoașteți din analiza mea referitoare la rețeaua călugărilor influenți în guvern). Știrea de presă ne spune, însă, că Ciolacu nu va fi lăsat să se sfătuiască singur cu Dumnezeu. Acolo va fi și nea Paul Stănescu, care, după ce va face mătăniile cuvenite și extrem de potrivite noii sale bărbi, va depune mărturie la altar că Ciolacu Marcel e un băiat bun. Bun la ce, măi, nea Paule?!