(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Silviu Prigoană ne-a părăsit, începând de ieri. A făcut-o în același mod intempestiv în care și-a făcut apariția la vârful vieții publice a României, la începutul anilor 2000. Suntem mulți cei care îl regretă. Silviu Prigoană a fost un bonom și o prezență tonică, indiferent de context. Are, însă, marele merit simbolic de a fi fondat prima televiziune de știri din România și tocmai legat de asta o să vă povestesc azi două întâmplări inedite ce-l implică.
În 2001, eu tocmai fusesem ales Secretar General al PSD, iar un prieten comun m-a rugat să-l primesc Pe Silviu Prigoană, deoarece e un om de afaceri dinamic, un ardelean ce are nevoie de ajutor; acesta este contextul în care l-am cunoscut. Ajutorul pe care mi-l cerea era, pe de o parte, să-l învăț cum se face o televiziune de știri, având în vedere experiența mea americană în acest domeniu, dar, și mai important, să încerc să-l protejez cumva, deoarece el se aștepta să aibă necazuri pe partea politică din cauza viitoarei televiziuni de știri pe care o planifica. Mi-a plăcut omul Prigoană din prima și am acceptat, iar în următoarele două seri mi-am făcut, de asemenea, timp și-am schițat împreună cu el grila de programe, infrastructura logistică și de personal a viitoarei televiziuni. Am stabilit împreună inclusiv numele de „Realitatea”, noul CNN românesc, așa ar fi trebuit să fie în calculele mele și ale lui Prigoană de atunci. Generos și bine orientat, Silviu mi-a oferit 50% din acțiunile televiziunii, treabă la care eu am râs, i-am mulțumit și l-am refuzat. Nu era deloc compatibil cu înalta funcție politică pe care eu o aveam. În plus, i-am zis să se ferească de orice parteneriat politic, treabă la care el mi-a replicat, aruncând bomba că deja era membru PNL. I-am zis să nu pornească în niciun caz la drum cu televiziunea așa și să renunțe la politică, pentru că altfel va avea necazuri, iar Realitatea TV nu va putea să decoleze editorial. Ei bine, ce credeți? Aici e întâmplarea comică. A doua zi, venea pe faxul meu de la PSD (erau faxuri în vremea aia) demisia scrisă de mână a lui Silviu Prigoană, dar, atenție, demisie din PNL adresată lui Theodor Stolojan, ce era atunci președinte. Directoarea mea de cabinet l-a sunat pe Silviu Prigoană să-i spună că greșise adresa, dar el a râs și i-a replicat că nu era deloc o greșeală și că demisia lui e utilă doar dacă se află mai întâi la partidul ce guvernează, adică la PSD, și mai ales la Secretarul General. Ăsta era Silviu.
După ce televiziunea a pornit (iar asta este a doua întâmplare cu Prigoană), în anticamera biroului meu tot de la PSD a venit neanunțat un tânăr chipeș și bățos așa, ce s-a prezentat secretarei ca fiind jurnalist, ce voia să mă invite la o anume emisiune. Tânărul a stat acolo mai multe ore, l-am observat, dar nu știam cine este și eram și foarte ocupat, iar la finalul zilei, când l-am primit, mi-a zis simpatic că trebuie să facem o emisiune, că de această realizare comună ar depinde o ulterioară angajare mai bună a sa în domeniul presei, el având, pe moment, doar un studio unde înregistra diverse discuții, în casa ce aparținea unui cult neoprotestant de lângă București. Ca să n-o lungesc, tânărul necunoscut era viitoarea vedetă Mihai Gâdea, iar însuși Silviu Prigoană este cel care i-a condiționat angajarea și prezența în grila Realitatea TV de reușita lui în a mă aduce ritmic în talk-show-urile sale; deci Mihai Gâdea era obligat să mă convingă. Mi-a plăcut de Mihai și felul în care a pus problema la acea întâlnire. M-a distrat și strategia lui Silviu Prigoană. Am acceptat pe loc și, câteva săptămâni la rând, m-am deplasat cuminte în Pipera, de unde am făcut câte o emisiune pe săptămână. În acest fel s-a lansat, prieteni, și Mihai Gâdea în televiziune, deci pe mâna bună a lui Silviu Prigoană.
Aș mai avea multe întâmplări de povestit din cei aproape 25 de ani de prietenie cu Silviu. Azi m-am rezumat la acestea două, deoarece îl caracterizează bine și nu erau cunoscute decât de către câțiva dintre apropiații noștri comuni. Silviu Prigoană, un om deseori incomod, dar harnic, curajos, inovativ și bine intenționat, excentric în aceeași măsură (vă aduceți aminte măcar de cursele cu avionul la manșa căruia se afla). O să ne lipsească multora! Acum câteva zile, m-a sunat să-mi zică, hâtru, că ar trebui să-l iau din nou mai în serios și să-l invit la emisiuni, că are de povestit multe și ar fi folositor în actualul context. Eu i-am replicat, tot glumind, că nu se mai califică, pentru că îi ține partea lui Ciucă, dar bineînțeles că nu se punea problema să nu îl invit. N-a mai apucat să vină la emisiuni, dar prietenii și apropiații săi i-au satisfăcut parțial dorința, ieri și astăzi, depănând în mod public amintiri comune despre un om ce și-a depășit cu mult condiția și a reușit să marcheze într-un fel original tranziția noastră românească. Drum lin spre ceruri și să te ierte Dumnezeu, Silviule! Ai fost un om căruia o să-i purtăm o amintire deosebită, așa cum chiar meriți.
