(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
În 2014, Victor Ponta putea să ajungă președintele României. PSD-ul, pe care îl conducea atunci, era pe cai mari, după tragica epocă Băsescu. El, la rândul său, era premierul unei guvernări de succes. Îl eliminase, deja, din candidatura comună pe Crin Antonescu, iar contracandidatul său rezultat, anume Klaus Iohannis, părea doar o marionetă în fruntea unui partid liberal aflat în degringoladă. Un detaliu de organizare electorală administrat greșit de către Ponta, adică secțiile de vot în diaspora, respectiv cearta sa cu Florian Coldea, a cărui putere a aproximat-o în mod eronat, au determinat înfrângerea lui Ponta, după care a urmat pentru el calvarul luptelor în justiția Statului Paralel, calvar din care a scăpat greu și după mulți ani. A revenit și a fost ajutat să-și facă un partid, Pro România, prin care Ponta a parazitat în mod eficient o parte din susținerea publică pesedistă, iar, în paralel, a demarat și munca sa de consultant internațional, fiind, pe linia SIE, cablat direct la trei președinți din zonă: președinții din Albania, Serbia și Turcia. Minunat, nu? După alegerile din 2019 și 2020, potențialul partidului Pro România s-a ofilit brusc, dar el a fost recuperat de către Marcel Ciolacu, pe post de consilier la Palatul Victoria, apoi și în Parlament, la finalul lui 2024, unde a primit, din partea colegilor pesediști, șefia Comisiei Economice din Camera Deputaților.
În mod normal, Ponta avea două variante de carieră din 2025: prima, prin care, asigurând un sprijin în campania electorală pentru Crin Antonescu, să poată să fie apoi răsplătit cu un post de ministru în viitorul guvern, poate chiar premier, de ce nu?; mai avea și o a doua variantă, anume o candidatură solidă la prezidențiale, folosindu-și, însă, expertiza și informațiile pe care le deține pentru o poziționare publică ce să dea satisfacție electoratului revoltat, suveranist sau nu. În acest fel, chiar dacă pierdea, obținea o susținere publică ce i-ar fi permis ulterior să-și construiască un nou proiect politic. Astăzi, „pe hârtie” apare că Ponta a ales varianta numărul 2, însă „pe câmpie” se vede că el, mai degrabă, se află în treabă cu această candidatură. De ce? O să vă explic: ca să dai satisfacție electoratului revoltat, tu, ca politician ce vii de la vârful Sistemului, ar fi trebuit, Victore, să prezinți, în primul rând, o radiografie clară a statului român prăbușit, să dai nume de responsabili și să faci cereri de pedepse și să vii, de asemenea, și să expui proiecte simple și dure de reformare a unor domenii: a politicii externe, a justiției, a serviciilor secrete, a mediului politic, da, da, pentru că de acolo trebuie pornit. Ponta, în schimb, nu face nimic din toate acestea. Și-a pus pe cap o șapcă de trumpist, inutilă din punct de vedere electoral în România, își comandă știri care să-l evoce că ar fi și cu Putin, în același timp, așa-zise „știri negative” de tip „bate șaua să priceapă iapa”. Zilele trecute, promitea grațieri de oameni politici – vă dați seama ce populare sunt aceste promisiuni pentru publicul ăsta atât de nervos. Printre altele, l-a anunțat și pe binefăcătorul său, pe Marcel Ciolacu, că-l dă jos de la Palatul Victoria dacă va câștiga alegerile. E preocupat să-l înjure foarte dur pe Simion, dar, în același timp, aleargă după voturile suveraniste ale lui Georgescu și, peste toate astea, în paralel îi face curte inamicului lui Georgescu, anume lui Gigi Becali, despre care, ieri, Victor Ponta a emis gogomănia că-l vrea în viitor, pe Becali, să fie șeful său politic, adică președintele unui partid pe care să-l facă, totuși, împreună. Da, știrea e adevărată, nu este un fake news. În aceeași linie pe care v-am expus-o, ca să fiu ironic, mâine, de ziua lui Călin Georgescu, ar fi de așteptat ca Ponta să meargă frumușel la Ciolpani, cu o sticlă de șampanie austriacă, că e mai ieftină, pentru Călin Georgescu, care a locuit în Austria timp de 11 ani, în mâna cealaltă cu flori și prăjiturele pentru doamna Cristela.
Comparați, așadar, potențialul său politic teoretic, pe care l-am evocat la începutul analizei de astăzi, cu mingicăreala ieftină prezentată în campania sa de până acum, pe care v-am prezentat-o succint adineaori, iar sinteza o să vă apară cam așa: trumpism, contorsionism, oportunism, georgism, becalism sau, mai degrabă, „IMbecalism”, dar toate acestea doar rimează, Victor Ponta, cu suveranism. Cred că avem de-a face, totuși, cu o candidatură de tip „Hai să ne aflăm de treabă!”.
