Autor: Daria Gușă
Mâine se împlinesc patru ani de la începutul oficial al războiului ruso-ucrainean sub forma invaziei la scară largă. Cea mai mare eroare de analiză în presa occidentală rămâne însă aceeași: tratarea datei de 24 februarie 2022 drept „moment zero”. Momentul zero ar putea fi considerat summitul NATO de la București din aprilie 2008, când s-a declarat oficial că Ucraina și Georgia vor deveni membre NATO, în ciuda promisiunilor făcute Moscovei de a limita extinderea NATO în spațiul post-sovietic. Un alt moment zero ar putea fi revoluția Maidan din februarie 2014, un moment orchestrat, în mod dovedit, de americani prin secretarul adjunct de stat Victoria Nuland. Având ca scop impunerea unei conduceri ucrainene anti-ruse și ușor manipulabile, Maidanul lui Nuland a încurajat anexarea Crimeei de către Moscova.
Totuși, decizia declanșării unui război la scară largă nu a fost luată până în iunie 2021, când Joe Biden și Vladimir Putin, alături de delegații formate din sute de persoane, s-au întâlnit la Geneva, într-o aparentă încercare de a stabiliza relațiile SUA–Rusia. Retrospectiv, este clar că atunci s-a parafat decizia unui război proxy între ruși și americani în Ucraina și s-au negociat limitele acestui conflict. Americanii au sperat că un astfel de război ar putea menține iluzia supremației americane, bazându-se pe informații vechi care plasau tehnologia militară occidentală cu multe generații deasupra celei rusești. Rușii au folosit cele opt luni dintre summit și invazie pentru a se consolida militar. Totodată, au așteptat finalul Olimpiadei de iarnă de la Beijing, pentru a nu distrage atenția de la evenimentul organizat de aliatul chinez. În ciuda retoricii occidentale, războiul din Ucraina nu a venit ca o surpriză. El fusese anunțat de mai mult de douăzeci de ori în discursurile lui Putin, care repeta că aderarea Ucrainei la NATO și modul în care sunt tratate minoritățile din Ucraina sunt inacceptabile.
Rusia a intrat în conflict cu premisa unui război scurt, bazându-se pe superioritatea militară, numerică și economică evidentă față de Ucraina. Moscova spera că un atac inițial șocant va duce rapid la conștientizarea numărului mare de victime ce ar putea rezulta dintr-un război prelungit. Calculul nu s-a dovedit corect. Mobilizarea occidentală a depășit așteptările Moscovei, iar conflictul s-a transformat într-un război de uzură, în care contează ritmurile de producție ale artileriei și dronelor, infrastructura energetică, mobilizarea umană și industrială, precum și capacitatea de absorbție a pierderilor – toate domenii în care rușii au un avantaj inerent.
Controlul teritorial s-a modificat în valuri de-a lungul războiului. În prima jumătate a anului 2022, Moscova s-a concentrat în principal pe distrugerea laboratoarelor biologice și a infrastructurii ucrainene, lansând invazia pe mai multe axe. În a doua jumătate a anului 2022, Ucraina nu doar că a reușit sabotarea Nord Stream, dar a obținut și cele mai importante câștiguri teritoriale prin contraofensiva fulger din Harkov și recucerirea Hersonului. În 2023, rușii au avansat lent în sud-est și est, în timp ce ucrainenii au rămas în defensivă. În 2024, războiul s-a întețit atât pentru ruși, cât și pentru ucraineni, cu câștiguri teritoriale semnificative pentru Moscova în est și incursiunea ucraineană în Kursk susținută de un Biden aflat la final de mandat. Disponibilitatea ajutoarelor occidentale pentru ofensivele ucrainene pe teritoriul Rusiei s-a erodat rapid pe fondul amenințării Moscovei de a folosi noua tehnologie Oreshnik, o rachetă care ar ajunge în câteva minute în orice capitală europeană și care are capacități distructive similare unui focos nuclear, dar fără consecințe pe termen lung. În 2025–2026, tabloul militar s-a consolidat prin avansuri rusești constante, dar fragmentate, în est și nord-est, precum și printr-o presiune serioasă asupra infrastructurii energetice ucrainene. Ultimii ani au arătat o Ucraină aflată într-o criză constantă de personal și muniție, suferindă în urma pierderii unui sprijin semnificativ din partea SUA. În paralel, Rusia s-a menținut calmă și stabilă din punct de vedere militar și economic, în ciuda celor 16.000 de sancțiuni impuse de Occident.
În total, acest război a costat Occidentul peste un trilion de dolari în cheltuieli directe, clare și cuantificabile, inclusiv banii furați pe drum spre Ucraina. Dacă adăugăm însă prețul real plătit de Europa prin decuplarea energetică, sabotarea Nord Stream, pierderea competitivității și prăbușirea comerțului cu Rusia, ajungem la un cost total minim estimat între 3 și 4 trilioane de dolari. Cel mai important cost rămâne însă cel uman. Deși unele surse occidentale, precum CSIS, BBC sau CNN, susțin că ucrainenii au suferit între 50.000 și 100.000 de victime, iar rușii între 350.000 și 600.000, informațiile din cercuri diplomatice serioase indică faptul că aceste numere ar fi, de regulă, inversate, iar fiecare moarte de soldat rus ar corespunde morții a între 8 și 11 soldați ucraineni. În orice caz, vorbim despre un număr foarte mare de victime ucrainene, mai ales raportat la populația țării, care a scăzut drastic odată cu începerea războiului și cu valul rezultant de emigrație. Au apărut rapoarte potrivit cărora statul ucrainean plătește deja pentru crioconservarea spermei tinerilor ucraineni. Singura soluție pentru susținerea economiei după încheierea războiului ar fi o imigrație masivă de bărbați din Asia de Sud și Africa, cu consecințe serioase pentru genofondul ucrainean și pentru demografia Europei.
Astăzi s-a anunțat că a opta rundă de negocieri de pace se va relua la Geneva în următoarele zece zile. Cu toate acestea, perspectivele tratatului de pace par mai îndepărtate decât în 2025. Zelenski afirmă că nu poate ceda teritoriu, preferând practic prelungirea războiului și recuperarea acestor teritorii de către ruși prin forță, în locul unui acord diplomatic. El declară deschis că obiectivele sale pentru acest an nu sunt pacea și stabilizarea Ucrainei, ci creșterea numărului de victime rusești. În plus, continuă să refuze organizarea de noi alegeri în Ucraina, în ciuda garanțiilor de securitate pe care, cu siguranță, le-a primit de la americani, având în vedere multitudinea de secrete pe care le-ar cunoaște despre oficialii americani implicați în Ucraina.
Negocierile de la Istanbul, de la finalul lunii martie 2022, au fost singurele care au dus la o înțelegere directă între Kiev și Moscova. Acestea au fost însă torpilate de prim-ministrul britanic Boris Johnson, cel mai probabil în scopul profitului giganților BlackRock sau Halliburton, care vizau contractele profitabile de reconstrucție postbelică. Întâlnirea de la Anchorage din august 2025 a fost un alt moment care ar fi putut pune capăt războiului, mai ales în contextul promisiunilor hiperbolice ale lui Donald Trump. La începutul acestei luni, Serghei Lavrov a declarat că rușii și americanii ajunseseră la un acord asupra unor condiții finale de pace. Cu toate acestea, liderii europeni l-au împiedicat din nou pe Zelenski să accepte vreun acord, singurele motive plauzibile fiind, din nou, inexistența unui contract de reconstrucție a Ucrainei.
După patru ani, războiul din Ucraina a produs exact opusul multor promisiuni făcute în 2022. Nu a adus o Rusie izolată și rapid înfrântă, nu a generat o autonomie strategică europeană și nu a demonstrat puterea ordinii mondiale liberale. A produs, în schimb, o Uniune Europeană în criză, care și-a demonstrat incapacitatea economică și militară. A produs o Rusie mai adaptată la un conflict prelungit și mai concentrată pe schimbarea ordinii mondiale, o Ucraină epuizată și redusă la statutul de erou-martir și o Americă înfrântă din perspectiva hegemoniei globale, care și-a abandonat discursul moralizator în favoarea pragmatismului.
Ucrainenii încă rezistă eroic atacurilor Moscovei. Realitatea rămâne însă aceeași ca la începutul războiului: acest război nu va putea fi câștigat niciodată de ucraineni, iar americanii, considerați generatorii acestei crize, nu sunt dispuși să-și riște propriii soldați sau declanșarea unui nou război mondial pentru integritatea teritorială a Ucrainei. Având în vedere lipsa de flexibilitate a europenilor și ucrainenilor în negocieri, justificată prin considerente etice și morale într-un peisaj geopolitic care a demonstrat că nu ia ăn calcul pe astfel de aspecte, țin să reamintesc că teritoriile cu majoritate etnică rusă vor deveni oricum parte a Rusiei, fie prin forță, fie prin diplomație. În timp ce se hotărăște modalitatea, numărul morților și al orfanilor ucraineni continuă să crească în fiecare zi, iar europenii sunt din ce în ce mai afectați de costurile acestui război. Așadar, așa cum am mai spus de multe ori de-a lungul acestor patru ani, pacea trebuie să fie prioritatea principală, mai ales pentru negociatorii de partea Ucrainei.
