În cadrul emisiunii „Lumea-i cum este”, de la Gold FM, au fost trecute în revistă mai multe cazuri din toată lumea în care persoane cu condamnări la activ au candidat pentru funcții publice și au câștigat.
La sfârșitul anului trecut, în Texas, electoratul l-a desemnat Procuror General pe Ken Paxton, pus sub acuzare pentru fraudă și acuzat de faptul că a activat pe post de consilier de investiții, dar nu s-a înregistrat ca atare. Paxton a fost pus sub acuzare pentru prima dată în 2015, a pledat nevinovat și alegătorii au decis că poate implementa legea înainte ca procesul să se încheie.
În 2004, Alain Juppé era judecat pentru abuz și folosirea banilor publiciîn scop personal. A fost condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare și a pierdut anumite drepturi civice pentru cinci ani. În același timp, nu mai avea voie să ocupe o funcție publică timp de un deceniu. A făcut apel, i s-a redus pedeapsa și, în 2010, președintele Nicolas Sarkozy l-a chemat în Guvern. Juppé a refuzat să fie ministru al Justiției și, cum nu putea fi desemnat premier, funcție pe care o mai ocupase, a acceptat să fie ministru al Apărării, apoi ministru de Externe. Ba chiar a candidat mai târziu la funcția supremă în stat. Juppé și-a continuat cariera politică, în calitate de primar al orașului Bordeaux, până în 2019.
Din Bavaria vine cazul lui Otto Wiesheu. În 1983 a condus sub influența alcoolului, a generat un accident rutier în urma căruia a decedat o persoană și a fost grav rănită o alta, a fost judecat, găsit vinovat și condamnat la 13 luni de închisoare. După apel s-a ales cu 12 luni, cu suspendare. Asta nu l-a împiedicat ca în 1990 să devină membru al guvernului bavarez, iar în 1993 ministru al Transporturilor.
La alegerile din anul 2020, din Serbia, s-au prezentat mai mulți acuzați și condamnați de crime de război, unii întorși din închisoare cu doar câteva luni înainte de scruti.