De pe 11 octombrie a.c., în Sectorul 4 al Municipiului București au început înscrierile pentru acordarea tichetelor de masă restante persoanelor vaccinate cu schema completă împotriva COVID -19. În acest sens, sunt eligibile persoanele cărora, în perioada 03.09.2021-14.04.2022, li s-a administrat doza 2 la unul dintre vaccinurile AstraZeneca, Pfizer și Moderna sau unidoza la serul Johnson&Johnson.
Pentru a intra în posesia bonurilor în valoare de 100 de lei, persoanele imunizate împotriva SARS-CoV2 în intervalul 03.09.2021-14.04.2022 și care nu au primit până acum tichetele valorice trebuie mai întâi să se înscrie. Pot face lucrul acesta începând cu data de 11 octombrie a.c., alegând una dintre următoarele modalități:
- online, accesând link-ul https://start.ps4.ro/tichete și completând formularul aferent cu datele personale (nume, prenume, CNP, număr de telefon);
- fizic, prin prezentarea la Biroul de Asistență din Mall Grand Arena (Bd. Metalurgiei Nr. 12-18, Etaj.1).
UPDATE:
În Sectorul 4 al Capitalei continuă înscrierile în vederea acordării tichetelor de masă restante pentru persoanele care în perioada 03.09.2021-14.04.2022 s-au imunizat cu doza 2 la unul dintre vaccinurile Pfizer, Moderna, AstraZeneca sau unidoza la serul Johnson&Johnson,în următoarele centre de pe raza Sectorului 4 :
- Grand Arena Mall;
- Palatul Național al Copiilor;
- City Office;
- Drive-thru Metro Berceni;
- Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Ioan”;
- Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca;
- Spitalul Clinic de Psihiatrie Dr. Al. Obregia;
- Comandamentul Brigăzii 1 Mecanizată.

Până în momentul de față, peste 2.000 de persoane eligibile și care nu au primit încă tichetele de masă s-au înscris pentru a intra în posesia bonurilor în valoare de 100 de lei, fie online, prin accesarea link-ului https://start.ps4.ro/tichete și completând formularul aferent cu datele personale (nume, prenume, CNP, număr de telefon) fie fizic, prin prezentarea la Biroul de Asistență din Mall Grand Arena (Bd. Metalurgiei Nr. 12-18, Etaj.1), ambele variante de înscriere fiind valabile și în perioada următoare.
Mai mult, în urma verificărilor, persoanele eligibile au fost deja contactate telefonic pentru a li se acorda bonurile de masă, ce vor putea fi ridicate de la fostul centru de vaccinare din Mall Grand Arena, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00- 17:00.
Menționăm faptul că, aceste bonuri valorice sunt valabile până la data de 31 decembrie a.c.. Acordarea lor are loc în baza prevederilor Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1863/10.09.2021 privind acordarea tichetelor de masă persoanelor care s-au vaccinat cu schema completă împotriva SARS-CoV2 în perioada 03.09.2021-14.04.2022.
În Sectorul 4 al Capitalei au beneficiat de schema completă de vaccinare în perioada mai sus menționată, un număr de 93.316 persoane.
Biroul de presă