Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Raport despre economie”, de la Radio Gold FM, profesorul de economie Petrișor Peiu a vorbit despre domeniul energetic al României, analizând câțiva indicatori esențiali în stabilirea progresului din acest domeniu.
Primul indicator menționat de economist este consumul energetic per locuitor, ce se referă la câtă energie se consumă în România raportat la numărul de locuitori. Suntem pe ultimul loc în UE, cu 70 de GJ pe an pentru fiecare român, în timp ce alte state din jurul nostru au un consum de peste 100 de GJ. Faptul că avem cel mai mic consum ne arată că industria noastră grea, prelucrătoare și chimică este aproape distrusă, că avem o infrastructură de transport foarte slab dezvoltată (avem o rată foarte mică de motorizare, un consum redus de călătorii aeriene), dar și că școlile și clădirile publice sunt destul de slab luminate, că nu asigurăm utilitățile absolut necesare în multe dintre unitățile de învățământ sau în spitale, iluminatul stradal pune în pericol viața cetățenilor, iar exemplele pot continua. În 1990, România avea un consum de aproximativ 130 GJ per locuitor pe an, aproape dublu față de consumul nostru actual și mult mai mare decât consumul Greciei de atunci. Nu există niciun stat european care să aibă o asemenea scădere a consumului energetic per locuitor în această perioadă.
Un alt indicator important este intensitatea energetică, parametru care măsoară câtă energie se consumă pentru a se produce fiecare 1.000 de euro din PIB. PIB-ul României de anul acesta se apropie de 1.700 de miliarde de lei, adică aproximativ 340 de miliarde de euro. Și la acest indicator suntem pe ultimul loc în Europa, cu 2,6 GJ consumați pentru fiecare 1.000 de euro din PIB. Acest consum energetic scăzut, care poate părea benefic inițial, arată și modul în care se formează valoarea adăugată în România. Principala componentă a PIB-ului este consumul final, adică cel al populației. Faptul că ne costă atât de puțină energie să producem mia de euro din PIB demonstrează că încă avem prețuri competitive, deci că avem potențial. Așadar, este foarte ușor să producem valoare adăugată, dat fiind cât de ieftin e tot procesul, și totuși România nu reușește să aibă performanțe în această privință.
Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.