Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Dincolo de propagandă”, prezentată de Andrei Gușă la Radio Gold FM, profesorul în economie Petrișor Peiu a explicat în amănunt care sunt măsurile reale pe care Guvernul Ciolacu le-ar putea aplica pentru a ieși din impasul economic extrem de grav în care se află țara.
Această creștere excesivă a deficitului bugetar ar putea fi contracarată prin reducerea cheltuielilor și prin creșterea încasărilor în special în domeniile de unde vin prea puțini bani la bugetul de stat. Încasările bugetare ale României provin din mai multe surse, cea mai mare pondere venind din contribuțiile plătite de angajați: cea de sănătate și cea de pensii, această ramură reprezentând 10% din PIB. O altă sursă este reprezentată de taxele de consum: TVA-ul și accizele. 2,4% din PIB provin din impozitul pe venit și doar 1,9% provine din impozitul pe profit. Mediile europene sunt 15% la contribuții, 15% la taxele de consum, 8% la impozitul pe venit și aproximativ 4% la impozitul pe profit.
Bugetul de stat este construit în special din impozitele care împovărează cetățenii de rând, în timp ce impozitul pe profit este aproape infim. Este enormă discrepanța dintre impozitul pe venit și cel pe profit. Banii contribuabililor sunt furați pe față de marile companii, care căpușează statul și care sunt scutite de impozite, și de companiile de stat.
Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.