Un mai recent cunoscător al istoriei serviciilor secrete românești, Hunor Kelemen, a dezvăluit, în urmă cu două săptămâni legătura dintre respectivele servicii unii politicieni și oameni de cultură importanți din România. Astfel, reputatul medic veterinar, poet și filosof din Cîrța, ne-a luminat asupra unei perioade tulburi din istoria regimului Ceaușescu: „Malița poate fi descris cel mai bine prin rețeaua Caraman”.
În continuarea dezvăluirilor sale incendiare, prestigiosul Kelemen a făcut lumină și despre unul dintre discipolii lui Mircea Malița: Kelemen Hunor a declarat că Georgescu ar fi emanația „rețelei Caraman”, făcând referire la generalul Mihai Caraman, fost spion al Direcției de Informații Externe din perioada comunistă, cunoscut pentru faptul că în anii ‘60, a obținut informații de la NATO pe care ulterior le-a transmis sovieticilor.
„Eu am văzut următorul lucru, pe care-l cred. Pe de-o parte, în spatele lui Călin Georgescu se află o rețea de rezerviști care acoperă societatea în toate direcțiile și aceștia și-au căutat un candidat, și au mobilizat. Pe de altă parte, în mod evident a fost acolo acel om care s-a prezentat ca anti-sistem, deși el este omul vechiului sistem, el nu este anti-sistem, el este omul vechiului sistem”, a declarat Hunor. Liderul UDMR invocă studiile de la Londra și New York pe care Călin Georgescu le-a făcut în perioada comunistă, un privilegiu pe care îl aveau persoanele cu conexiuni în structurile statului.
Totodată, liderul UDMR își susține afirmația prin legătura lui Georgescu cu Mircea Malița, fost ambasador în SUA în perioada comunistă, legătură pe care candidatul la prezidențiale a recunoscut-o.”
Ei bine, tulburătoare această revelație a fostului ministru al Culturii. De ce tulburătoare? Pentru că este un fel de auto-denunț. În perioada guvernului Tăriceanu, atunci când Kelemen era președinte executiv al UDMR și chestor al Camerei Deputaților, piesă grea în coaliția de guvernare de atunci (aceeași ca și cea de astăzi, de altfel, doar că PSD era în coaliție numai în parlament), acesta l-a însărcinat pe colegul său de partid, Attila Korodi să conducă bănosul minister al Mediului. Și domnul Korodi a împărățit mult și bine peste fondurile de pre-aderare destinate salubrității, canalizării și alimentării cu apă a miilor de localități din patria noastră. Numai că să vezi minune mare, pe atunci tânărul cercetător în secretele serviciilor ceaușiste, Hunor Kelemen, a descoperit o metodă infailibilă de a depista rezerviștii ceaușiști plantați de Malița în perioada comunistă: l-a atras în capcană pe unul dintre ei, candidatul de astăzi, Călin Georgescu. Perfidul ministru Korodi l-a momit pe Georgescu cu suma uriașă (pe atunci) de 400 000 de euro pe care i-a plătit unui ONG condus de rezervistul Georgescu: Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă. Poate vă întrebați de ce i-a plătit ministrul Korodi din bugetul statului 400 000 de euro lui Călin Georgescu? Păi, nici mai mult , nici mai puțin decât pentru nobilul scop de a scrie, în numele și cu binecuvântarea guvernului, Strategia națională de Dezvoltare Durabilă până în 2038, adică pe 30 de ani!
Un alt amănunt mic-micuț, dar totuși de luat în seamă este acela că respectiva strategie a fost aprobată cu mare fast de către guvernul Tăriceanu II chiar cu două săptămâni înainte de alegerile din 2008. Presa de atunci a criticat atât lipsa de transparență a întocmirii respectivei strategii, cât și modalitatea de atribuire a contractului. Vă las, în facsimil, un articol savuros din 17 noiembrie 2008, a doua zi după fericita adoptare a strategiei în guvern, pentru ca cititorul să se delecteze singur cu principii de dezvoltare deja bine-cunoscute.
Jurnalul național, 17 noiembrie 2008 Foto Arthiva JN
Un ultim amănunt: cine credeți că era secretarul general al guvernului Tăriceanu, însărcinat cu programarea și verificarea materialelor pentru ședința de guvern? Nimeni altul decât eroul reformator Ilie Bolojan!
Acum să tragem, totuși, niște mici concluzii. Ministrul UDMR al mediului, Atilla Korodi, subordonatul politic al lui Hunor Kelemen, îi încredințează ONG-ului condus de Călin Georgescu misiunea nobilă de a scrie Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă. Contractul respectiv a fost atribuit fără nicio licitație, în mod netransparent și executat fix la fel de netransparent. Documentul conține cam aceleași principii pentru care este astăzi blamat Călin Georgescu de către Hunor Kelemen și Ilie Bolojan la unison, doar că atunci era unanim apreciat.
A, ce mai aflăm din articol: că același ONG, al aceluiași Călin Georgescu se ocupase de strategia națională de dezvoltare și în perioada de pre-aderare, adică până în 2007. Adică, în traducere liberă, Călin Georgescu este singurul nostru specialist în strategii naționale de dezvoltare durabilă. Ba, mai mult, dacă omul tot a proiectat parcursul României până în 2038, de ce nu îl lasă aceiași Hunor Kelemen și Ilie Bolojan să își pună în practică, din fotoliul de la Cotroceni, propria strategie?
La final vă las, spre deliciul lecturii, un febril mesaj omagial adresat de actualul nostru ministru de externe, Emil Hurezeanu, funestei reprezentări a rețelei Caraman, cu doar 8 ani în urmă, în 2017:
„Diplomatul Mircea Malița a fost un onest broker, cum spun anglo-saxonii, prin excelență. Adică un mijlocitor de bună-credință, folosind pozitiv toate mijloacele de bord ale unui vehicul deseori teleghidat de indiferență, ignoranță, ostilitate și chiar paranoia.
Un om cu viziune strategică și cu suport intelectual ideatic, modern și profund în creația sa literară, în diplomație, în continuitatea lui Titulescu sau Gafencu, chiar sub Ion Gheorghe Maurer și Nicolae Ceaușescu. A promovat idei și practici în politica externă și în diplomație de la faimosul manual „Diplomația”, și astăzi perfect valabil, sau Institutul Diplomatic post-universitar, abuziv desființat de ignarii din fruntea Partidului, la care au predat printre alții Edgar Papu sau Zoe Dumitrescu Bușulenga.
Gândirea sa lucidă despre rolul României într-o lume mereu în schimbare, adesea neprietenoasă – situație pe care o regăsim și astăzi, în care concilierea și nu medierea deține rolul recomandabil într-o alertă permanentă a acomodărilor obligatorii, oportune, la liniile de forță schimbătoare ale geopoliticii, cu păstrarea unui matrix sau a unei matrice ferme a intereselor naționale vitale, are încă valabilitate.
Am reținut, de altfel, următoarea formulă a domnului Malița: „în politica externă, și nu doar, nu este recomandată opțiunea binară sau-sau’ ci medierea fără cedare și servituți, a acelui și-și.
Nici atunci, în timpul Războiului Rece și nici astăzi, când facem parte din constelația euro-atlantică, nu trebuie să ne bizuim doar pe pilotul automat al marilor puteri sau alianțe marțiene sau venusiene, imperative sau binefăcătoare. Un pilot atent instruit, sensibil, mereu vigilent, e de fiecare dată necesar chiar când nava navighează fără turbulențe. Dar ele, ca acum de altfel, pot apărea oricând și niciun pilot automat nu va ține locul pilotului viu. Iată una din lecțiile profesorului Mircea Malița, pe care o respect foarte mult.”
Nu i se mai limpezește înțelegerea acum eminentului specialist în securistologie ceaușistă, Hunor Kelemen? Poate așa va înțelege pe deplin dimensiunea uriașă a „rețelei Caraman”. Glumesc, desigur!
