Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Dincolo de propagandă”, de la Radio Gold FM, profesorul de economie Petrișor Peiu a explicat care sunt cauzele decăderii Europei din perspectivă economică.
La Maastricht s-a pus pentru prima dată problema transformării uniunii vamale și a pieței coordonate a Europei într-o uniune politică. Atunci s-a vorbit pentru prima dată de adoptarea monedei unice, de o singură cetățenie, de respectarea unor criterii unice din punct de vedere financiar, momentul marcând instaurarea birocrației europene. Birocrația rarefiată și echilibrată care definea dinamica europeană la început a fost înlocuită de o birocrație extinsă, agresivă, zdrobitoare, care a început să ia decizii abuzive. Europa devine din ce în ce mai nesemnificativă la nivelul economiei globale. De la a reprezenta peste 25% din economia globală, Europa a ajuns să mai reprezinte doar 14,5%, cu prognoza sumbră că în 2028 va ajunge la 13%.
Europa plătește un preț de 2,5 ori mai mare la energie decât cel pe care-l plătesc SUA și China. Efectul acestei creșteri de preț din energie este tocmai distrugerea competitivității și diminuarea producției. Este o prăpastie colosală între principala lozincă a birocrației europene, care este „creșterea rezilienței”, ce se adaugă proiectului Green Deal, și îngroparea industriei europene prin majorarea prețurilor la resursele energetice, distrugerea agriculturii, a stilului de viață ș.a.m.d.. Ponderea poluării la nivelul UE este de doar 6,7%, deci este o iluzie faptul că Europa trebuie să ia măsuri urgente pentru a stopa distrugerea planetei.
Birocrația Europei, aceste „minți luminate” care ne aruncă în prăpastie cu bună știință, este formată din 60.000 de oameni, plătiți cu 13 miliarde de euro pe an și care cheltuie anual un buget de aproximativ 180 de miliarde de euro. Decizia la nivelul UE este împărțită în 4 foruri: există Parlamentul European, format din 705 europarlamentari, Comisia Europeană, formată din 27 de oameni, Consiliul European cu 29 de responsabili și Consiliul UE, la care se adaugă Curtea de Conturi a UE, Curtea de Justiție, Banca Centrală Europeană și 49 de agenții răspândite în 24 de țări. Toate aceste instituții și angajații lor poluează prin călătoriile lunare sau chiar săptămânale, prin tonele de hârtii folosite, dar tot cetățenii de rând și antreprenorii trebuie să suporte consecințele majorării prețurilor la energie.
Trecerea la moneda euro a adus distrugerea economiei țărilor mediteraneene și a celor din sudul Europei, pentru că structura lor administrativă, culturală, societală este diferită de cea a țărilor germanice. Probabil că nici în următorii 10 ani România nu va reuși să fie pregătită să adopte moneda euro.
Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.