27.6 C
București
joi, iunie 20, 2024
27.6 C
București
joi, iunie 20, 2024

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăPoliticăPiedone a atribuit 11 contracte de 1,9 milioane lei în numai 3...

Piedone a atribuit 11 contracte de 1,9 milioane lei în numai 3 ore, fără licitație, către o firmă a familiei Flutur căreia îi mai dăduse 1 milion cu o luna-n urmă

-

DISTRIBUIE:

În 30 aprilie 2024, firma Geca Impex PM a primit de la Primăria Sectorului 5, în mai puțin de 3 ore, 11 contracte în valoare totală de aproape 1,9 milioane lei. S-au cumpărat leagăne, balansoare, mobilier urban, echipamente de fitness și lucrări de reparație la terenurile de sport.

Într-o repetare a metodei fragmentării contractelor de valoare mare în mai multe contracte care să poată fi atribuite direct, Primăria Sectorului 5 a postat pe 29 și 30 aprilie, în sistemul electronic de achiziții publice, 11 anunțuri. Anunțurile s-au referit la cumpărarea prin achiziție directă a mai multor obiecte de mobilier urban (coșuri, bănci), aparate de fitness, porți și lucrări de reparație la terenurile de sport.

Pe 30 aprilie, între ora 9.30 și 11.52, toate cele 11 contracte, în valoare totală de 1,9 milioane lei, au fost atribuite firmei Geca Impex PM. Primăria Sectorului 5 a atribuit către aceeași firmă, Geca Impex PM, în trei zile, la finalul lui februarie 2024, 12 contracte în valoare de aproape 1 milion de lei. Ele s-au referit la același gen de livrări – echipamente pentru locuri de joacă, aparate de fitness și lucrări.

Geca Impex PM are în mod obișnuit contracte cu statul. Potrivit termene.ro, acționari sunt Gelu și Verona Palamaru, care sunt nașii de cununie ai lui Gheorghe Flutur (PNL), potrivit relătărilor de presă. Firma Geca Impex PM, a primit în perioada 2018-2024, doar prin licitație sau procedură simplificată, fără achiziții directe, 17 contracte în valoare totală de 821 milioane lei, conform centralizărilor HotNews.ro. O parte sunt acorduri-cadru, unde primăriile pot încheia în funcție de nevoi, contracte subsecvente, până la limita acordului-cadru.

Conform sistemului de achiziții publice, contractele atribuite fără licitație pe 30 aprilie de la PS5 către Geca Impex PM prevăd:

  • Execuție lucrări de reparare a terenurilor de sport (1.214 mp). Valoarea: 326.566 lei. Anunțul a fost postat pe 30.04.2024, 11:21 și câștigătorul desemnat pe 30.04.2024, 11:52.
  • Furnizare gazon sintetic (1.214 mp). Valoarea: 269.508 lei. Anunțul a fost postat pe 29.04.2024, ora 16:49, iar câștigătorul desemnat pe 30.04.2024, ora 09:30.
  • Furnizare mobilier urban (coșuri gradena lemn – 226 bucăți). Valoarea: 192.100 lei. Anunțul a fost postat pe 29.04.2024, ora 16:45, iar câștigătorul desemnat pe 30.04.2024, ora 09:55.
  • Furnizare echipamente pe arc (15 bucăți). Valoarea: 97.800 lei. Anunțul a fost postat pe 29.04.2024, ora 16:40, iar câștigătorul desemnat pe 30.04.2024, ora 10:09.
  • Furnizare leagane (7 bucăți). Valoarea: 89.920 lei. Anunțul a fost postat pe 29.04.2024, ora 16:23, iar câștigătorul desemnat pe 30.04.2024, ora 08:42.
  • Furnizare balansoare (4 bucăți). Valoarea: 32.464 lei. Anunțul a fost postat pe 29.04.2024, ora 16:12, iar câștigătorul desemnat pe 30.04.2024, ora 10:22.
  • Furnizare panouri multifuncționale (poartă minifotbal/handbal, panou basket, mese șah, mese ping-pong, ansamblu de obstacole pentru animale de companie) – 22 bucăți. Valoarea: 269.077 lei. Anunțul a fost postat pe 29.04.2024, ora 16:07, iar câștigătorul desemnat pe 30.04.2024, ora 10:33.
  • Furnizare echipamente fitness în aer liber (12 bucăți). Valoarea: 95.856 lei. Anunțul a fost postat pe 29.04.2024, ora 15:31, iar câștigătorul desemnat pe 30.04.2024, ora 10:46.
  • Furnizare tuneluri pentru trenuri de joaca (4 bucăți). Valoarea: 192.936 lei. Anunțul a fost postat pe 29.04.2024, ora15:07, iar câștigătorul desemnat pe 30.04.2024, ora 10:55.
  • Furnizare trambuline (două bucăți). Valoare: 230.224 lei. Anunțul a fost postat pe 29.04.2024, ora15:00, iar câștigătorul desemnat pe 30.04.2024, ora 11:08.
  • Furnizare mobilier urban (50 bănci). Valoare: 77.500 lei. Anunțul a fost postat pe 29.04.2024, ora 14:30, iar câștigătorul desemnat pe 30.04.2024, ora 11:13.

Ca să nu faci licitație, produsele și serviciile trebuie să coste mai puțin de 270.000 de lei Potrivit articolului 7 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice: „Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 900.400 lei”.

Valeria Tudora, expert în achiziții publice, a explicat recent pentru HotNews.ro, că instituțiile nu pot diviza contractele de achiziții publice, în mai multe contracte, dacă aceste contracte au același obiect.

„Autoritatea contractantă nu are dreptul, conform legii, să divizeze contractul de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică. În plus, nu poate utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziţie publică, cu scopul de a evita aplicarea procedurilor de atribuire reglementate de lege”, a spus Valeria Tudora.

„Cu alte cuvinte, așa cum se menționează și în Normele de aplicare a Legii 98/2016, autoritatea contractantă are obligaţia ca, la alegerea procedurii de atribuire, să se raporteze la valoarea estimată a produselor care sunt destinate unor utilizări identice sau similare şi care fac parte din categoriile de produse care sunt furnizate de către operatori economici cu activitate constantă în sectorul respectiv”, potrivit specialistei.

Ea consideră că „spargerea contractelor” exemplificată în relația dintre PS5 și firma Geca Impex PM reprezintă o încălcare a legii.

„Așa cum bine se poate observa, toate produsele ce fac obiectul achizițiilor directe menționate sunt destinate unor utilizări similare (mobilarii unor spații publice de recreere), toate fiind produse ce în mod curent sunt furnizate de operatori economici cu activitate în acest sector (furnizării de mobilier urban/amenajari exterioare).

Prin urmare, achiziția acestor produse prin achizitie directa, incalca prevederile legale si reprezinta o divizare a contractului de achizitie publica”, susține Valeria Tudora. Experta spune că autoritățile locale folosesc coduri CPV diferite, pentru a se acoperi. Dar legea nu prevede nicăieri că alegerea unei proceduri se face în funcție de codul CPV atribuit achiziției.

„Cea mai des întâlnită explicație a autorităților publice în aceste cazuri este că s-au achiziționat produse cu coduri CPV distincte, și pentru fiecare cod CPV nu a fost depășit pragul de achizitie directa (respectiv 270.120 lei). În auditul Curții de Conturi pe anul 2022, la Primăria Sectorului 5, aceasta este una dintre neregulile semnalate.

„Divizarea contractelor de achiziție publică, pe parcursul anului 2022, evitându-se astfel aplicarea procedurilor concurențiale de atribuire prevăzute de Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, astfel: Divizarea de către Sectorul 5 al Municipiului Bucureşti a contractelor de achiziție publică în mai multe contracte de valoare mai mica, pe parcursul anului 2022, evitându-se astfel aplicarea procedurilor concurențiale de atribuire prevăzute de Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Divizarea de către D.G.A.S.P.C. Sector 5 a contractelor de achiziție publică, pe parcursul anului 2022, evitându-se astfel aplicarea procedurilor concurențiale de atribuire prevăzute de Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice”, se arată în raport.

sursă: ziuanews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

Lovitura lui Alexa! Interviu exclusiv cu fostul premier albanez ce-l acuză...

Autor: Liviu Alexa Notele mele: Sali Berisha nu e un tip oarecare. La 79 de ani, e ca o roca, ii merge mintea ca laserul si...

Sute de persoane audiate pentru fraudă electorală și liderii județeni trimiși...

Autor: Oana-Medeea Groza Sute de persoane au fost audiate în cadrul unui dosar penal deschis cu privire la frauda electorală! Se întâmplă într-o localitate din...

Mircea Geoană – ajutat de lideri PSD să devină Președintele României...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a realizat o analiză amănunțită a activității și parcursului politic...

Ionescu: Putin dă o mare lovitură geostrategică prin vizita în Coreea...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Iulian Ionescu a analizat vizita lui Putin...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img