(discuția la CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ!, la GOLD FM)
VREMURILE SUNT SUB STĂPÂNIREA LUI DUMNEZEU, CHIAR ȘI ACEASTĂ PANDEMIE A FOST ÎNGĂDUITĂ DE CĂTRE EL, SUB FORMA UNUI RĂU FĂRĂ EXISTENȚĂ DE SINE.
PANDEMIA NE-A ÎNVĂȚAT CÂT DE IMPORTANT ESTE SĂ FIM ÎN UNIUNE, ÎN INTERIORUL BISERICII. ÎNVĂȚĂTURA LUI HRISTOS ESTE SĂ FIM ÎMPREUNĂ ÎN MOD FIZIC.
SĂ NE TEMEM DE CEI CARE NE UCID SUFLETUL ȘI ÎNTUNECĂ MINTEA TINERILOR,ACESTA E PERICOLUL MARE PENTRU UMANITATE.
CREȘTINII SĂ FIE SMERIȚI, DAR NICI INDOLENȚI ȘI NICI PROȘTI.
VADIM TUDOR A VRUT ÎNMORMÂNTAREA LA BISERICA SF. GHEORGHE NOU, PENTRU CĂ AICI A FOST PROHODIT ȘI MIHAI EMINESCU ÎN 1889.
ION DOLĂNESCU A FOST CREDINCIOS ȘI PATRIOT, LANSAT MUZICAL DE MARIA TĂNASE, PRIGONIT DE ELENA CEAUȘESCU, DAR APĂRAT MEREU DE CĂTRE IOANA RADU.
PREAFERICITUL DANIEL IUBEȘTE MULT SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI, DE LA EL AM PRIMIT BUNECUVÂNTAREA CA, DUPĂ 300 DE ANI, SĂ FACEM DESHUMAREA VOIEVODULUI MARTIR CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, CEL MAI MARE MUCENIC AL LUI HRISTOS DIN EUROPA CREȘTINĂ.
Cozmin Gușă: Bun găsit prieteni din nou, după această pauză muzicală cu vocea și inspirația binecuvântate ale lui Tudor Gheorghe. Greu cu geopolitica nu prea ne oprim niciodată, după cum vedeți, și apar tot timpul idei noi și combinații pe care Adrian Severin le gândește, eu i le provoc, le gândesc și eu, la rândul meu, sper că totuși a fost destul de clar ce-am discutat.
În acest moment am plăcerea să vi-l aduc la urechi și în față celor care ne urmăriți și pe YouTube și pe Facebook, pe un prieten foarte vechi al meu, un om la care țin foarte mult, un preot patriot, al cărui patriotism eu l-am văzut în aproape cei 20 de ani de când ne știm și suntem prieteni, preotul Emil Cărămizaru, părintele paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, din București. Emil, dragă, îți mulțumesc foarte mult că ai acceptat să fi alături de prietenii de la Gold FM care ne ascultă. Bun găsit!
VREMURILE SUNT SUB STĂPÂNIREA LUI DUMNEZEU, CHIAR ȘI ACEASTĂ PANDEMIE A FOST ÎNGĂDUITĂ DE CĂTRE EL, SUB FORMA UNUI RĂU FĂRĂ EXISTENȚĂ DE SINE.
Preotul Emil Cărămizaru: Cu multă bucurie te îmbrățișez, Cozmin. Îi îmbrățișez pe toți în Hristos în această săptămână binecuvântată, Săptămâna Cea Mare, Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale lui Iisus Hristos. Știu că nu îți este ușor să schimbi registru de la geopolitică la duhovnicie.
Cozmin Gușă: A, nu, că nu ajungem chiar la duhovnicie, dar… Să știi că dacă insiști o să le spun celor care ne ascultă, te pârăsc că te pricepi foarte bine și la geopolitică și ești foarte atent, ești un spirit foarte viu. Și aș vrea să avem o discuție vie cum avem noi de obicei. Eu am prietenii mei din Biserica Ortodoxă mă mai iartă pe mine că nu sunt atât de evlavios, nu respect tot timpul limbajul, începând cu un om cu a cărui prietenie mă mândresc, cu Preafericitul nostru căruia și cu această ocazie îi doresc multă sănătate. E un om de mare spirit pe care știu că și tu îl apreciezi foarte mult și ești foarte legat de Preafericitul nostru. Vorbim și despre el imediat, dar aș vrea să debutăm în această emisiune, Emil, să te întreb, atât cât se poate spune, atât cât se poate sintetiza, cât de greu ai simțit că a fost postul ăsta pentru enoriași și cei cu care ai stat de vorbă, nu atât din punct de vedere al sacrificiilor de tip alimentar, dar al presiunilor de tip psihic din pandemie pe care le-au resimțit. În perioada de post cred că ai stat mult de vorbă cu cei care te-au vizitat la biserică.
Preot Emil Cărămizaru: Sigur, nu numai în perioada postului, cam tot timpul avem acest privilegiu de a fi vizitați de credincioși și acesta este un dar al lui Dumnezeu, pentru că ne păstrăm în comuniune. Și cel mai important lucru pentru un preot, pentru un slujitor al lui Hristos, care niciodată nu se reprezintă pe sine, preotul, ci el reprezintă pe învățătorul cel mare, pe Hristos, ca să spun că vremurile sunt sub stăpânirea lui Dumnezeu. Și pandemia aceasta, ca și alte pandemii care s-au perindat pe pământul acesta, de-a lungul timpului au fost îngăduite de Dumnezeu. Și cred că ne sunt spre folos. Răul în sine nu are legătură cu Dumnezeu așa cum îl reprezintă Teologia, știința despre Dumnezeu, pentru că el este binele absolut. Răul cred că este doar un incident, nu are existență de sine. Și atunci binele este cel care triumfă întotdeauna. Experiența aceasta a suferinței, a răului, iată a ales-o chiar Dumnezeu.
Cozmin Gușă: Văd icoanele superbe din spatele tău, unde te afli?
Preot Emil Cărămizaru: La Cancelaria Parohială.
Cozmin Gușă: Foarte frumos! Dar ce-ai resimțit de la oameni? Adică ai resimțit o dezamăgire, o descurajare la cei care au venit să te viziteze, să vorbească cu tine? Sunt copleșiți de această pandemie, sunt revoltați de atacurile la Biserică? Niște lucruri, atât cât poți să spui, desigur, nu-ți cer să individualizezi. Dar m-ar interesa foarte mult pentru că lumea își deschide sufletele în fața unui preot cum ești tu și eu sunt curios să aducem esența, rezumatul acesta din unghiul tău.
PANDEMIA NE-A ÎNVĂȚAT CÂT DE IMPORTANT ESTE SĂ FIM ÎN UNIUNE, ÎN INTERIORUL BISERICII. ÎNVĂȚĂTURA LUI HRISTOS ESTE SĂ FIM ÎMPREUNĂ ÎN MOD FIZIC.
Preot Emil Cărămizaru: Tipologia umană este atât de largă și avem tot felul de oameni. La biserică vin oameni din toate categoriile sociale și fiecăruia trebuie să le răspundem după măsura așteptărilor lor. Sigur că a fost o perioadă grea, mai ales în perioada celor două luni de restricții când au trebuit să stea departe de Biserică, ceea ce nu s-a întâmplat în istoria celor 2000 de ani de parcurs creștin, de când Mântuitorul și-a întemeiat Biserica pe pământul acesta. Chiar și-n catacombe se-ntâlneau în vremea prigoanei romane, se întâlneau acolo credincioșii, la cina Domnului. Acum a fost foarte, foarte greu. Dar ne-am dat seama că totul este de-a gata și se poate și mai rău, în anumite condiții, și-atunci ne-am despărțit cu lacrimi sincere, când a apărut atunci, în luna martie a anului trecut această restricție, de-a sta în casă și de a închide bisericile. Doar noi să putem sluji Sfânta Liturghie și celelalte sfinte slujbe. Și ne-am îmbrățișat cu aceleași lacrimi când ne-am revăzut. Și-atunci am înțeles cât de mult contează să fim în comuniune, cât de mult contează să fim în această Biserică pe care a întemeiat-o Hristos cu sângele Său, cu multă suferință. Și cât de bine este să fie frații împreună, așa cum arată Sfânta Scriptură. Biserica trebuie să-și aducă aportul ei în orice condiții: și-n vreme de pace, și-n vreme de război, și-n vreme de boală, și-n vreme de pandemie, și-n orice timp și-n orice răstimp, contribuția ei în a coagula energiile benefice, creative, lucrătoare ale poporului, în așa fel încât o societatea care pare că face implozie sau explozie să poată fi ținută sub control în numele adevărului, al vieții. Să le arătăm care este și calea, și adevărul, și viața. Să-l arătăm pe Iisus Hristos, pentru că dacă propovăduirea noastră nu este legată de sursa aceasta superbă, magnifică care este Dumnezeu, zadarnic este propovăduirea noastră, cum spune Sfântul Apostol Pavel. De aceea ei gustă această dulceață a întâlnirii în Biserică la Sfintele Liturghii, la sfintele slujbe, acum cu mai multă sete, chiar decât înainte. Deci putem găsi și într-o mare sărată ceva dulce prin credință, prin optimismul pe care-l răspândește credința.
Cozmin Gușă: Dar eu cred c-au fost, acuma, în timp ce vorbeai tu mi-am dat seama cu ochii minții așa, am vizualizat, cred că au fost destule cazuri disperate de oameni care, nefiind bolnavi resimt nevoia ca cel puțin o dată pe săptămână să vină în biserică, să aibă această comuniune prin preot cu Dumnezeu și asta e ca un soi de medicament. În perioada asta cred că această categorie, din care bănuiesc că ai și tu câteva zeci, sute de oameni acolo care au totală dependență de întâlnire cu biserica ca să ajungă la Dumnezeu în felul acesta, ăștia au fost cei mai suferinzi, săracii.
Preot Emil Cărămizaru: Foarte suferinzi. Nu-ți poți închipui și nu-mi pot scoate din minte imaginea aceea din noapte de Paști când slujeam singur și chemam să primească Lumină și nu era nimeni. Eram ca într-un pustiu, dar lângă noi era cel care dădea Lumina cea adevărată, Iisus Hristos și care a dus-o în casele tuturor.
Cozmin Gușă: Deci tu anul trecut ai slujit singur în Biserică toată slujba.
Preot Emil Cărămizaru: Păi așa a fost rânduiala. Și-n toate bisericile, nu numai aici, în toată lumea, chiar și la Sfântul Mormânt de la Ierusalim s-a întâmplat lucrul aceasta. Dar nu am fost singuri, pentru că am spus, am beneficiat atunci și de tehnologie ca să transmitem pe pagina de Facebook a bisericii sfintele Slujbe, să le spunem un cuvânt, să le spunem că trupurile fiind trecătoare sunt și oarecum relative, pentru că ele se descompun la vremea cuvenită în pământul dintru care au fost alcătuite. Dar celălalt trup care este veșnic și este spiritual, sufletul nostru făcut după chipul lui Dumnezeu acela călătorește și noi ne-am întâlnit atunci într-un loc pe care-l știe numai Dumnezeu. Ne-am întâlnit cu toții și am luat Lumină din Lumină.
Vedeam apoi în ziua de Izvorul Tămăduirii, Săptămâna Luminată, îi vedeam cum umblau pe la ușile bisericii cerând agheasmă, cerând binecuvântarea, măcar să punem mâna prin gard să-i binecuvântăm, sau de la distanță să ne vadă. Era un dor. Un dor de biserică, un dor de duhovnic, de duhovnicie, de întâlnirea această superbă. Pentru că vezi că cea mai gravă problemă a acestei pandemii sau a pandemiilor în general este cea că oamenii nu se mai pot apropia unii de alții. Adică este elementul care contrazice ființial învățătura lui Hristos de a ne apropia unii de alții, de a fi împreună. Și acesta este un rod al răului care bântuie lumea. Lumea care prin propria alegere caută să se îndepărteze voit, nu nevoit, de Dumnezeu, în virtutea libertății depline ca cel mai mare dar pe care l-a dat Dumnezeu pentru viață. Și atunci, pentru că vorbiți atât de bine de la postul vostru de radio despre situația geopolitică a lumii de astăzi și de altădată, ne dăm seama că oamenii încă trăiesc într-o sălbăticie. Războiul înseamnă sălbăticie. Chiar dacă nu este războiul propriu-zis și sunt alte unelte ale războiului, alte arme, economice ș.a.m.d. Asta înseamnă că lumea nu a ieșit din sălbăticie. Și dacă de 2000 de ani de când răsună Evanghelia lui Hristos Dumnezeu cel care s-a întrupat, Dumnezeu fiind, ca să ne arate cine suntem noi, oamenii încă nu au înțeles că războiul este o traumă cumplită, este o imagine a Iadului. Înseamnă că nu am înțeles nimic. Și glasul celui care a strigat în pustie Sfântul Ioan Înaintemergătorul „Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui” și împlinirea profețiilor prin Iisus Hristos au fost făcute pentru fiecare suflet în parte, ca fiecare suflet să primească viața, nu moartea. Iar oamenii răspândesc încă moartea. Și aceasta este durerea cea mare și Biserica însă, dincolo de aceste aprecieri subiective pe care le facem aici, este optimistă, crede că-l poate scoate pe om sau omenirea chiar din fundul prăpastiei. „De-aș umbla în Valea Morții”, spune psalmistul, „Nu m-aș teme / Cu toiagul tău mă mângâi / Tu în orice vreme”. Și de aceea ducerea oamenilor tuturor la sursă, la izvor, este singura cale valabilă, universal valabilă, de a scăpa omenirea din aceste traume cumplite prin care trăiește.
SĂ NE TEMEM DE CEI CARE NE UCID SUFLETUL ȘI ÎNTUNECĂ MINTEA TINERILOR,ACESTA E PERICOLUL MARE PENTRU UMANITATE.
Cozmin Gușă: Foarte frumos ai zis. Bine, o să devoalez încă un lucru, Emil Cărămizaru este și un poet foarte talentat, din când în când mai scrie și poezii…
Preot Emil Cărămizaru: Sper să mă lași să citesc și o poezie legată de această săptămână a Sfintelor Pătimiri.
Cozmin Gușă: Imediat o să te și provoc, nu ne-am înțeles deloc, n-am pregătit emisiunea, dar să știi că aveam acest gând să te rog la un moment dat să citești o poezie din cele pe care tu le scrii. De mulți ani de zile, Emil, de sărbători sau cu diferite prilejuri, ne trimite nouă, prietenilor, niște poezii pe care le scrie. Înainte de poezie însă te-aș ruga să îmi spui în ce fel voi, în interiorul Bisericii, ați perceput atacurile asupra Bisericii Ortodoxe Române care, în acest an blestemat al pandemiei, aceste atacuri parcă au fost mai dure și mai grele ca niciodată. Pentru că, pe lângă aceste probleme de tip confesional, organizațional pe care le-ați avut, ați făcut față, de la înălțimea Preafericitului în jos, la o serie de atacuri, unele de ordin personal, altele mult mai grave care atacă fundamentul bisericii, credința. Cum le-ați administrat și cum le-ați perceput?
Preot Emil Cărămizaru: Dragă Cozmin așa cum am spus mai devreme Biserica a fost atacată de când s-a înființat. Și primul atac s-a dat pe Crucea Golgotei, când l-au răstignit pe Cel pe care noi de-a pururea Îl pomenim și La care ne raportăm. Îți spuneam odată că mi-era greu să percep acest adevăr suprem, cosmic, că Dumnezeu Însuși se face om. Și am înțeles-o mai târziu, când am intrat la Seminar, când am studiat, când am aprofundat, am înțeles care este taina. Pentru că suntem chipul și asemănarea Lui. Ne iubește cu disperare și de aceea S-a Întrupat și-a ales și această experiență a suferinței. Și-a ales să treacă prin trauma morții trupești în ipostasul uman. Pentru că Dumnezeu nu moare niciodată, Dumnezeu e viața însăși. Și-apoi A Înviat că să înviem și noi, să ne arate că moartea nu există. Că nu se termină totul la buza mormântului. Și atunci, dacă de pe Golgota a plecat atacul la Biserica pe care a înființat-o acolo în chip nevăzut, el a continuat. Gândește-te numai la epoca romană. Să zicem că e o epocă ce aparține Antichității. Păi creștinii erau tăiați cu fierăstrăul, erau arși de vii pentru credința lor în Iisus Hristos. Sigur acum nu mai au aceste unelte, nu mai au fierăstrău și nu mai au rug, dar au alte unelte mai sofisticate, pentru că acum nu mai taie trupul acesta făcut din lut, ci taie sufletul. Și Mântuitorul Hristos ne spune că trebuie să ne ferim mai ales de cei care ne ucid sufletul. Nu de cei care ne ucid neapărat trupul. Asta este cea mai perfidă acțiune a Iadului împotriva Bisericii întemeiate de Hristos prin iubire. Și-atunci dacă le fură mintea, le fură sufletele celor mai tineri, mai ales copiilor este un pericol major pentru întreaga umanitate. Ei nu înțeleg un lucru, cei care atacă să zicem nu neapărat biserica, credința în general, că nu mă refer numai la Biserica Ortodoxă, că toată credința este atacată și toate bisericile sunt atacate, sau toate credințele sau formele de credință. Au încercat asta bolșevicii și a fost cumplit, crunt, au ars biserici, au omorât preoți, au făcut din biserici grajduri de animale și iată că totuși n-au reușit să scoată din sufletele oamenilor pe Dumnezeu și credința a înflorit și cu mai multă putere. Și asta se întâmplă și acum. Și aceștia sunt acceptați de Dumnezeu pentru că nu ne culcăm pe o ureche, nu stăm pe tânjeală că avem de toate și noi suntem profeți, aleși, veniți din cer.
Apropo, când eram copil aveam impresia că preotul nu este de pe pământ. Până la 10 ani am fost convins că el este coborât din cer, este un înger a lui Dumnezeu. Poate că nu eram departe de adevăr.
Cozmin Gușă: Poate și acum copilașii prin biserică gândesc așa despre tine și alți colegi de-ai tăi care slujesc, n-ar fi de mirare și această naivitate este chiar frumoasă. Deci să înțeleg că voi priviți cu preocupare, dar cu condescendență, aceste atacuri.
CREȘTINII SĂ FIE SMERIȚI, DAR NICI INDOLENȚI ȘI NICI PROȘTI.
Preot Emil Cărămizaru: Cu multă preocupare. Cum spunea un mare teolog, „Creștinii trebuie să fie smeriți, dar nu trebuie să fie nici indolenți, nici proști. Smerenia nu înseamnă o supușenie oarbă, la orice. Smerenia înseamnă o atitudine legată de comportamentul universal și superior al lui Hristos Dumnezeul manifestat deplin în Evanghelia sa”. Și atunci dacă El ne spune nouă: „Să iubiți și pe vrăjmașii voștri” și noi nu suntem în stare să ridicăm un deget în acest demers, atunci nu mai suntem copiii lui, pentru că ne despărțim de voia lui. El nu spune că trebuie niciodată, El spune dacă vrei. „Dacă vrei să-Mi urmezi Mie, ia-ți crucea ta și vino după mine”. Pentru că iubirea se manifestă în felul acesta. Nu ne-a făcut roboței, ne-a dat libertatea ca să putem să susținem demersurile noastre printr-o alegere sfântă și liberă. Și de aceea suntem bucuroși mergători în biserică chiar și când în cale ni se pun spini și pălămidă, știm că sunt spre încercarea noastră, spre smerirea noastră, spre aducerea noastră la staulul vieții care este Hristos și Biserica sa și toate își au rostul. Viața este atât de puțină pe pământul ăsta încât n-ar trebui oamenii să fie atât de preocupați și frământați, atât de apăsați. Ar trebui să se despovăreze puțin și să ia așa cum spune Mântuitorul să ia jugul lor, că este ușor și vor avea odihnă pentru sufletul lor.
Cozmin Gușă: Ascultându-te îmi dau seama de ce ai atâta succes printre enoriași, eu îmi fac mea culpa cred că n-am mai fost la o slujba a ta de vreo 15 ani, mă rog, noi vorbim subiectele astea când vin în vizită.
Preot Emil Cărămizaru: Dar sunt convins că mergi pe la mănăstiri și mai ales în Ardeal.
Cozmin Gușă: Desigur, și aici la Cornu mă duc. Am fost și ieri pe la măicuțe, ai văzut că ți-am trimis și poze cu altarul și cu programul mânăstirii din Cornu, merg și în Ardeal. Mă duc la Înaltele Fețe bisericești pentru discuții, mă duc la mănăstiri. Vreau să te rog acum, și dacă ești pregătit, să ne spui niște versuri pe care le-ai pregătit tu, așa cum am spus și mai devreme, că ești foarte talentat și scrii cu multă sensibilitate.
Preot Emil Cărămizaru: Mulțumesc pentru apreciere.
Cozmin Gușă: Nu, chiar îmi face plăcere de câte ori îmi trimiți poezii toată familia citim cu interes acum, ne ești și foarte drag și atunci ne bucurăm de darul ăsta prin poezie pe care-l faci, dar aș vrea și ascultătorii să poată să vadă parte din sensibilitatea unui preot ortodox care este și poet. Te rog Emil!
Preot Emil Cărămizaru: Răstignirea Domnului, pentru că suntem în Săptămâna cea Mare, am scris câteva versuri legate de acest eveniment cosmic:
Plânge Cerul și Pământul răstignirea lui Iisus
Se împlinește legământul încă din vechime spus
Văd pe Domnul în icoane, Lumină nemărginită,
Îl dor rănile-n piroane, căci iubirea-I infinită
Curge sângele în râuri, spală întunecimea firii
Lacrimile șterg în valuri păcatele omenirii
Prin Domnul Iisus Hristos și prin sângele Său Sfânt
Crucea este de folos
Mântuirea pe pământ.”
Cozmin Gușă: Asta este parte dintr-un volum pe care l-ai scris?
Preot Emil Cărămizaru: Este parte din volumul care a fost publicat, Stihuri pentru suflet se numește, publicat la Editura Basilica a Patriarhiei Române, am avut bucuria ca prefața să o scrie marele nostru scriitor Dinu Săraru. Iar la celălalt volum, Privind spre ceruri cu speranță, prefața a scris-o un alt prieten comun, care a plecat la cer între timp, George Stanca, pe care și tu l-ai cunoscut și l-ai apreciat.
Cozmin Gușă: Eu le-am spus ascultătorilor când te-am prezentat, la începutul acestei emisiuni că ești beneficiarul unor prietenii, mă rog, cu care nu te-ai fălit niciodată, lumea nu știe, numai cei apropiați cu tine știm asta, unor prietenii cu mulți oameni sensibil și celebri. Unii nu mai sunt printre noi, cum este și George Stanca, săracul, foarte talentat și un mare suflet. Mă bucur că Dinu Săraru este încă activ, știu că are niște probleme cu vederea destul de mari, dar încă creează. Le spun ascultătorilor și telespectatorilor că el dictează, de câțiva ani de zile, dictează soției sale scrierile sale și așa apar. După aia i se mai citesc încă o dată, pentru corectură.
VADIM TUDOR A VRUT ÎNMORMÂNTAREA LA BISERICA SF. GHEORGHE NOU, PENTRU CĂ AICI A FOST PROHODIT ȘI MIHAI EMINESCU ÎN 1889.
Dar apropo de aducere aminte, niște prieteni persoane publice care au fost alături de Biserica Ortodoxă, sunt zeci pe care eu îi știu, dar despre doi care nu mai sunt printre noi, te-aș ruga să evoci câte ceva pe scurt despre fiecare dintre ei. Și uite am luat din domenii diferite: un poet-politician pe de-o parte, și pe de altă parte un renumit rapsod, ambii au fost prieteni ai tăi, Corneliu Vadim Tudor și Ion Dolănescu. Spune-ne într-un minut, două, despre fiecare câteceva, pentru că tu i-ai cunoscut îndeaproape.
Preot Emil Cărămizaru: Nu mă așteptam la întrebarea asta.
Cozmin Gușă: Știu, dar lumea e curioasă, și eu sunt curios, sigur că am mai discutat cu tine și despre ei, dar am vrut să dau și dimensiunea relațiilor de tip uman pe care tu le ai. Să știi că am primit foarte multe mesaje de la prieteni comuni, persoane publice, de azi dimineață de când au auzit că ești invitat. S-au bucurat spunând că nu te-au mai văzut de mult și nu te-au mai auzit pentru că e pandemie, dar vor asculta cu plăcere emisiunea asta.
Preot Emil Cărămizaru: Mulțumesc. Îi îmbrățișez pe toți cu bucurie.
Cozmin Gușă: Spune-mi o amintire plăcută, uite așa, o aducere aminte, una cu Vadim Tudor și una cu Ion Dolănescu, pentru că ai nenumărate, știu, să alegem una care i-ar defini într-un alt fel. Corneliu Vadim Tudor.
Preot Emil Cărămizaru: În primul rând, ne întâlneam în Cancelaria aceasta cu nea Cornel și era cu totul alt om, nu era cel pe care-l știm de la televizor. Ieșea din jungla politică, aici spunea să pun un Vivaldi, sau un Beethoven sau ceva, o muzică așa agreabilă, și ascultam și vorbeam ore întregi, la un pahar de vin, dacă era iarnă un vin fiert, și discutam ore întregi. Aveam bucuria de a fi ascultat, fără să mă întrerupă Vadim Tudor. Vreo jumătate de oră mă lăsa să vorbesc, mă asculta pur și simplu.
Cozmin Gușă: Ceea ce era foarte rar în cazul său.
Preot Emil Cărămizaru: Era chiar un privilegiu. Și sigur, este un lucru emoționant pe care-l spun, că înainte cu vreo trei luni de-a pleca la cer, mi-a spus așa: „Dragă Emil aș vrea să-ți spun că dacă voi muri să nu uiți, tu să te ocupi de slujba mea de înmormântare și înmormântarea mea să fie făcută aici la Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Biserică unde a fost prohodit în anul 1889 Mihai Eminescu și te-aș ruga să spui acuma, că suntem aici amândoi, să spui cuvântul, să-mi spui necrologul în avans ”. Și zic: cred că e o glumă nesărată, nu sunt pregătit pentru asta. El era și foarte hâtru, așa cum îl știi. Și, din păcate s-a împlinit prea repede prorocirea lui, să zicem, pentru că exact la trei luni după discuția aceasta a plecat la Împărăția lui Dumnezeu și slujba a fost făcută așa cum mi-a cerut aici. Adică mi-a spus că iubește cu disperare Biserica neamului românesc, Biserica Ortodoxă. Și întotdeauna când voia să se liniștească venea la biserică, se închina la sfintele moaște și apoi ne întâlneam aici la Cancelaria parohială și stăteam.
Cozmin Gușă: Era și un foarte bun cunoscător al Bibliei, tu cunoști asta mai bine.
Preot Emil Cărămizaru: Un teolog extraordinar, extraordinar.
Cozmin Gușă: În discuțiile mele cu el mi-a făcut această demonstrație, mă rog eu fiind la juniori din acest punct de vedere, ca să zic așa.
Preot Emil Cărămizaru: O minte extraordinară, un erudit.
ION DOLĂNESCU A FOST CREDINCIOS ȘI PATRIOT, LANSAT MUZICAL DE MARIA TĂNASE, PRIGONIT DE ELENA CEAUȘESCU, DAR APĂRAT MEREU DE CĂTRE IOANA RADU.
Despre Ion Dolănescu cred că pot să spun că a fost un fel de Eminescu al folclorului românesc. Un om de o sensibilitate rară. Era un suflet extraordinar, prieten și el cu Corneliu Vadim Tudor, un patriot desăvârșit și-mi spunea că a plecat în Australia pe vremea lui Ceaușescu și i-a spus securistului care-l călăuzea pe acolo să se ducă liniștit la plimbare, pentru că el nu va rămâne acolo deoarece n-ar putea să dezerteze în niciun fel, fiindu-i dor de țară. Nu putea să stea mai mult de două săptămâni departe de țară pentru c-o iubea și el cu aceeași disperare ca și Vadim Tudor. A făcut din folclor o adevărată artă pentru că a creat peste o mie, o mie de melodii populare, care izvorăsc din folclorul nostru autentic românesc. Și chiar dacă și el a plecat la cer a rămas printre noi cu cântecele sale care sunt nemuritoare. Au acuratețe, au frumusețe, au trăinicie, au melodicitate.
Era mai devreme maestrul Tudor Gheorghe pe post și mi-a făcut plăcere să-l aud. Aceștia sunt oameni care sunt hărăziți de Dumnezeu cu haruri, muzica este creația lui Dumnezeu. El a născut muzica. Și a dat-o celor aleși s-o propovăduiască prin cânt, prin cuvânt, prin instrument ș.a.m.d. Iar noi, sau ceilalți care nu cântă, propriu-zis nu sunt artiști consacrați să audă și să se bucure, să se înfrupte din frumusețea aceasta a muzicii.
Cozmin Gușă: Dar tu ai avut o legătură lungă și foarte profundă cu Ion Dolănescu, și cu copiii lui, care după aceea au rămas legați de tine.
Preot Emil Cărămizaru: Ionuț este și el fiul meu duhovnicesc și Doinița, de asemenea. Am rămas în aceeași prietenie și în aceeași dragoste ca și înainte.
Cozmin Gușă: Dar tot religia v-a unit? Adică Ion Dolănescu era foarte credincios și așa ați ajuns să vă împrieteniți?
Preot Emil Cărămizaru: Era foarte, foarte credincios și i-am fost și duhovnic. Venea în discreție la biserică, nu epata niciodată. Nu arăta că este credincios. Dar îl mărturisea pe Dumnezeu prin fapte, că el atunci când era ziua lui de naștere, sau ziua de nume, de Sfântul Ioan, trei zile și trei nopți casa lui din București era deschisă pentru toată lumea. Și veneau și cunoscuți și necunoscuți. L-am întrebat o dată „Cine sunt ăia, de la masa aceea?” „Nu-i cunosc, nu i-am văzut în viața mea, dar dacă sunt români înseamnă că sunt rudă cu mine, pentru că toți românii sunt rudă cu Ion Dolănescu”.
Cozmin Gușă: Ce om bun. Și într-adevăr a fost foarte modest pentru că aceste lucruri nu s-au știut niciodată public despre el.
Preot Emil Cărămizaru: Da.
Cozmin Gușă: Se vedea prin televizor, nu l-am cunoscut niciodată, se vedea prin televizor că este un om bun, dar n-am cunoscut această latură patriotică a lui.
Preot Emil Cărămizaru: Deosebit, da. Cine crezi că l-a descoperit și l-a lansat în muzică pe Ion Dolănescu? Maria Tănase.
Cozmin Gușă: Extraordinar.
Preot Emil Cărămizaru: Și când mai mergeam prin oraș, și mergeam pe lângă cimitirul unde era îngropată, îl auzeam vorbind singur, mai era și Ionuț cu noi, Doinița și vorbea, spunea: „Coana Maria îți mulțumesc, uite mă duc până….” și-i povestea. „Da cu cine vorbești?” „Cu Maria Tănase, îi mulțumesc pentru tot ce-a făcut. De câte ori trec pe aici, stau de vorbă cu ea”. Pentru c-a iubit-o foarte mult, a divinizat-o. Și-atunci și el a fost un dar de la Dumnezeu pentru poporul ăsta, i-a alinat dorurile și suferințele, mai ales în vremea aceea înainte de 1989. A fost și prigonit, dar niciodată nu a răspuns prigonitorilor lui cu răul. Pentru c-a fost interzis. Chiar Ceaușescu dăduse dispoziție să fie interzis, să nu mai apară la televizor, și mai ales Elena Ceaușescu. Ioana Radu era prietena lui foarte bună, avea intrare la Ceaușescu. Ioana Radu era preferata lui Nicolae Ceaușescu.
Cozmin Gușă: Pentru romanțe.
Preot Emil Cărămizaru: Pentru romanțe, îi spunea Regina, Regina Romanțelor. Și ea s-a dus și-a intervenit la Nicolae Ceaușescu pentru Ion Dolănescu. „Uite un băiat frumos, așa cum ești și tu”. Și Ioana Radu îi spunea Împărate lui Ceaușescu. El îi spunea Regina. „Și-am un băiat, Ion Dolănescu, cu voce”. „Îl știu pe tovarășul Dolănescu” și îl mai salva așa, îl mai ajuta. Dar înainte de Revoluție, când Dolănescu a fost interzis din nou, s-a dus la Nicolae Ceaușescu, dar acesta i-a spus: „Mergi la tovarășa Elena, dincolo, la Cabinetul celălalt”. Și-a mers dincolo și când i-a pronunțat numele lui Ion Dolănescu i s-a încrețit nasul, povestea Ioana Radu, de supărare, de răutate: „Să nu mai aud niciodată de el. Tu ai banii lui Ion Dolănescu?”. Și i-a spus asta doar după Revoluție lui Dolănescu: „Mi-a fost teamă să-ți mai spun lucru ăsta, atunci înainte de Revoluție”. Și i-a spus după evenimentele din ʼ89.
Cozmin Gușă: Ca să nu simtă el atât de tare pericolul, că era în dizgrație, cum ar veni.
Preot Emil Cărămizaru: Era în dizgrație, da, dar niciodată nu i-a vorbit de rău. A spus că fiecare își are rostul lui de la Dumnezeu pe pământul acesta, și nu a răspuns niciodată la rău cu rău.
Am vorbit despre cei doi. Corneliu Vadim Tudor și Ion Dolănescu.
PREAFERICITUL DANIEL IUBEȘTE MULT SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI, DE LA EL AM PRIMIT BUNECUVÂNTAREA CA, DUPĂ 300 DE ANI, SĂ FACEM DESHUMAREA VOIEVODULUI MARTIR CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, CEL MAI MARE MUCENIC AL LUI HRISTOS DIN EUROPA CREȘTINĂ.
Cozmin Gușă: Foarte frumos ai vorbit dar te-aș mai ruga să ne mai spui o frază sau două, către toți cei care sunt curioși, dacă ai cunoștință mai recentă așa, despre ce mai face Preafericitul nostru, dacă e bine, dacă e sănătos. Ai fost recent în Dealul Mitropoliei?
Preot Emil Cărămizaru: Preafericitul Patriarh Daniel iubește pe toți preoții, la fel cum mă iubește și pe mine, nu face deosebirea între preoți.
Cozmin Gușă: El nu face deosebirea, dar tu ești norocos că ești la distanță de doar câteva sute de metri de mers pe jos. Și poți să te duci des.
Preot Emil Cărămizaru: Sunt aici, la kilometru 0. Nu chiar des, merg doar când am treburi bisericești specifice pentru parohie, pentru că Preafericitul iubește foarte mult pe Sfinții Martiri Brâncoveni. Și în 2014, Preafericirea Sa a dat binecuvântarea ca după 300 de ani să se facă dreptate pentru voievodul-martir Constantin Brâncoveanu și să fie scos din mormânt. Și am făcut deshumarea sub asistența Academiei Române, respectiv a Institutului Rainer Francisc al Academiei Române, am avut doi antropologi de acolo, academicieni, istorici.
Cozmin Gușă: Țin minte că erai foarte emoționat în vremurile alea…
Preot Emil Cărămizaru: N-am să uit niciodată.
Cozmin Gușă: … când Preafericitul ți-a dat binecuvântarea pentru…
Preot Emil Cărămizaru: Pentru a desface mormântul voievodal al Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu pentru că preoțimea română îl slujește pe Sfântul Voievod și Martir Constantin Brâncoveanu, ca pe cel mai mare mucenic a lui Hristos din Istoria, nu numai a României, ci și a Europei creștine. Și de aceea este iubitor de Sfinții Brâncoveni, a văzut biserica frumos restaurată în 10 ani de muncă, a ieșit așa cum știi.
Cozmin Gușă: Da, superbă.
Preot Emil Cărămizaru: Biserică monument istoric, de reprezentare națională și care face cinste bisericii. Și care așa cum am spus noi nu ne reprezentăm pe noi, eu nu sunt Emil Cărămizaru, eu sunt slujitorul lui Hristos, smeritul preot Emil Cărămizaru. Și fiecare preot este la fel. Aceasta este misiunea pe care noi o avem de împlinit pe pământul acesta.
Cozmin Gușă: Smerite preot să știi că mi-ai adus așa și mie pace în suflet cu vorba asta a ta, și ți-am zis, acum îmi dau seama de succesul ăsta al tău la enoriași. Vorbești foarte frumos Emil și eu îți mulțumesc mult în numele celor care ne ascultă, că ne-ai adus gândurile astea bune, de sorginte pură ortodoxă, în case, și amintirile tale despre oameni care au influențat istoria culturală și nu numai culturală a României. Și îți urăm și noi, uite, eu în numele ascultătorilor și telespectatorilor, îți urăm sărbători liniștite și îți mulțumesc și în numele lor pentru gândurile bune pe care le-ai adus în case de Paști. Le spun celor care ne aud că Emil Cărămizaru a mulțumit cu o cruce în acest moment, pentru că eu îl și văd pe canalul de YouTube.
Preot Emil Cărămizaru: Mulțumesc, mulțumesc și eu.
Cozmin Gușă: Și în final, pentru că știu că ești un iubitor de cultură românească, pentru câteva minute o să poți să asculți, după ce închidem emisiunea, Balada lui Ciprian Porumbescu. Este melodia de final pe care am ales-o. Mulțumindu-ți încă o dată, ție și minunatei tale familii pe care o cunosc, de asemenea.
Preot Emil Cărămizaru: Mulțumesc din suflet.
Ciprian Porumbescu este fiu de preot, crescut și el în Biserica lui Dumnezeu și care a făcut cinste bisericii.