Autor: Maria Teodora Șuta
Presedintele chinez Xi Jinping și omologul său rus Vladimir Putin, au evidențiat alianța dintre cele două state.
Liderii au convenit prelungirea Tratatului de bună vecinătate și cooperare, semnat de cele două state acum 20 de ani. Președintele Vladimir Putin susține că în actualele condiții de turbulențe politice în creștere, cooperarea ruso-chineză joacă un rol stabilizator. Miniștrii de externe ai celor doua țări sunt de acord cu declarația realizată de liderul rus.
Ministrul de externe chinez Wang Yi, susține că relațiile ruso-chineze pot fi comparate cu un munte. Omologul rus Serghei Lavrov, afirmă că relațiile bilaterale sunt în cel mai bun moment din întreaga lor istorie. Potrivit cotidianului chinez Global Times, statele i-au transmis Washingtonului să reflecteze asupra pagubelor pe care le provoacă păcii internaționale.