Autor: Cozmin Gușă
Sebastian Kurz, “cancelarul minune” ce venea la București să ne dea lecții de anticorupție din palatul lui Iohannis, a demisionat ieri în urma unor acuzații de corupție, selectate cu atenție dintre multele pe care le are la activ. Deloc întâmplător, au fost alese acuzații ce vizează mituirea presei și a institutelor de sondare din bani guvernamentali, lecție a lui Soros predată și implementată și-n România, odată cu venirea la putere a guvernelor Iohannis. M-a preocupat venirea la putere în Austria a acestui tânăr de 30 de ani, i-am studiat ascensiunea neverosimilă într-o societate conservatoare ca cea austriacă, și-am putut astfel deduce că și el era un puiuț din pepiniera/menajeria sorosistă. Momentul în care Kurz a decis preluarea la Viena a universității lui Soros alungată din Budapesta, a fost oportunitatea pentru mediul internațional să-și consolideze opinia teleghidării cancelarului austriac de către periculoasa rețea a lui Soros, ce-a pus gând rău Europei în urmă cu peste 20 de ani. Statul profund din Austria a decis acum să-l execute pe Kurz, cu mâna verzilor cu care partidul lui e în alianța de guvernare, alegând o speță juridică relativ benignă, pentru a nu pune în pericol alte aranjamente sulfuroase ce-ar zgudui statul austriac, dar suficient de bine ticluită pentru ca să orienteze mass-media să nu-i ia apărarea lui Kurz. Asta e o lecție și pentru intelligence-ul românesc, care se confruntă de mulți ani cu presiunea sorosistă aplicată asupra liderilor noștri politico-administrativi, de la Băsescu la Iohannis, trecând prin Maior, Coldea, Kovesi, Cioloș, și mulți alții. Resetarea influențelor americano-sorosiste în Europa a devenit un fapt doar după întâlnirea de la Geneva dintre Biden și Putin, #Borna Geneva 2021, după cum am denumit-o eu în Mai anul acesta. Ridicarea sancțiunilor pentru North Stream2 din partea americanilor, și deschiderea astfel a dominației energetice rusești asupra Europei (implementarea Geopoliticii GAZPROM), a fost confirmarea că înțelegerea de la Geneva se operaționalizează, iar americanii se retrag treptat din zonă în favoarea rușilor/nemților, în schimbul unor concesii geopolitice obținute în alte areale geopolitice. Plecarea Angelei Merkel, un alt lider politic ce-a avut ghidaj (parțial) sorosist, va angrena curând eliminarea din poziții decizionale de la nivel european și a altor agenți ai rețelei Soros, CEDO fiind un exemplu vizibil, pozițiile infuente administrative din Comisia Europeană putând urma la rând. Pentru România are relevanță însă chestionarea legalității ocupării funcției de către Laura Codruța Kovesi, la rândul ei un puiuț sorosist, instalată în funcția de șef al Parchetului European în ciuda evidențelor de incompatibilitate, pusă acolo cam cu forța, tot de către influenta rețea americană ce pare că este expulzată rapid. Mă voi ocupa în perioada următoare de acest subiect unghiular prin dezbaterile de la GOLD FM, împreună cu personalitățile/invitați permanenți, ce studiază de mult timp efectul dezagregator al acțiunilor lui Soros, așa că vă invit să cugetați la asta și să ne urmăriți, pentru că noi CITIM, GÂNDIM, SCRIEM, VORBIM, iar … restul e CANCAN!
Sursă text: Pagina de Facebook a lui Cozmin Gușă