26 C
București
joi, mai 22, 2025
26 C
București
joi, mai 22, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăGold FMProfesorul Mircea Coșea, analiză de excepție a situației economice a României și...
Data publicării: aprilie 29, 2025 17:55

Profesorul Mircea Coșea, analiză de excepție a situației economice a României și a tendințelor geo-economice mondiale

Data publicării: aprilie 29, 2025 17:55

DISTRIBUIE:

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, profesorul Mircea Coșea, specialist în economie, a analizat starea economiei românești la zi, cât de gravă e situația moștenită de la guvernările Iohannis de către următorul președinte, respectiv contextul geo-economic creat în plan mondial și care sunt marile provocări.

România are misiunea și provocarea de îndeplinit de a-și depăși condiția, de a se dezvolta la nivelul real al potențialului resurselor pe care le are. Deși România a înregistrat creșteri economice în ultimii ani, anul 2024 a marcat un eveniment fără precedent, anume sabotarea economiei românești, cu bună știință, de către conducătorii țării, în contextul unei crize a deficitului comercial, care se traduce prin incapacitatea țării de a-și asigura nevoile vitale. Deficitul bugetar este actualmente alimentat și majorat prin deciziile iraționale ale guvernanților, care cresc salariile și pensiile pentru a da impresia unui trai mai bun, cu scopul principal de a obține voturi și de a-și păstra funcțiile și posturile. Este necesară o restructurare a economiei românești, actualmente declasată din cauza industriei periculos de dependente de mecanismele occidentale, dar și din cauza folosirii defectuoase a resurselor proprii și a axării pe import.

Partidele nu mai au capacitatea să genereze o forță reformatoare, din cauza lipsei de cultură și din cauza imposturii. În schimb, există o forță nouă, ce poate fi exploatată în mod pozitiv și profitabil: capitalul românesc, care se dezvoltă în ritm alert. Problema este că acestui capital românesc nu i se asigură condițiile necesare dezvoltării, fiind aproape ignorat de decidenți. România este trasă în jos de politizarea la extrem a tuturor domeniilor, în detrimentul strategiei de utilizare a inteligenței în scopul dezvoltării, așa cum fac tinerii oameni de afaceri care au avut succes, deși nu au fost sprijiniți de stat. Omul de afaceri Ștefan Vuza a prognozat că dacă, situația guvernamentală și imposibilitatea de orientare adecvată rămân la fel, România va fi, în maximum 3 ani, cu 50% mai săracă. Mircea Coșea a subliniat că un astfel de scenariu este posibil, dar în sensul în care România, deși are resurse și potențial, se pierde din lipsă de profesionalism, viziune, dorință de performanță, strategie și așa mai departe.

Viitorul și succesul unui stat sunt definite de dezvoltarea relaționării cu mai multe țări și de stabilirea de parteneriate cu acestea, astfel încât să se creeze un lanț de valori. Noua geo-economie care se implementează în Noua Ordine Mondială va ține cont de potențialul militar al statelor și de negocierile strategico-militare purtate. Raporturile de forță militară vor prevala în viitoarea etapă,  și nu economia, ci armata va decide viitorul în curând. Devine puternică, astfel, industria militară, prin psihoza războiului care se instalează treptat în societăți. State potente din Asia se concentrează astăzi pe producția de armament, iar Europa încearcă să iasă din actuala criză în care se găsește prin transformarea industriei auto în industrie de armament. Industria de apărare îi este necesară și României, astăzi, după ce ne-am bazat prea mult pe așa-zisul „partener strategic”, pregătit să abandoneze Europa. Europa se va deștepta, iar România trebuie să țină pasul cu ritmul de dezvoltare al acesteia, bazându-se în principal pe puterea sa de adaptabilitate.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Valer Marian: Fraudarea a fost executată de către STS! La fel...

Autor: Valer Marian Sistemul care conduce și controlează România de câteva decenii și-a folosit întreaga putere împotriva candidatului prezidențial suveranist George Simion pentru a nu...

Gușă: CCR ne-a executat în 2 ore prin 2 mișcări! A...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Spațiul media a fost umplut de dovezi ale fraudei! În ultimele 24 de...

Omul Negru al Zilei, Viktor Orban. Insistă pe lângă Putin pentru...

(transcrierea pamfletului „Omul Negru al Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă V-ați obișnuit ca Viktor Orban să fie protagonistul acestei rubrici;...

Dan Diaconu a decis să intre în politică! Radiografia dezastrului

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com De data asta chiar nu e glumă. Sunt sătul la fel ca fiecare dintre voi de imbecilii care au pus stăpânire...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img