-10.6 C
București
marți, ianuarie 13, 2026
-10.6 C
București
marți, ianuarie 13, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriRomânia distribuie gaze către Ucraina, Ungaria și Moldova și începe să arate...
Data publicării: decembrie 6, 2022 8:05

România distribuie gaze către Ucraina, Ungaria și Moldova și începe să arate a hub regional

Data publicării: decembrie 6, 2022 8:05

DISTRIBUIE:

România funcționează, de la începutul acestei luni, ca punct nodal pentru aprovizionarea cu gaze a vecinului Ungaria și, mai nou, Ucraina și Republica Moldova. Intră în țara noastră gaze din Bulgaria, iar acestea ajung în cele trei țări mai sus menționate.

În ceea ce privește Ungaria, aceasta nu este o noutate, pentru că deja de mai mulți ani curg gaze prin România spre granița de vest. Chiar și către Moldova, în trecut, au mai fost, însă doar sporadic, schimburi de gaze pe sub Prut (prin gazoductul Iași – Ungheni).

Noutatea absolută este exportul către Ucraina (tranzit, în fapt, dar în Sistemul Național de Transport se identifică ca export – n.r.), care se face pentru prima dată pe reverse flow T1, una dintre cele trei conducte de tranzit din Dobrogea, care au fost folosite timp de decenii pentru a aduce gaz din Rusia, via Ucraina, către România și, mai departe, către sudul Europei.

Acum trei ani, a expirat contractul multianual dintre Gazprom și Transgaz pe T1, apoi Transgaz a investit zeci de milioane de euro pentru a efectua reverse flow-ul pe această conductă, adică a putea să împingă gaze și în amontele gazoductului.

Acum vedem și rezultatul. Azi, 5 decembrie, de dimineață, intrau 10,8 milioane de metri cubi de gaze din Bulgaria, dintre care 4,3 se duceau în Ucraina și 6,1 în Ungaria. Nimic către Moldova, azi, dar sâmbătă și duminică puțin peste 1 milion de metri cubi treceau din România în Republica Moldova. Este vorba de tranzit, nu de producție românească de gaze.

„Ușor-ușor, România începe să arate ca un hub regional de gaze. Se transportă gaze pentru Ucraina, se transportă pentru Ungaria și, mai departe, pentru Slovacia, se transportă pentru Moldova. În 2023, ar putea fi chiar mult mai bine, pentru că se previzionează creșterea cantităților ce vor tranzita România, odată ce gazele caspice (Azerbaidjan – n.r.) încep să-și găsească loc în Europa Centrală și, în plus, odată ce încep să vină cantități mari de gaz lichefiat în terminalele din Grecia și Turcia”, spun surse din piață. În plus, este de menționat și că gaze rusești pot fi importate, pentru că ajung în Bulgaria prin Turcia și, odată ajunse acolo, devin de „origine UE”, așa că pot fi cumpărate de orice țară din regiune.

Revenind la situația consumului de gaz din România și a fluxurilor cu external, azi, 5 decembrie, România are un total al surselor de gaze de 53,3 milioane de metri cubi. Producția internă este de 24,6 milioane de metri cubi, împărțită între Romgaz, Petrom și BSOG (Marea Neagră). Extracția din depozite a ajuns la 18,1 milioane din metri cubi (vremea s-a răcit semnificativ), importurile sunt de 10,8 milioane de metri cubi, din care doar 0,4 milioane de metri cubi rămân local, restul ajung la beneficiarii finali din Ucraina și Ungaria.

sursă: economedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Maia Sandu schimbă macazul! Comunică britanicilor că ar vota pentru reunirea...

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ar vota pentru reunirea cu România, în cazul organizării unui referendum pe acest subiect. Afirmația a...

“Mihai Tatulici e cel mai mare securist din televiziune!”

„Mihai Tatulici este cel mai mare securist din televiziune”. Afirmația îi aparține lui Cozmin Gușă. Fosta vedetă de la Televiziunea Națională, Tele 7 ABC,...

The Atlantic: Trump gândește o Asie dominată de China, Europa sub...

În romanul distopic „1984” al lui George Orwell, lumea este împărțită în trei sfere de influență: Oceania, Eurasia și Estasia, toate aflate în război perpetuu....

Emilia Șercan a mai găsit un ministru-plagiator în Guvern: Radu Marinescu...

Mai mult de jumătate din teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu, este plagiată, potrivit jurnalistei Emilia Șercan de pe platforma PressOne. Dezvăluirea...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img