6.1 C
București
marți, decembrie 2, 2025
6.1 C
București
marți, decembrie 2, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriRomânii umiliți din nou, cardurile sociale blocate pentru 10 mii de cetățeni        
Data publicării: august 16, 2022 18:13

Românii umiliți din nou, cardurile sociale blocate pentru 10 mii de cetățeni        

Data publicării: august 16, 2022 18:13

DISTRIBUIE:

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” din data de 16 august, prezentată de Iosefina Pascal, s-a discutat despre cardurile de 250 lei acordate pensionarilor și despre modul în care statul monitorizează utilizarea lor.  

Carduri sociale blocate din cauza băuturii. 10.000 de carduri blocate după ce au vrut să cumpere alcool. Este vorba de acele carduri în valoare de 250 lei, marele ajutor guvernamental pentru oamenii aflați în pragul foametei, morții, sărăciei. Trebuie să vă aduc aminte că acele carduri trebuiau să ajungă în iunie, apoi au fost amânate până în iulie, iar unii nici acum nu le-au primit”, anunță Iosefina Pascal la începutul emisiunii.

„10.000 de carduri au fost blocate pentru că a depistat Marcel Boloș, Ministrul Fondurilor Europene, că oamenii își cumpărau țigări și alcool. Ar trebui combătut fenomenul, nu să-i iei omului banii pe care ai promis că i-i dai, având în vedere că trebuie să ai grijă, prin ideea de justiție socială, să nu-ți moară oamenii de foame în țară”, subliniază Iosefina Pascal.

Cum controlează statul cetățenii?

„Am și eu o întrebare. De unde știu ei că oamenii au cumpărat alcool și țigări? Asta înseamnă că monitorizează cumva activitatea fiscală de pe acele carduri. Oamenii știau că vor fi monitorizați? Eu cred că nu”, este problema pe care o pune tânăra jurnalistă.

„Ne aducem aminte de ceea ce a zis Raluca Turcan care a declarat că sunt copii în România care nici nu văd banii din alocațiile pe care statul le dă pentru că părinții îi cheltuiesc pe altceva. A spus că vor mări alocațiile atunci când vor putea fi verificate ca să nu cumpere părinții alcool sau țigări. Violeta Alexandru a spus și ea ceva similar”, amintește Iosefina Pascal.

„2,5 milioane de români pot beneficia de aceste carduri. Același număr de români este monitorizat, cel puțin pe acel card. Dacă și alocația s-ar pune tot pe un astfel de card, s-ar întâmpla același lucru. Unii ar spune că acesta este un control benefic. Nu este așa, pentru că prin măsuri de acest gen nu oprești fenomenul alcoolismului, abuzului domestic și așa mai departe. Tu trebuie să lucrezi la mentalitatea oamenilor și să nu generalizezi”, spune Iosefina.

„Trebuiau să fie transparenți. Puteau să spună că oamenii vor primi cardurile doar cu condiția să cumpere din anumite magazine și doar anumite produse. Atâta timp cât tu i-ai dat un card omului și l-ai trimis la magazinul x, y, z, unde au și alcool sau țigări, dar și alte produse, păi omul acela poate să cumpere orice. De ce blochezi cardurile dacă nu ai specificat aceste lucruri?”, atrage atenția Iosefina Pascal.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe noua platformă goldtv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

HOTNEWS publică un sondaj ATLASINTEL care generează nou conflict între Ciucu...

Daniel Băluță, candidatul PSD la alegerile din 7 decembrie 2025, și candidata independentă susținută de AUR, Anca Alexandrescu, conduc în intențiile de vot ale...

Liviu Alexa: Am prevǎzut acum 14 zile moartea lui Guțanu, martor-cheie...

Autor: Liviu Alexa Ce scriam eu acum 14 zile? Ei bine, Guțanu a murit. Cu totul “întâmplǎtor”. Pe 17 noiembrie, adica acum 14 zile, scriam asta: Ei...

Lavinia Betea despre cum se hrăneau românii în comunism!

Perioada comunistă a lăsat urme profunde în felul în care românii se raportează la hrană: de la uniformizarea forțată a alimentației și strategiile de...

Mesajul vicepreședintelui AUR Andrei Gușă, de Ziua Națională a României: Avem...

Mesajul vicepreședintelui AUR Andrei Gușă, de Ziua Națională a României: Avem obligația să ducem mai departe credința românească, dragostea pentru țară și să luptăm...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img