3.5 C
București
sâmbătă, ianuarie 18, 2025
3.5 C
București
sâmbătă, ianuarie 18, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriS-au prăpădit glasnost și perestroika
Data publicării: august 31, 2022 11:34

S-au prăpădit glasnost și perestroika

Data publicării: august 31, 2022 11:34

DISTRIBUIE:

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Două cuvinte cheie. Transparență și schimbare. Două cuvinte care au precedat căderea Zidului Berlinului, reunificarea celor două Germanii, pulverizarea blocului de est al Moscovei și prăbușirea Uniunii Sovietice. Glasnost și perestroika l-au definit pe cel care a fost până azi noapte Mihail Gorbaciov. A decedat la 91 de ani.

Mihail Gorbaciov nu are descendenți politici. Nici Boris Elțîn, care a confundat planeta cu un bar lung de zeci de mii de kilometri, umplut cu pahare de votcă, și nici Vladimir Putin, care se screme fără folos să refacă imperiul sovietic, nu au încercat să calce pe urmele lui Gorbaciov.

La rândul său, cu o pregătire destul de precară, făcută cumva pe puncte, o pregătire de aparatnik și cu o carieră de cadrist, Mihail Gorbaciov a avut totuși viziunea prăpădului. A înțeles că Uniunea Sovietică pierduse competiția economică. Competiția militară. Era din ce în ce mai lipsită de credibilitate politică. Pierduse Războiul Rece. Și pentru a minimaliza dezastrul, nu avea altceva mai bun de făcut decât să se predea. În mâinile lui Bush. Bush senior. Și a făcut-o în stil rusesc.

Mihail Gorbaciov s-a târguit și pe ultima sută de metri și a scos bani din piatră seacă. Americanii au plătit cu bani peșin încheierea Războiului Rece, nu printr-o pace, așa cum scrie la carte, ci doar printr-un armistițiu. Germania a plătit și ea cu bani cash, cu sute de miliarde de dolari, retragerea în URSS și reîncartiruirea diviziilor ruse care staționaseră în Germania de Est. Europa de Est s-a trezit astfel, fără să facă mai nimic în acest sens, cu lanțurile de la gât și de la picioare tăiate. Și cu o libertate cu care, cu chiu cu vai, într-un sfârșit, a știut ce să facă. Mihail Gorbaciov a fost practic ultimul conducător al URSS și primul care, în mod voluntar, a dat jos steagul imperial de pe Kremlin.

Păcat! Păcat că Boris Elțîn a preferat să fie mai degrabă un alcoolic și un corupt, decât un demn conducător al Federației Ruse încropită imediat după dispariția URSS. Păcat că a urmat un fost ofițer KGB, Vladimir Putin, care se căznește zadarnic, traumatizând întreaga planetă, să refacă ceea ce nu mai poate fi refăcut niciodată. Astăzi lumea îl deplânge pe Mihail Gorbaciov, îl omagiază și încearcă să păstreze amintirea acestui om care, animat în general de bune intenții, a eșuat lamentabil în proiectul său politic. Îl deplânge, pentru că a reprezentat totuși o speranță a păcii pentru întreaga planetă și o confirmare că, cel puțin din perspectiva Rusiei, pacea este posibilă.

sursă: corectnews.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

Pr. Ciprian Mega, oprit de la slujire

Pr. Ciprian Mega scrie într-un mesaj postat pe Facebook despre o pedeapsă de 30 de zile primită ca urmare a opiniilor exprimate în ultima...

INPOLITICS: SCENARIU DE BEZNA MINȚII! CUM SE ”SCOATE” SRI DIN SCANDALUL...

SRI a livrat azi românilor probabil cea mai fantasmagorică poveste clocită vreodată de pădurile mioritice, într-o încercare disperată de a se extrage din imensul...

Turul 2 nu se va relua. Viitoarea finală prezidențială va fi...

Autor: Cozmin Gușă Având în vedere că ultimele două filme de pe TikTok, cu care am vrut să vă îmbogățesc cunoștințele, au fost interzise, iar...

COTIDIANUL (din presa americană): A început noua eră a colonialismului!

În urmă cu o săptămână, Donald Trump Jr. sosea în capitala Groenlandei, pentru a le vorbi băștinașilor care purtau șepci Make America Great Again,...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img