De aici nu mai începe nimic.
Nu e un slogan. E o stare. O simți când intri în județ. O vezi în drumuri, în sate, în orașe, în lipsa de mișcare, în absența oricărui orizont. Teleormanul nu mai e doar un județ sărac. Este un județ fără perspectivă.
Și această stare nu a apărut din senin.
Puterea concentrată
De ani buni, Teleormanul este condus printr-o formulă de putere stabilizată, repetitivă, fără alternanță reală. Un trinom care concentrează administrația locală și reprezentarea la nivel central: Adrian-Ionuț Gâdea – Claudiu-Daniel Catană – Ionuț-Ciprian Ciuperceanu.
Nu este o etichetă politică. Este o descriere instituțională:
•președintele Consiliului Județean controlează bugetul, direcțiile, investițiile, instituțiile subordonate;
•cei doi senatori asigură continuitatea politică la centru, votul disciplinat și menținerea relațiilor necesare pentru ca acest sistem să nu fie deranjat.
Rezultatul nu este stabilitate. Este închidere.
Județul care nu mai promite nimic
Sunt județe în care intri și simți că lucrurile se mișcă.
În Teleorman, sentimentul este opus.
Intri și ai impresia că ai trecut o linie invizibilă. De aici nu mai începe nimic.
Nu apar investiții private consistente.
Nu apar locuri de muncă noi.
Nu apar proiecte care să schimbe structura economică.
Ce vezi, în schimb:
•localități care se golesc;
•tineri care pleacă fără intenția de a se întoarce;
•spații comerciale închise;
•administrații care funcționează în inerție, nu în strategie.
Este un județ care trăiește din administrare, nu din dezvoltare.
Dependență fără ieșire
Teleormanul nu își poate susține din resurse proprii aparatul public, investițiile majore sau infrastructura. Aceasta nu este o vină istorică. Devine însă o problemă atunci când puterea politică nu produce nicio ieșire din acest cerc.
Anii trec. Oamenii se schimbă la vârf doar în interiorul aceleiași structuri. Rezultatele rămân aceleași.
Puterea se conservă. Județul stagnează.
Când controlul devine scop în sine
Când aceiași oameni:
•gestionează bugetele,
•stabilesc prioritățile,
•reprezintă județul la nivel central,
•negociază cu guvernele succesive,
mecanismul de răspundere se golește de conținut. Nu mai există presiune pentru performanță, ci doar pentru menținerea echilibrului intern.
Într-un astfel de sistem, lipsa rezultatelor nu mai e un eșec. Devine stare de normalitate.
Întrebarea care nu mai poate fi evitată
Teleormanul nu mai are doar probleme economice. Are o problemă de sens. De direcție. De viitor.
Iar întrebarea este simplă și inevitabilă:
dacă aceeași formulă de putere controlează județul de atât de mult timp, cine răspunde pentru un județ în care nu mai începe nimic?
Pentru că administrația nu este destin.
Este alegere.
Iar stagnarea, când durează ani, nu mai e întâmplare.
Aurel Badea
