-2 C
București
duminică, februarie 16, 2025
-2 C
București
duminică, februarie 16, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăExterneTriunghiul #Putin-Trump-Orban joacă șah geopolitic! Liderul ungur nu va merge la inaugurarea...
Data publicării: ianuarie 16, 2025 10:00

Triunghiul #Putin-Trump-Orban joacă șah geopolitic! Liderul ungur nu va merge la inaugurarea lui Trump

Data publicării: ianuarie 16, 2025 10:00

DISTRIBUIE:

Premierul Ungariei, ultranaționalistul Viktor Orban, nu va participa la ceremonia învestirii președintelui american Donald Trump din 20 ianuarie din cauza unor chestiuni de agendă, a anunțat miercuri purtătorul său de cuvânt, Bertalan Havasi, pentru ziarul online local ‘Telex’, citat de EFE.

În loc să se deplaseze la Washington pentru a participa la ceremonia de inaugurare a aliatului său, Donald Trump, Viktor Orban va prezenta în aceeași zi, la Budapesta, rezultatele președinției ungare a Consiliului Uniunii Europene, pe care țara sa o deținut-o în a doua jumătate a anului 2024, informează miercuri presa ungară.

Nu se știe deocamdată nici dacă guvernul ungar va fi reprezentat de vreun emisar al lui Orban la evenimentul la care liderul Ungariei a fost invitat, alături de alți lideri politici. Printre aceștia se numără mai mulți lideri de extremă dreaptă din Europa, dintre care și-au anunțat deja participarea britanicul Nigel Farage, francezul Eric Zemmour, olandezul Geert Wilders și belgianul Tom Van Grieken, indică ‘Telex’, fără a preciza sursa acestor informații.

Știrea că Orban nu va participa la eveniment a atras atenția având în vedere buna sa relație cu Donald Trump încă din 2016, când a devenit singurul șef al unui guvern din Uniunea Europeană care și-a exprimat sprijinul pentru candidatul republican la alegerile prezidențiale din acel an.

Ambii lideri au în comun o afinitate ideologică clară, cu poziții naționaliste și o respingere categorică a imigrației, potrivit agenției de presă citate.

Donald Trump îl apreciază pe Viktor Orban, considerându-l drept un lider ‘puternic’ și ‘respectat’, în timp ce premierul ungar nu economisește laudele la adresa lui Trump, mergând până acolo încât s-a inspirat din sloganul acestuia pentru președinția Ungariei a Consiliului UE: ‘Make Europe Great Again’ (‘Să facem Europa din nou măreață’).

De când Rusia a lansat invazia în Ucraina în februarie 2022, Viktor Orban – considerat cel mai bun aliat al Kremlinului în UE – a afirmat în repetate rânduri că un astfel de război nu ar fi avut loc dacă Donald Trump s-ar fi aflat la conducerea Casei Albe în acel moment.

În aceeași ordine de idei, el susține că miliardarul republican este singurul lider capabil să aplaneze acest conflict odată ce va reveni la putere.

Premierul Viktor Orban a fost criticat pentru erodarea statului de drept și restricționarea drepturilor LGBTI în Ungaria, apropierea de Rusia și refuzul de a oferi sprijin militar Ucrainei în conflictul acesteia cu Moscova, amintește EFE. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Adrian Dădârlat)

sursă: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Care sunt cei mai bogați români dintre investitorii în imobiliare? Țiriac...

Autor: Eduard Diaconu Aceștia sunt cei mai bogați români din industria imobiliară. Pe locul 5 se află Iulian Dascălu, cu o avere de 500 de milioane...

Ioana Ene Dogioiu, analiză despre problemele lui Călin Georgescu și viitorul...

Autor: Ioana Ene Dogioiu Acoperit de știrea retragerii fostului președinte Iohannis, eșecul lamentabil al boicotării magazinelor hypermarket și supermarket este simptomatic pentru limita pe care a atins-o...

Devoalarea folosirii banilor USAID în Moldova în scopuri politice! Beneficiari, PAS...

USAID A POMPAT 22,3 MILIOANE USD (~400 MILIOANE MDL) ÎN PROCESE POLITICE DUPĂ APARIȚIA PAS ȘI CU 2 LUNI ÎNAINTE DE PREZIDENȚIALE Investigând granturile oferite...

Geopolitica la Zi (18). Jocurile de putere din Africa și implicarea...

(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM) Înainte de a începe, vreau să fac o legătură cu ce am discutat...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img