“Elitele Partidului Democrat, cum ar fi cele de pe CNN, nu sunt doar furioase, ci și confuze din cauza faptului că alegătorii americani nu le ascultă.” — Glenn Greenwald
Cel mai uimitor la fiasco-ul Revoluției Franceze este că s-a întâmplat exact în același timp în care Statele Unite s-au organizat cu succes într-un guvern ordonat și eficient în urma Revoluției Americane. George Washington a fost ales și a depus jurământul până în aprilie 1789, cu sprijinul unei constituții exemplare, gândite de cele mai luminate minți din țară. Bastilia a căzut în luna iulie a aceluiași an. Franța a căzut apoi într-un haos total din care nu a rezultat nimic bun până în 1799, când un ofițer de artilerie numit Bonaparte a pus capăt acesteia prin forța pură a personalității sale.
Desigur, Franța a ajutat America să încheie revolta împotriva regelui George — cu siguranță vă amintiți de marchizul de Lafayette de la orele de istorie din liceu (sau a fost înlocuit de George Floyd?). Au existat o mulțime de francezi încă pe scena americană în anii care au urmat capitulării Marii Britanii la Yorktown în toamna anului 1781. Unii dintre ei trebuie să fi făcut parte din Convenţia Constituţională, din mai până în septembrie 1787, din care a rezultat planul nostru de gestionare a afacerilor naţionale, și nu puțini dintre acești francezi au fost activi în propria lor revoluție care a început doi ani mai târziu.
Apropo, Thomas Jefferson a fost la Paris din 1784 până în toamna anului 1789, la câteva luni după căderea Bastiliei. El i-a succedat lui Ben Franklin ca ministru acolo pentru a negocia acorduri comerciale (Ben a mers la Londra ca ambasador). John Adams a fost, de asemenea, în scenă la Paris ca ambasador al nostru acolo când Jefferson a sosit. Acești americani s-au întâlnit zilnic și au discutat cu jucătorii politici ai Franței. Articolele Americane ale Confederației erau în vigoare atunci, urmând a fi înlocuite cu Constituția SUA îmbunătățită în 1787. Poporul francez, inclusiv diferitele elite implicate în viața publică, regală, burghezia, avocați și generali, s-ar putea să fi învățat o lecţie din experienţa americană despre cum să ieşi cu succes dintr-o încercare politică. Din păcate, ei pur și simplu nu s-au putut repune pe picioare.
Să ne întoarcem puțin până în 1793, la Paris, cu revoluția în plină desfășurare: Regele Ludovic al XVI-lea a mers la ghilotină în ianuarie. Convenţia Naţională a înlocuit Adunarea Naţională drept „cuptor” al acţiunii politice. Facțiunea radicală iacobină, condusă de Robespierre și Saint-Just, s-a unit și au format o majoritate la putere. Ei și-au luat numele de la un club politic fondat de anti-regaliști, dar platforma lor a devenit din ce în ce mai extremă pe măsură ce revoluția se îndrepta spre pandemoniu.
În timpul anului în care au fost la putere, iacobinii au întors viața națiunii cu susul în jos în încercarea lor de a crea o societate perfect echitabilă. Ei au desființat biserica (și au înlocuit-o cu propriul lor “cult al ființei supreme”). Au schimbat săptămâna de la șapte zile la zece zile, au schimbat numele tuturor lunilor calendarului. (1792 a fost notat “the Year One.” – anul cel dintâi) Ei au introdus controlul prețurilor și al salariilor în timp ce scoteau bani (atribuiri de hârtie) care au declanșat (voila) inflația monetară! Au confiscat cereale de la fermierii din toată țara. Ei au condamnat mii (estimat: 20.000 până la 40.000) de inamici politici la ghilotină în “regimul lor al terorii.” Pe scurt, iacobinii au făcut multe fapte sângeroase și și-au supărat conaționalii.
Până în vara anului 1794 (în luna redenumită Thermidor), cu toții se săturaseră de coșmarul iacobin. Pe 27 iulie, Robespierre se afla încă o dată la vârf, denunțându-și dușmanii și plângând după sânge, când membrii din afara grupului, care erau prezenți, au început să arunce cu mâncare în el și să-l huiduie. Acesta a fost momentul magic când totul s-a răsturnat — șocul recunoașterii că iacobinii și-au pierdut puterea. Pur și simplu! S-a stârnit un haos total, cu îmbrânceli și strigăte. . . Robespierre și prietenii săi au fost urmăriți în tot orașul, până la primărie (Hotel de Ville) și s-au baricadat în interior. Mulţimea a pătruns şi i-a arestat. În toată învălmășeala creată, un polițist l-a împușcat pe Robespierre în față, spulberându-i maxilarul (cam gata cu discursurile sale…). . și chiar a doua zi, Robespierre, Saint-Just, și douăzeci dintre asociații lor au făcut cunoștință cu ghilotina.
Acest eveniment a devenit cunoscut sub numele de Reacția Termidoriană. Programul iacobin de teroare şi dereglare socială a fost abolit rapid. Nimic asemănător nu a mai fost văzut până când bolșevicii, maoiștii și Khmerii Roșii au apărut în secolul 20, iar acum, în timpul nostru, Partidul Haosului, condus de “Joe Biden” (sau oricine și orice se află în spatele lui), cu granița lor deschisă, pofta lor pentru un alt război mondial, dorința lor de cenzură, legea lor sadică, minciuna lor compulsivă și distrugerea lor bolnavă a fiecărei norme și limite în viața de zi cu zi.
America se îndreaptă spre propria sa Reacție Termidoriană. Va fi numită altfel, desigur, pentru că este un alt timp, loc și set de circumstanțe. Dar pare că se apropie, nu-i așa? Toţi cei pe care îi cunosc sau cu care corespondez menţionează acest sentiment că ceva se va întâmpla în ţara noastră, şi destul de curând.
sursă: kunstler.com
traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza
