Autor: Aurel Badea
Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, a efectuat în aceste zile o vizită „istorică” la Kiev — cel puțin așa o numesc canalele oficiale și propagandiștii de serviciu. În realitate, însă, deplasarea pare să fi fost un simbolism sec, un gest diplomatic costisitor, cu zero claritate privind obiectivele concrete, dar cu un scop politic ascuns: consolidarea axei Maia Sandu – Nicușor Dan printr-un „răspuns” de imagine la cererea expresă a Chișinăului.
Nimic concret, doar lozinci
Comunicatul oficial al Ministerului Afacerilor Externe este un exercițiu perfect de limbaj birocratic golit de sens. Ne vorbește despre „solidaritate cu Ucraina”, „apărarea ordinii internaționale” și „viitorul european al regiunii”. Dar niciun cuvânt despre:
•Ce angajamente a luat România?
•Ce a obținut România în schimb?
•Care este impactul pentru cetățeanul român?
Din păcate, nu aflăm dacă România a susținut vreo propunere concretă în plan bilateral, dacă s-au discutat proiecte economice sau măcar vreo problemă reală a comunității românești din Ucraina. Totul se rezumă la poze, promisiuni și hashtaguri.
Maia Sandu trage sforile. Nicușor Dan execută.
Potrivit mai multor surse diplomatice neoficiale, vizita Oanei Țoiu nu a fost inițiată de partea ucraineană, ci ar fi fost agreată la insistențele Maiei Sandu, în contextul tensiunilor tot mai evidente din regiune și al alianței transpartinice pe care președinta Republicii Moldova o întreține cu Nicușor Dan. Este vorba despre aceeași Maia Sandu care a făcut eforturi logistice și diplomatice pentru a-i deschide actualului președinte al României uși la Bruxelles și Washington.
Pe scurt, Kievul nu a solicitat această vizită. Ea a fost „livrată” din calcul electoral. Este o lovitură de imagine pentru Nicușor Dan, care are nevoie de sprijinul electoratului pro-european, dar care nu are nici expertiza, nici încrederea necesară pentru a construi o reală politică externă coerentă. În loc să trimită diplomați de carieră sau un oficial cu greutate în relațiile internaționale, România a trimis pe ministrul de Externe numit politic și improvizat din zona ONG-urilor progresiste.
Diplomație făcută pe banii românilor
Ceea ce nu se spune nicăieri este cât a costat această vizită. Un avion oficial, echipe de securitate, staff MAE, cazare, transport local, traducători, organizare — toate se plătesc din bugetul de stat.
Și pentru ce? Pentru o filmare pe Facebook, o poză cu Volodimir Zelenski și o tură de PR într-un spital ucrainean bombardat? Pentru a „marca” faptul că România face gesturi fără să ceară nimic la schimb?
România nu a pus pe masa discuțiilor nicio revendicare fermă privind drepturile comunității românești din Ucraina, afectată dur de politica de asimilare a guvernului de la Kiev. Nu s-a menționat nimic despre tratamentul minorității române, despre educația în limba maternă sau despre situația parohiilor ortodoxe române din regiunea Cernăuți. Nimic. Doar „solidaritate” cu Ucraina – solidaritate plătită de români, nu negociată în interesul românilor.
O politică externă de fațadă
Această vizită confirmă un tipar deja periculos în politica externă a regimului Nicușor Dan: România este prezentă acolo unde i se cere, dar nu cere nimic. Este vocea care aplaudă în cor, dar nu negociază. Este țara care face gesturi, dar nu emite pretenții. Practic, am devenit o țară-balama, utilă pentru fotografia de grup și declarația „fermă” transmisă la Bruxelles.
România nu mai are o politică externă proprie, ci una construită pe sugestii și obediență, iar această vizită la Kiev este încă o dovadă în plus.
La final, rămânem cu poza
România a bifat o vizită la Kiev. Ministrul de Externe a rostit câteva fraze standard. Zelenski a zâmbit protocolar. Comunicatul a fost postat pe Facebook. Iar banii s-au dus.
Nu știm dacă România a câștigat ceva, dar e clar că cineva a mai bifat o misiune reușită în agenda de PR. De fapt, nu e exclus ca această vizită să intre în istorie. Nu pentru ce s-a spus, nici pentru ce s-a obținut, ci pentru că este poate prima misiune diplomatică în care un ministru a vorbit mult, dar n-a spus nimic.
În ritmul ăsta, până în 2026, ne putem aștepta ca Oana Țoiu să viziteze și Marte. Tot la rugămintea Maiei Sandu, evident. Că acolo, măcar, n-are nimeni pretenții.
