Zece miniștri ai apărării intră într-o cameră în China…

Autor: Pepe Escobar

Miniștrii Apărării care îi reprezintă pe toți cei 10 membri ai Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) s-au întâlnit săptămâna trecută la Qingdao, în provincia Shandong din China.

Asta, în sine, este materialul din care este alcătuită drama. Nu doar pentru că a fost o încălzire pentru principalul summit anual al OCS de la sfârșitul acestui an, la Tianjin, cu șefii de stat. Ci mai ales pentru că, la aceeași masă, i-am avut pe membrii de top ai BRICS: Rusia, China, India și Iran, plus Pakistan; un Ministru al Apărării indian care a vizitat China pentru prima dată în cinci ani și a stat față în față cu omologul său pakistanez după ultimul lor schimb de focuri serios; și ministrul iranian care s-a consultat îndeaproape cu Beijingul imediat după kabuki-ul de armistițiu dintre Israel și Iran, orchestrat de președintele SUA.

Ca și cum acest lucru nu ar fi fost suficient de intrigant, reuniunea OCS de la Qingdao a avut loc aproape simultan cu summitul NATO de la Haga.

Ministrul pakistanez al Apărării, Khawaja Muhammad Asif, a intrat direct în subiect, remarcând cum, spre deosebire de NATO, OCS poate „să promoveze pacea în această regiune”. Ministrul chinez al Apărării, Dong Jun, a subliniat că OCS joacă rolul unei „ancore stabilizatoare”.

Occidentul Colectiv, acum fragmentat (mulțumită președintelui american Donald Trump), nu are nicio idee despre ce este vorba în cadrul OCS. OCS este o organizație multilaterală veche de 25 de ani, fondată cu câteva luni înainte de atentantul de pe 11 septembrie și este formată din 10 state membre cu drepturi depline, două națiuni observatoare și 14 parteneri de dialog: aproape jumătate din populația lumii, din Europa de Est (Ungaria) până la Oceanul Indian și zona Pacificului.

OCS nu este un NATO asiatic – adică o  alianță militară ofensivă, și nici nu dorește să fie așa; mai degrabă, într-o formulare tipic chinezească, preferă să se afirme ca o „navă gigantică a securității”.

Inițial concepută pentru a lupta împotriva a ceea ce chinezii definesc drept „cele trei rele” – terorismul, separatismul și extremismul – OCS a evoluat serios într-un mecanism de cooperare economică. Cea mai recentă masă rotundă a sa, care a avut loc la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, acum mai puțin de două săptămâni, a fost găzduită de secretarul general al OCS, Nurlan Yermekbayev, moderată de ultra-experimentatul Sergey Katyrin, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Rusiei, și s-a concentrat pe provocările creării unei infrastructuri logistice, financiare și energetice comune a OCS.

Această ședință, moderată de Alexey Gromyko, directorul Institutului Europei al Academiei Ruse de Științe, și avându-l ca vorbitor principal pe secretarul Statului Uniunii (Rusia-Belarus), Serghei Glaziev, a împletit OCS cu Uniunea Economică Eurasiatică (UEEA), dezbătând care este rolul pe care trebuie să-l joace spațiul post-sovietic în economia multipolară emergentă.

Așadar, OCS promovează astăzi nu doar exerciții comune de antiterorism și schimbul de informații, ci și cooperarea economică adaptată la așteptările culturale ale diferitelor civilizații. Este un organism multipolar prin definiție.

Partenerii strategici Rusia-China se alătură 

Esența problemei de la Qingdao a evoluat în jurul a ceea ce poate fi numit triunghiul Primakov – o aluzie la fostul prim-ministru rus Evgheni Primakov, care și-a imaginat o putere rusă post-sovietică, autonomă, într-o nouă ordine multipolară. Astăzi, vedem această premoniție într-o alianță „RIC” compusă din Rusia, Iran și China, și nu din India: aceste trei state civilizaționale independente sunt, în acest moment, principalii trei actori care promovează procesul complex de integrare a Eurasiei.

Ministrul rus al Apărării, Andrey Belousov, s-a întâlnit în privat cu Ministrul chinez al Apărării, Dong Jun, precum și cu Ministrul iranian al Apărării, Aziz Nazirzadeh. La masa negocierilor din cadrul OCS, Belousov nu și-a pierdut controlul.

El a spus că atacurile SUA și ale Israelului asupra Iranului încalcă Carta ONU și Dreptul Internațional; a confirmat că Moscova a propus să medieze o dezescaladare; și a subliniat din nou că „rolul instituțiilor internaționale menite să asigure stabilitatea globală a scăzut la un nivel inacceptabil”.

Belousov a subliniat, de asemenea, principala problemă a tuturor celor 10 miniștri: că „ideologiile teroriste” și „tranzitul militanților” continuă să se răspândească din Asia de Vest în Afganistan.

În ceea ce privește Ucraina, Belousov a fost destul de previzibil; Rusia avansează constant, iar Kievul recurge la „tactici teroriste”, având în plan un dezastru total. Niciunul dintre jucătorii de la masa OCS nu s-ar gândi să-l contrazică.

Deci, unde se află India în mijlocul tuturor acestor acțiuni? Ei bine, își rafinează lista de cumpărături. Ministrul Apărării, Rajnath Singh, i-a cerut personal lui Belousov modernizări urgente ale rachetei Su-30MKI și o livrare mult mai rapidă a celorlalte rachete S-400 Triumf. Acestea fac parte dintr-un acord substanțial de 5,43 miliarde de dolari; trei unități au fost livrate, iar următoarele două vor sosi până la începutul anului 2026.

Aceste S-400 au jucat un rol esențial în timpul Operațiunii Sindoor – mini-războiul Indiei împotriva Pakistanului.

Imediat după negocierile kabuki privind „încetarea focului” dintre Israel și Iran ale lui Trump, Teheranul a abordat Beijingul pentru a examina opțiunile de cumpărare a unui lot substanțial (cel puțin 40) de avioane de vânătoare chinezești J-10CE (versiunea de export a J-10C). Aceste negocieri, apropo, durează de cel puțin 10 ani.

Din punctul de vedere al iranienilor, în ceea ce privește costul redus și disponibilitatea, J-10C ar putea fi o opțiune mai bună decât MiG-35 și Su-35E rusești (versiunea de export a Su-35S). Dar este important să ne amintim că Su-35 și J-10C reprezintă două clase diferite de avioane de vânătoare. Nimic nu împiedică Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran să le cumpere pe amândouă – un caz de parteneriate strategice interactive.

Surse diplomatice confirmă că Iranul are deja avioane Su-35. Nu este clar câte, dar cu siguranță mai mult de două. Rusia este mai mult decât pregătită să vândă până la două escadrile. Fiecare escadrilă ar avea 12, deci un total de 24 de avioane.

Consensul de la Moscova este că Iranul va intensifica achizițiile simultane de avioane de vânătoare rusești și chinezești de ultimă generație. Și cu siguranță de apărare aeriană, cum ar fi rachetele rusești S-400. Drama care s-a desfășurat în ultimele două săptămâni depășește cu mult dezbaterea artificială și superficială despre: dacă Teheranul a dus lipsă de ajutor din partea aliaților săi apropiați și strategici ruso-chinezi.

Deși IRGC își dorește acele avioane de vânătoare după lecțiile dureroase ale războiului de 12 zile al Israelului, are nevoie mai ales să-și perfecționeze  aparatul intern de contrainformații și insurgență. O mare parte dintre pedepsele suferite de Iran au provenit din partea sabotorilor interni care au lansat drone, au plantat bombe și au supravegheat ținte importante pentru a fi ucise.

Vrem război împotriva Rusiei și Chinei 

Acum comparați toate aceste interacțiuni eurasiatice de la Qingdao cu ceea ce s-a întâmplat la Haga. Practic, după ce a fost șantajată de îngrozitorul Secretar General al NATO, Mark „Hello Daddy” Rutte, Uniunea Europeană (UE) a decis să aloce o sumă uriașă de 650 de miliarde de euro (aproximativ 695,5 miliarde de dolari) din fonduri pe care nu le are pentru a cumpăra arme americane cu scopul de a declara război Rusiei – și, mai târziu, Chinei.

Pentru ca fiecare membru NATO să cheltuiască 5% pe  ofensivă, având în vedere că datoria lor combinată depășește deja 80% din PIB, ar trebui să aproape tripleze cele 325 de miliarde de euro (aproximativ 381,2 miliarde de dolari) cheltuite pe arme în 2024, ajungând astfel la aproape un trilion de euro.

Cetățenii UE cu minte pot face ușor calculele: va exista o orgie non-stop de „reduceri de costuri”, creșteri de impozite și dispariție a beneficiilor sociale pentru a finanța înarmarea. Iar furtul a 300 de miliarde de euro (aproximativ 351,75 dolari) din activele rusești nu va ajuta, pentru că nu va acoperi nici măcar creșterea pe un an.

Toți miniștrii prezenți la masa OCS de la Qingdao știau că NATO era în război cu Rusia. Rusia are deja 13.000 de rachete și numărul acestora crește și va putea în curând să producă până la 300 de rachete hipersonice Oreshnik pe an – mai mult decât suficiente pentru a paraliza fiecare port și aeroport din Europa.

A fost destul de interesant să observăm cum a intervenit imediat președintele rus Vladimir Putin în urma discuțiilor de la OCS de la Qingdao. A fost momentul forumului Uniunii Economice Eurasiatice (UEEA) de la Minsk, în cadrul căruia Putin a declarat: „Din fericire, situația din Orientul Mijlociu se stabilizează. Conflictul de lungă durată dintre Israel și Iran, datorită harului lui Dumnezeu, este acum lăsat în urmă.”

Sau, poate că nu, dacă se ține cont de declarațiile oficialilor israelieni. Totuși, pentru președintele rus, ceea ce contează întotdeauna cel mai mult este geoeconomia. La forum, Putin a evidențiat acordurile preferențiale ale UEEA cu Vietnam, Singapore și Serbia, plus un acord iminent cu Emiratele Arabe Unite, spunând: „Relațiile reciproc avantajoase cu țări din Eurasia, Africa și America Latină avansează activ”. Ca să nu mai vorbim de cooperarea suplimentară cu BRICS, Comunitatea Statelor Independente (CSI), ASEAN, Uniunea Africană și, bineînțeles, OCS.

Și chiar când miniștrii părăseau Qingdao, a fost confirmat oficial: Iranul a renunțat la sistemul GPS american în favoarea sistemului Beidou al Chinei. Ce mișcare bruscă și îndrăzneață pe tabla de șah a războiului tehnologic! Următorul pas: să confiște toate acele avioane Su-35 și JC-10CE.

sursă: thecradle.co

traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza