Pe 9 august 1945, în timp ce înaltul comandament japonez se reunea pentru a discuta planurile de capitulare, Statele Unite au lansat o a doua bombă atomică asupra Nagasaki, care a ucis instantaneu 74.000 de persoane. O decizie care nu a fost niciodată explicată.
Un editorial de John LaForge, publicat de Consortium News, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.
*
„Motivele pentru ceea ce s-a petrecut la Hiroshima încă mai pot fi dezbătute”, a spus o dată Telford Taylor, procurorul general de la Nürnberg, „însă nu am auzit nici o justificare plauzibilă pentru Nagasaki”, pe care a calificat-o drept crimă de război.
În cartea sa, Atomic Cover-Up (Mușamalizarea atomică), Greg Mitchell scrie:
„Dacă Hiroshima sugerează cât de ieftină a devenit viața în era atomică, Nagasaki arată că aceasta poate fi considerată ca neavând nici o valoare.”
Mitchell notează că scriitorul american Dwight MacDonald a vorbit în 1945 despre„decăderea Americii în barbarie” pentru că a aruncat „otrăvuri despre care se știu puține lucruri” asupra unei populații civile.
New York Herald Tribune a publicat un editorial în care afirma că „nu există nici o satisfacție la gândul că un echipaj aerian american a produs ceea ce este, fără îndoială, cel mai mare masacru simultan din istoria omenirii”.
Mitchell relatează că romancierul Kurt Vonnegut Jr. – care a trăit pe propria piele bombardamentul cu napalm de la Dresda și l-a descris în cartea sa, Abatorul nr. 5 – a spus:
„Cel mai rasist și mai oribil lucru făcut de această țară [Statele Unite ale Americii], după sclavia umană, a fost bombardamentul de la Nagasaki.”
Pe 17 august 1945, David Lawrence, editorialist conservator și redactor la US News, a declarat astfel:
„Săptămâna trecută am nimicit sute de mii de civili din orașele japoneze cu o nouă bombă. Nu vom scăpa prea curând de sentimentul de vinovăție. Nu am ezitat să folosim cea mai distructivă armă din toate timpurile, fără discriminare, împotriva bărbaților, femeilor și copiilor. Cu siguranță, nu putem fi mândri de ceea ce am făcut. Dacă ne exprimăm cu sinceritate gândurile interioare, ne este rușine de asta.”
Dacă rușinea este reacția firească față de Hiroshima, cum ar trebui să reacționăm după Nagasaki, mai ales având în vedere toate documentele guvernamentale declasificate pe această temă?
Potrivit cărții With Hiroshima Eye (Prin ochii Hiroshimei) a doctorului Joseph Gerson, aproximativ 74.000 de persoane au murit pe loc la Nagasaki, alte 75.000 au fost rănite și 120.000 au fost otrăvite.
Dacă Hiroshima nu a fost necesară, cum poți justifica Nagasaki?
Salvarea a mii de vieți de americani este invocată ca justificare oficială pentru cele două bombardamente atomice.
Lăsând deoparte problema etică și juridică a uciderii civililor pentru a proteja soldații, ce se poate spune despre bomba de la Nagasaki, dacă incinerarea Hiroshimei nu era necesară?
Cea mai uimitoare declarație, însă foarte puțin mediatizată, este cea a secretarului de stat al lui Truman, James Byrnes, citată pe prima pagină a ziarului New York Times din 29 august 1945, cu titlul: „Japonia era învinsă înainte de bomba atomică, afirmă Byrnes, vorbind despre oferte de pace”.
Byrnes a citat ceea ce el a numit „dovada că japonezii știau că au fost învinși înainte ca prima bombă atomică să fie aruncată asupra Hiroshimei”.
Pe 20 septembrie 1945, generalul Curtis LeMay, faimosul comandant al bombardamentelor, a declarat într-o conferință de presă:
„Războiul s-ar fi terminat în două săptămâni fără intervenția rușilor și fără bomba atomică. Bomba atomică nu a avut nici o legătură cu sfârșitul războiului.”
Potrivit cărții Hiroshima în America: 50 de ani de tăgăduire, a lui Robert Lifton și Greg Mitchell, la doar câteva săptămâni după 6 și 9 august, președintele Harry Truman însuși a declarat public că bomba [atomică] „nu a câștigat războiul”.
Raportul privind bombardamentele strategice ale SUA, realizat de Paul Nitze, la mai puțin de un an după bombardamentele atomice, a concluzionat:
„Cu siguranță, înainte de 31 decembrie 1945 și, foarte probabil, înainte de 1 noiembrie 1945, Japonia s-ar fi predat, chiar dacă bombele atomice nu ar fi fost aruncate, chiar dacă Rusia nu ar fi intrat în război [împotriva Japoniei, pe 8 august 1945] și chiar dacă nu ar fi fost plănuită sau luată în calcul nici o invazie [terestră a Japoniei de către SUA].”
De asemenea, Grupul de Informații din cadrul Diviziei de Informații Militare a Departamentului de Război al SUA a realizat un studiu în perioada ianuarie-aprilie 1946 și a declarat că bombele nu erau necesare pentru a pune capăt războiului, relatează Gar Alperovitz în masivul său volum The Decision to Drop the Atomic Bomb (Decizia de a lansa bomba atomică).
Grupul de Informații susține că este „aproape cert că japonezii ar fi capitulat odată cu intrarea Rusiei în război”.
Rusia a făcut acest lucru pe 8 august 1945 și, după cum relatează Ward Wilson în cartea sa Cinci mituri despre armele nucleare, la șase ore după ce vestea invaziei insulei Sahalin de către Rusia a ajuns la Tokyo – și înainte ca Nagasaki să fie bombardat – Consiliul Suprem s-a reunit pentru a discuta capitularea necondiționată.
Experimente cu Focul Iadului?
Nagasaki a fost atacat cu o bombă fabricată cu plutoniu, numit astfel după Pluto, zeul lumii subterane, cunoscut anterior și ca Hades, în ceea ce unii consideră un experiment terifiant.
Substanța cea mai toxică cunoscută de știință, dezvoltată în scopuri de distrugere masivă, plutoniul este atât de mortal încât contaminează pentru totdeauna tot ce se află în proximitate, fiecare izotop fiind un pic din focul iadului.
Potrivit Atomic Cover-Up, Hitoshi Motoshima, primar al orașului Nagasaki între 1979 și 1995, a declarat:
„Motivul pentru care a fost bombardat Nagasaki a fost testarea bombei cu plutoniu.”
Mitchell notează că „dovezile concrete care să susțină acest experiment rămân vagi”.
Dar, potrivit unui raport publicat de Newsweek pe 20 august 1945 de către un ziarist care călătorea cu președintele SUA la bordul navei USS Augusta, Truman le-ar fi declarat însoțitorilor săi:
„Experimentul a fost un succes răsunător.”
Anchetatorii americani care au vizitat Hiroshima pe 8 septembrie 1945 s-au întâlnit cu profesorul Masao Tsuzuki, eminent specialist nipon în domeniul radiațiilor.
Unuia dintre ei i s-a înmânat un studiu despre celebrele experimente ale lui Tsuzuki cu radiații pe iepuri.
„Ah, dar americanii sunt minunați”, le-a spus Tsuzuki celor din grup, „le-a rămas lor să facă experimentele pe oameni”.
Sursă: activenews.ro
