6.1 C
București
marți, decembrie 6, 2022

Dacă suntem pe lista scurtă a lui Putin ar trebui să ne grăbim să nu mai fim!

RECOMANDĂRI

Autor: Cozmin Gușă

După emoția care i-a cuprins ieri dimineață mai pe toți oamenii ce-au priceput ce înseamnă de fapt anunțul lui Putin referitor la escaladarea războiului, au început calculele referitor la ce ne-ar putea aștepta. Desigur că aceste calcule sunt viciate prin mediatizarea defectuoasă/prostească de tip ”Pac și noi la războiu!” sau ”Rușii sunt varză, fug din țară!” sau ”Putin va muri curând, deci e ok!” sau ”România e safe, ne apără americanii!”. Chiar și așa, sunt destui care-au perceput că noi ca țară am putea fi pe lista scurtă de atacuri a lui Putin, mai ales că George Friedman de la Stratfor (un fel de oficios al CIA) ne-a avertizat exact legat de asta în urmă cu trei zile. Desigur că avertismentul lui Friedman presupune în subtext și-un potențial atac asupra României/Moldovei sub steag fals, de exemplu din Ucraina, dar atribuit Rusiei, conform interesului celor ce vor implicarea directă a unei țări NATO în război cu rușii. Oricum ar fi, pericolul pentru noi a devenit real și concret.
Nu e cazul să vă alarmez în plus, dar e cazul să știți cu precizie că starea reală a armatei noastre este sub nivelul susținerii chiar al vreunui conflict interstatal cu o țară mai mică, de tip Ungaria, Serbia, Bulgaria, darmite al unuia cu Rusia. De la MIG-urile ce-au fost retrase de la zboruri, la F16-urile din care sunt de folosit vreo 2-3 (și alea cu semnul întrebării, din lipsă de piloți), la elicopterele de luptă străvechi și de nefolosit într-un război real, la efectivele insuficiente ce pot fi înmulțite doar cu rezerviști inadecvați ce-au făcut armata acum 20-30 de ani, și nu mai continui, tocmai pentru că starea armatei noastre este cu mult mai slabă decât ceea ce vă închipuiți și cei mai pesimiști dintre voi. Unii o să ziceți că bazele de la Kogălniceanu, Deveselu, Câmpia-Turzii, populate cu armament și militari NATO, ar trebui să fie cumva o garanție de rezistență pentru noi, dar dacă va fi vorba de vreun atac al rușilor, apoi să fiți siguri că acestea vor fi primele ținte vizate și distruse.
Ucraina a rezistat până acum, dar cu zeci de mii de morți, tocmai pentru că a fost burdușită cu armament modern în ultimii ani, că și-a păstrat o armată numeroasă de autohtoni și mercenari, antrenată în mod regulat de către ofițeri britanici și americani, dar mai ales pentru faptul că rușii n-au apăsat deloc pe accelerație. Numai că în cazul unui război declarat și extins treburile vor fi radical diferite, iar operațiunile vor fi dedicate descurajării prin distrugere.
Sunt prea mulți idioții utili care comentează entuziaști cum vom rezista noi pentru că NATO și americanii ne vor ajuta de urgență, lor le spun că dezbaterea publică din SUA și Occident este dedicată tocmai blocării trimiterii de soldați pe frontul ucrainean. Celorlalți, care mizează naiv pe ipoteza că rușii nu ne vor ataca chiar pe noi, frații ortodocși, le răspund că speranțele lor sunt deșarte atâta timp cât guvernul nostru este numărat ca parte activă și solidară în tabăra ucrainenilor, iar rușii vor da asigurări de nonbeligeranță doar unor vecini ai noștri ca Ungaria, Serbia, Bulgaria, ce-au semnalizat prietenie cu ei sau neutralitate.
Ce-ar trebui deci să facă liderii noștri în condițiile în care apare clar c-am fi pe lista scurtă de atacuri a lui Putin? În primul rând, e momentul în care ar fi cazul să-și ridice vocile în cadrul coaliției euroatlantice și să militeze pentru negocieri urgente de pace, ținând cont chiar de precaritatea situației noastre militare și a pericolului letal pentru români. În al doilea rând să-și ajusteze în mod vizibil retorica și acțiunile pro-Ucraina pentru că, totuși, nu poate fi atât de mare interesul nostru pentru ucraineni ca să plătim pentru asta cu un război distrugător pe teritoriul României. În al treilea rând, să activeze toate canalele informale de care mai dispunem spre Vest și Est pentru ca să obținem un statut de neutralitate, orice diferit ne transformă în victime sigure.
Țineți minte că v-am avertizat în ultimii ani despre riscul statutului de insulă pro-americană în regiune, azi apare clar că tocmai asta ne poate aduce și statutul de țintă certă în interiorul războiului instalat. Ultima știre este despre Găgăuzia, regiune a Moldovei practic lipită de noi, unde Adunarea Populară se pregătește să dezbată și să voteze intrarea în componența Federației Ruse, deci războiul poate deveni multi-proxy în jurul nostru (cum zice Friedman), și așteptați-vă la decizii oarecum similare în Vestul nostru, în Serbia și statele vecine ei.
Stăm deci cu fundurile goale pe un butoi cu pulbere, iar idioții utili din presă ne îndeamnă la provocarea suplimentară a Rusiei, în timp ce ceilalți din politică s-au ascuns deja pe sub paturi, ca să fie scutiți să emită ce-ar fi necesar într-o asemenea situație gravissimă.

ALTE ȘTIRI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Solidnews by -

NOUTĂȚI