11 C
București
marți, septembrie 21, 2021

Cine este Carina Dașoveanu, câștigătoarea locului trei la Festivalul de Film Cannes?

RECOMANDĂRI

Autor: Maria Teodora Șuta

În cadrul emisiunii ”Weekenduri Gold cu Jessie și Doru”, a fost invitată Carina Dașoveanu, câștigătoarea locului trei la Festivalul Cannes. Carina este studentă la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București.

Scurtmetrajul selectat la Cannes și care ulterior a câștigat locul trei, se numește ”Prin oraș circulă scurte povești de dragoste”. La întrebarea ”Care este povestea din spatele scurtmetrajului?”, Carina a afirmat că este despre o taximetristă pe nume Lili. Aflată la vârsta de 36 de ani, aceasta încearcă să își salveze căsnicia cu Dani, un pescar amator.

Povestea din spatele scurtmetrajului este inspirată dintr-o situație trăită de Carina. ”După un eveniment mai neplăcut din viața mea, m-am trezit la periferia orașului, fără baterie la telefon și fără bani. După 15 minute de mers în ploaie am găsit un taximetrist pe care l-am rugat să mă duca acasă. Ajunsă în taxi, am realizat ce mi s-a întâmplat ulterior și am început foarte tare să plâng. Atunci, taximetristul s-a uitat în oglindă, a văzut că plâng, a dat drumul la muzică și a început să îmi povestească niște amintiri. Erau atent alese, încât să mă facă pe mine să realizez că orice aș fi pățit, viața merge înainte.”

Întrebată ”Ce ai de gând să faci pe viitor?”, Carina a afirmat că urmează să filmeze un nou scurtmetraj la sfârșitul lui august. Povestea scurtmetrajului prezintă un regizor faimos, care realizează că degeaba ai succes dacă nu ai cu cine să îl împarți. De asemenea, Carina a menționat la finalul interviului, că dorește să realizeze un lungmetraj cu banii primiți pe premiu.

Emisiunea ”Weekenduri Gold cu Jessie și Doru”, se difuzează în fiecare sâmbătă și duminică la Gold FM, de la ora 9.

- Advertisement -

ALTE ȘTIRI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Solidnews by -

NOUTĂȚI